Citatul zilei – 29 aprilie 2017: Mâna stângă a întunericului – Ursula K. Le Guin

Parada s-a terminat. Peste o jumătate de oră ningea. În vreme ce mașina regelui porni pe strada Port-Palace, iar mulțimea începu să se miște aidoma nisipului rostogolit de maree, Estraven se răsuci spre mine și rosti:  – Îmi faci plăcerea de a cina cu mine în seara asta, domnule Ai? Am acceptat, mai degrabă surprins … Citește mai mult

Citatul zilei – 13 aprilie 2017: O noapte compromițătoare – Teresa Medeiros

Hayden St. Clair stătea singur în camera de lucru din casa închiriată, citind la lumina lumânărilor. – „Misteriosul M.C. în persoană a fost văzut ieri ascunzându-se într-o prăvălie de pe Bond Street”, citi el cu voce tare din cea mai recentă ediție a renumitei Gazette. O păcăleală bună, murmură el, având în vedere că nu … Citește mai mult

Citatul zilei – 5 aprilie 2017: Cartea viitorului – Cecelia Ahern

Toți erau atât de nerăbdători, încât au sfârșit prin a vorbi în același timp, vărsând lacrimi și vin roșu pe noul covor persan al mamei. Se străduiau, asta era clar, și într-un fel părea că el se află acolo, cu noi, dar poveștile lor nu-l puteau aduce înapoi. Nu a mers nici când mama a … Citește mai mult

Citatul zilei – 3 aprilie 2017: Cei care merită să moară – Peter Swanson

Mi-am terminat paharul și am cerut altul. Ea mi-a spus cum o cheamă, un nume pe care l-am uitat imediat. I l-am spus și eu pe al meu – doar Ted și nu Ted Severson, cel puțin nu atunci. Am stat în sala de așteptare de la Heathrow, plină de canapele și lumini, bându-ne băuturile, … Citește mai mult

Citatul zilei – 27 martie 2017: Mașina timpului – H.G. Wells

Filby a încercat să ne povestească despre un prestidigitator pe care îl văzuse la Burslem, dar, înainte de a-și termina introducerea, Exploratorul Timpului s-a înapoiat, așa că anecdota lui Filby a rămas în aer. Obiectul pe care Exploratorul Timpului îl ținea în mână era un mecanism strălucitor, metalic, de o construcție foarte delicată, cu puțin … Citește mai mult

Citatul zilei – 20 martie 2017: Dune. Copiii Dunei – Frank Herbert

Pipăi suprafața rece a proiectorului de lumină înainte de a-l vârî la loc, în gaica de la cingătoare. Deși îi era necesar, detesta proiectorul. Era un instrument subtil al Imperiului, care putea detecta prezența organismelor vii de dimensiuni mari. Până acum, nu dezvăluise decât copiii care-și făceau somnul în dormitoarele regale. Stilgar știa că gândurile … Citește mai mult

Citatul zilei – 18 martie 2017: Outlander, Călătoarea, Vol. 1 – Diana Gabaldon

Nu era un loc tocmai potrivit pentru o dispariție, cel puțin nu la prima vedere. Pensiunea doamnei Baird era aidoma celorlalte o mie de pensiuni din Highland în 1945; tăcută și curată, cu un tapet înflorat decolorat, podele strălucind și un aparat pentru încălzit apa cu fisă în camera de baie. Doamna Baird, o femeie … Citește mai mult

Citatul zilei – 28 ianuarie 2017: Jumătate de război – Joe Abercrombie

„Dar, așa cum fac bărbații de multe ori, se dovediseră mai mult oratori înfocați decât luptători. După câteva luni lipsite de activitate, de glorie și de câștig, se întorseseră acasă unul câte unul, lăsându-i pe cei mai puțin norocoși, nu prea mulți, în urmă, în jurul marelui foc ale cărui flăcări erau la fel de … Citește mai mult

Citatul zilei – 15 ianuarie 2017: Tipul din filme nu există – Bogdan Stoica

„Cum știi că o tipă nu vrea să fie cu tine Eram pe munte, pe un traseu care parcă voia să ne omoare. La fiecare zece minute, unul dintre noi cădea, se bloca, se lovea, primea o piatră în cap, scăpa pioletul sau rupea coarda ca pe o ață de cusut. De-aia ne-am pus mâinile … Citește mai mult

Citatul zilei – 2 ianuarie 2017: Ultimul vis al Cleopatrei – Christian Jacq

„Regina era goală. De la terasa palatului său, Cleopatra contempla, fără îndoială pentru ultima oară, scumpa ei capitală, strălucitoarea Alexandrie. Vântul blând al nopții nu-i potolea febra; ea, suverana Egiptului, tărâmul iubit al zeilor, pe care crezuse că l-a cucerit și pe care acum îl pierdea, ea, stăpâna absolută a unei țări bogate, era redusă … Citește mai mult