Citatul zilei – 4 august 2017: Auschwitz. Alive 70 de ani – Romeo Couti

Th ea Haimovitz: Doamna Braun Vioara, o onoare să vă am cu mine și o încântare. Vioara Braun: Mulțumesc. T.H.: Suntem la Oradea. Suntem în sinagoga frumoasă din Oradea. Din păcate acesta este cadrul în care ne aflăm. V.B.: Da și îmi este foarte cunoscut pentru că de aici am plecat cu cei doi frați … Citește mai mult

Citatul zilei – 2 august 2017: Moartea unui dansator de tango – Stelian Tănase

Orchestra lui Ochialbi începea să se tânguie. Sunetul era ca fumul de țigară. Ți se insinua în suflet o boală incurabilă. Apoi se făcea cleios, languros, funerar. Într-o clipă parchetul se încărca de perechi. Gogu rămânea pe margine, așteptând să se încingă atmosfera. Trei-patru tangouri nu le dansa, se ținea deoparte. Zeul nu se amesteca … Citește mai mult

Citatul zilei – 24 iulie 2017: Secolul Bacovia – Mihai Cimpoi

Bacovia face dovada unei dialectici răsturnate, începutul pur nefiind pentru el ființa, ci neființa. Este, de aceea, un eleat, căci numai pentru eleați „ființa nu este mai mult decât neființă”. Hegel spune: „N i m i c u l ca fiind acest nemijlocit, egal lui însuși, este, tot astfel, invers, același cu ceea ce este … Citește mai mult

Citatul zilei – 22 iulie 2017: Alive – Petronela Rotar

Ar trebui să fii bine, îți spui, în timp ce rânești prin bucătărie. Casa e întoarsă toată, tu speli și freci și dezinfectezi de azi-dimineață, și acum te-a luat așa, de la lingurică, plânsul ăsta prolix. Și ștergi și nu te poți opri să îți fie milă de tine, deși știi foarte bine că mila, … Citește mai mult

Citatul zilei – 20 iulie 2017: Extraconjugal – Mihai Radu

Am închis telefonul și am ieșit la o țigară pe terasa mare de la etajul zece al clădirii în care muncesc. Jos, pe cele patru benzi ale șoselei, capotele strălucitoare se mișcau încet ca niște țestoase cu carapacele făcute din oglinzi. Dincolo de linia ferată, câteva avioane mici, de agrement, erau parcate cu boturile ridicate … Citește mai mult

Citatul zilei – 11 iulie 2017: Eu at al. – Alex Tocilescu

Desigur, când sunt 38 de grade la umbră, oamenii devin molateci, ca niște meduze. Se topesc, se mișcă încet, vorbesc aiurea, clipesc rar, au gurile uscate și poartă pălărioare imbecile. Și, desigur, vara, în București, se întâmplă destul de des ca termometrul să atingă o asemenea temperatură. Atunci, oamenii se ascund pe terase sub umbrele … Citește mai mult

Citatul zilei – 8 iulie 2017: Vipia amiezii – Doina Popescu

Fiindcă dispariția lui Laur îi paralizase orice inițiativă – „Cine știe pe unde umblă acum? Mă fac de râs alertând poliția de pomană, ba risc să mă trezesc și c-o amendă” -, a reînceput să citească, mai mult pe diagonală: „De la Anton Maria Del Chiaro Fiorentino, secretarul lui Constantin Brâncoveanu: «Era un foarte vechi … Citește mai mult

Citatul zilei – 3 iulie 2017: Sînii verzi – Florin Iaru

După câteva ore s-a liniștit, a obosit. Și doar se culcase atât de fericită și de singură aseară, iar cînd a făcut ochi, na, era deja prizonieră. La început, panicată, își rupsese unghiile, încercând să găurească peretele de oase care o strângea din toate părțile. I-a dat sângele. Era prinsă în locul acela îngust fără … Citește mai mult

Citatul zilei – 1 iulie 2017: Copilăria lui Kaspar Hauser – Bogdan-Alexandru Stanescu

Îmi amintesc zilele-alea ca pe niște imagini dintr-un film văzut la o grădină de vară, prin perdeaua unei ploi mocănești. Acum îmi pare că în copilăria mea ori ploua neîntrerupt, ori era caniculă, ori se așternea zăpadă până la ultima treaptă a scării de bloc, prin care vecinii săpau tuneluri și unde făceam cazemate și … Citește mai mult

Citatul zilei – 28 iunie 2017: Pereți subțiri – Ana Maria Sandu

În primii ani de conviețuire în bloc, oamenii s-au obișnuit treptat cu sunetele clădirii. Pereții păreau cam subțiri. Dar asta era o problemă cu care ar fi putut să trăiască. Efectul de pâlnie care se crea în dreptul scărilor le-a dat însă mari bătăi de cap. Orice ceartă conjugală ajungea și în casele celorlalți. Scârțâiturile, … Citește mai mult