A doua poveste colportată pe seama acestor insurecționiste lesbiene practicante ale avortului a fost aceea că a opta dintre ele, care nu era de la noi din cartier, ci coordonatoarea învățată și pricepută de la filiala soră din centru, ce venea să le viziteze pe femeile noastre la fiecare două săptămâni – ca să le îmbărbăteze, să le încurajeze zeloasă și să le aducă de fiecare dată mormane de pliante privind nenumărate teme feminine -, era de religia celeilalte tabere și, în plus, din țara „de dincolo”. În mod normal n-ar fi fost absolut nici o problemă, având în vedere că, înainte de orice, era femeie, adică mai puțin importantă ca potențială amenințare la adresa activităților paramilitare din cartier decât ar fi fost un bărbat care ar fi venit în vizită în zonă. În al doilea rând, fusese invitată în zonă de șapte femei de-ale locului, ceea ce în mod normal ar fi constituit o asigurare și o recomandare mai mult decât suficiente. Numai că, de vreme ce femeile în cauză nu erau nici ele însele tocmai normale, o invitație venită din partea lor nu cântărea nici pe departe la fel de mult ca una venită din partea oricui altcuiva. Asta însemna că a opta femeie nu mai putea fi lăsată să intre în zonă, cel puțin nu înainte de a fi verificată la sânge. La urma urmei, avertiza gura lumii, nu era oare posibil ca de fapt nici să nu fie o femeie cu teme, o luptătoare pentru emanciparea femeii, ci mai degrabă vreun alunecos agent provocateur al statului? După un pic de exagerare și obișnuita amplificare a zvonurilor, a ajuns, firește, spioană. În ochii comunității și mai ales în cei ai paramilitarilor această a opta femeie era un dușman chitit să le ademenească pe cele șapte femei naive și țicnite ale noastre să devină informatoare. Așa că într-o seară de miercuri repudiatorii au năvălit în șopron ca s-o ia pe sus. Au dat buzna – cu măști de Halloween, cu cagule, cu arme, iar câțiva dintre ei suficient de siguri de influența și prestanța lor ca să renunțe să își ascundă în vreun fel față -, însă, odată intrați acolo, nu le-au găsit decât pe cele șapte femei ale noastre, în șaluri și papuci de casă, servind ceai și chifle și dezbătând cu seriozitate cretonată ramificațiile masacrării femeilor și copiilor de către călărași în timpul bătăliei de la Peterloo din secolul al XIX-lea. Pe pereți, de jur împrejurul șopronului, eclipsând totul și buimăcindu-i o clipă pe repudiatori, se deslușeau amenințătoare afișe enorme înfățișând femei fantastice, emblematice, admirabile, trecute și prezentate: doamnele Pankhurst, Millicent Fawcett, Emily Davidson, Ida Bell Wells, Florence Nightingale, Eleanor Roosevelt, Harriet Tubman, Mariana Pineda, Marie Curie, Lucy Stone, Dolly Parton, genul ăsta de femei – dar nici urmă de a opta femeie, fiindcă celelalte șapte, ținând cont de bursa zvonurilor de la noi din cartier, își avertizaseră sora de pericolul iminent și îi puseseră în vedere clar și răspicat să nu vină. Chiar și așa, după ce și-au revenit din șocul falsei impresii generate de prezența altor femei gigantice din trecut alături de cele șapte femei ale noastre, repudiatorii au răscolit micul șopron în căutarea celei de-a opta femei, treabă care le-a luat câteva clipe. Pe urmă le-au avertizt pe femeile cu teme să n-o mai invite, amenințând că avea să fie ucisă ca un agent de spionaj, în vreme ce ele însele riscau pedepse drastice pentru complicitate cu statul. Totuși, datorită unei mentalități tot mai răspândite, care implica o atitudine de încredere în sine și îndreptățire, ceva a răbufnit în femeile cu teme și, în mod surprinzător, au anunțat că refuză. Ce voiau ele să spună era că refuză să accepte să li se dicteze ce să facă, că, deși cel mai probabil a opta femeie n-avea să mai revină niciodată, din cauză că repudiatorii stricaseră totul, dacă ar fi decis totuși s-o facă, ele nu doar că n-o s-o respingă, ci o s-o susțină cu fermitate, iar ei, repudiatorii, n-aveau decât să se ducă să se spânzure. Din momentul acela s-au spus lucruri și dintr-o parte, și din cealaltă, repudiatorii au continuat să profereze amenințări, iar femeile cu teme, să denunțe racilele partriarhismului și ale pedagogiei. Într-un final cele șapte au zis „Peste cadavrele noastre” într-o manieră cam fatalistă, ca și cum ar fi vrut să-și sape singure groapa, lucru care, desigur, le-a convenit de minune repudiatorilor. Spre deosebire de femeile convenționale de la noi din cartier, care din când în când se uneau instinctiv și se revoltau ca să pună capăt cine știe cărei probleme politice sau locale scăpate de sub control, aceste șapte femei – oricât de cutezătoare fuseseră în momentul lor eroic, când îi înfruntaseră pe repudiatori – nu constituiau și nici nu puteau constitui aceeași masă critică solidă. Așa încât au zis „Peste cadavrele noastre’, repudiatorii au replicat „Foarte bine, peste cadavrele voastre” și dacă nu s-ar fi întâmplat ca femeile convenționale, inclusiv mămica, să audă și pe urmă să se implice în chestiunea respectivă, filiala noastră locală a mișcării internaționale a femeilor și-ar fi încheiat activitatea chiar în momentul acela, în urma decesului subit și violent al tuturor membrelor ei. Întâmplarea a făcut ca femeile normale din cartier să audă și, strângând încă o dată rândurile, să treacă la acțiune. Asta în ciuda reținerilor pe care le simțeau, nu doar fiindcă aveau de-a face cu un alt masiv corp comun, ce reprezenta o mașină de ucis tenace, alcătuită din repudiatori, ci din pricina celei de-a treia povești care circula pe seama acestor nesuferite femei cu teme, una care le afecta în mod neplăcut și exasperant chiar pe femeile convenționale.
Cartea Lăptarul poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,5 rating based on 64.616 ratings (all editions)
ISBN-10: 9734680323
ISBN-13: 9789734680320
Goodreads: 49127159
Author(s):Publisher: Polirom
Published: 12/1/2019
O adolescentă ce se străduiește să trăiască normal intr-o epocă tulbure se vede asaltată de insistențele unui bărbat mai în vîrstă, numit „lăptarul”, despre care se zvonește că ar fi unul dintre membrii de vază ai grupărilor paramilitare ce luptă pentru desprinderea Irlandei de Nord de Marea Britanie. Scris din perspectiva unei femei care și-a trăit adolescența în perioada conflictului dintre comunitatea separatistă catolică și cea protestantă, „loialistă”, susținută de autoritățile britanice, Lăptarul oferă o imagine impresionantă a unei societăți tulburate, in care conflictele naționaliste și religioase, teama, moartea și conformismul constituie normalitatea. Un umor și o ironie implicite conferă un farmec suplimentar acestei povești în care viața cotidiană este marcată de un absurd al interdicțiilor, regulilor și atitudinilor.
Fragmentul zilei – 10 februarie 2020: Lăptarul – Anna Burns