A ezitat, apoi mi‑a răspuns cu voce surdă.
– A cerut să‑l vadă pe guvernator pentru a‑i destăinui lucruri secrete. Asta, ieri după‑amiază. Paznicii nu l‑au lăsat să treacă.
– Și apoi?
– S‑a întors acasă și a început să scrie un lung denunț. Aveam toate motivele să‑l supraveghem. Unul dintre ai noștri a intrat la el cu un motiv oarecare și l‑a găsit așezat la masă, gata să acopere paginile cu cerneală. Am dat ordin să fie închis. A urlat. O patrulă de cazaci aflată în trecere a sărit în apărarea lui. Prietenii noștri s‑au adunat pentru a împiedica asta. Au sosit întăriri. Într‑un târziu, guvernatorul a sosit și el pentru a‑și liniști trupele. Ne‑a lăsat nouă grija de a‑l judeca pe acest mizerabil.
– Și ce veți face în privința asta?
– Încă nu știu. O să‑l împiedicăm să facă rău.
– Ascultați‑mă, Auguste.
Venise momentul să mărturisesc totul. M‑am așezat pe marginea unui balot de blănuri și i‑am spus să facă același lucru.
– Am aflat toate detaliile conspirației voastre dintr‑o indiscreție a cameristei mele. Eu sunt cea care i‑a cerut acestui biet nebun cu capul plin de visuri să denunțe complotul în fața tatălui meu.
– Dumneavoastră!
– Eu.
– Dar… De ce?
– Pentru a vă salva, Auguste. Știu că sunteți constrâns de promisiuni, că exilații vă obligă să‑i urmați. Am vrut să vă salvez, atâta tot. Și dacă acest mijloc a eșuat, va trebui să găsim altul. Nu vă voi abandona, Auguste.
În timp ce‑i spuneam aceste lucruri, l‑am văzut schimbându‑se la față. A deschis gura pentru a‑mi răspunde, dar nu reușea să vorbească. S‑a ridicat, s‑a întors spre cadrul din os de balenă al cabanei și, după o clipă de liniște, m‑a înfruntat.
– Nu sunt prizonierul nimănui, Aphanasie.
– Ce vreți să spuneți?
– Că m‑am alăturat acestui complot cu voia mea și am rămas fără să mă constrângă cineva.
– Adică… m‑ați păcălit?
Aerul cețos al acelui loc închis, lumina tremurătoare a lumânărilor, prezența aproape animalică a acelor blănuri stivuite în întuneric, totul dădea scenei o stranietate solemnă. Când Auguste s‑a apropiat pentru a‑mi spune adevărul despre ceea ce gândea, mi s‑a părut mai frumos decât oricând. Oricât mi‑ar fi displăcut să‑i aud cuvintele, vederea feței sculptate de umbre, noblețea gesturilor, mișcarea armonioasă a mâinilor lui mari mă copleșeau cu o fericire neașteptată.
– Aphanasie, îmi cunoașteți originile și rangul pe care‑l aveam înainte de prizonierat? Am vorbit destul despre asta și ați vărsat prea multe lacrimi pentru acest destin sfărâmat. Credeți că aș putea fi mulțumit cu libertatea pe care mi‑o acordă tatăl dumneavoastră? Adevărata libertate, pentru mine, înseamnă să‑mi recapăt locul în lumea mea, să mă sustrag arbitrarului absolut care domnește aici. Ar putea fi numit un alt guvernator și acela m‑ar pune în lanțuri. Ce speranță aș avea, chiar și liber, să părăsesc acest loc dezolant?
– Dar eu…, am șoptit.
– Dumneavoastră, Aphanasie, dumneavoastră. Ce viață v‑aș putea oferi? Ne‑am căsători pentru a face din dumneavoastră soția unui exilat, pentru a trăi într‑una dintre aceste cabane mobilate de mama dumneavoastră, pe care am vizitat‑o în timpul ultimului meu voiaj pe coastă? O viață în acest orizont de plumb, în mijlocul exilaților și al urșilor. Cu speranța, destul de îndepărtată, ca eu să reușesc să mă angajez într‑un oraș din Siberia, care ni s‑ar părea fermecător pentru că ar fi mai puțin îndepărtat de Moscova…
Am păstrat tăcerea. Cuvintele lui Auguste păreau adevărate. Și totuși, esența spuselor lui îmi părea măcinată de-o minciună invizibilă, ca acele lemne mâncate de carii care păstrează încă aparența solidității, chiar dacă sunt pe punctul de‑a se preschimba în praf.
– În cazul acesta, de ce m‑ați…
Auguste și‑a coborât privirea. Când mi‑a răspuns, a mimat o blândețe binevoitoare care, mai mult decât cuvintele lui, m‑a scandalizat.
– Mărturisesc că, odată sosit aici, am încercat să intru în grațiile guvernatorului și am reușit să fac asta dându‑vă lecții de limbă și muzică, cele care ne plăceau atât de mult. M‑ați impresionat, Aphanasie, și întotdeauna mi‑a făcut mare plăcere compania dumneavoastră. Totuși, dumneavoastră…
Văzându‑mi fața severă, s‑a tulburat, dar a continuat arătând o falsă bunăvoință.
– …dumneavoastră mi‑aţi făcut marea onoare de a‑mi declara dragostea, dumneavoastră aţi intervenit – și cu ce curaj – pentru a‑mi obține libertatea și a propune căsătoria.
M‑am ridicat furioasă. Insulta îmi ardea fața, mă simțeam de parcă m‑ar fi lovit. Eram tentată să plâng, dar lacrimile mi‑au secat în focul unei furii care‑mi pârjolea toată ființa.
Acele secunde au fost, fără îndoială, absolut decisive în viața mea. Aceea a fost clipa exactă când am părăsit copilăria și visurile ei naive. În liniștea apăsătoare a acelei cabane minuscule, am văzut totul și până la mare depărtare. Viața mea trecută și viitoare, enorma întindere a unei existențe pe care până atunci o limitasem la ambițiile restrânse ale familiei și‑ale căsătoriei. În acel moment am devenit, pe scurt, cea care sunt și azi.
– Mințiți, prietene, am spus întorcându‑mă spre un Auguste imediat lovit de metamorfoza mea. Mă mințiți, dar, mai presus de toate, vă mințiți pe dumneavoastră. Cu toate astea, în mai multe privințe aveți dreptate.
Am făcut un pas înainte.
– Vă iubesc, Auguste, așa cum mă iubiți și dumneavoastră. Despre acest lucru nu vorbiți. Și totuși, sunt sigură. Nu cred că ați mai cunoscut o asemenea pasiune. E poate motivul pentru care nu știți s‑o recunoașteți.
Am tăcut o clipă, apoi, mergând în cerc în jurul lui Auguste, care se așezase din nou în fața lumânărilor, am continuat ca și cum aș fi gândit cu voce tare.
– Cu toate astea, aveți dreptate: v‑am cerut să plătiți un preț prea mare pentru această iubire. Am pretins că vă obțineam libertatea, când, de fapt, vă închideam în perspectiva dezolantă a unei căsătorii banale, a unei vieți provinciale, limitate de țărmuri amărâte.
De unde veneau aceste cuvinte care mă uimeau până și pe mine? Aveam impresia că descopăr un continent necunoscut, în același timp în care‑l descriam.
– În ceea ce vă privește, am continuat, nu spuneți adevărul și poate faceți asta pentru că‑l ignorați.
A ridicat din sprâncene.
– Vreau să spun că nu încercați să evadați pentru a vă ocupa din nou locul și rangul în țara în care v‑ați născut.
Cartea Regele Zibeline în jurul lumii poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,7 rating based on 646 ratings (all editions)
ISBN-10: 9734682342
ISBN-13: 9789734682348
Goodreads: 54590388
Author(s):Publisher: Polirom
Published: 7//2020
Un tînăr nobil european, contemporan cu Voltaire și Casanova, ajunge în Siberia și apoi în China, Franța și SUA, dar și în alte locuri din jurul lumii, pentru a deveni în cele din urmă regele Madagascarului. Sub pana lui Jean-Christophe Rufin, această istorie reală capătă amploarea și șarmul unei povești orientale, o poveste dintre acelea atît de vestite și citite în secolul al XVIII-lea. Dacă adăugăm la aceste lucruri o foarte frumoasă poveste de dragoste ce la fiecare pas pare sortită eșecului și un periplu prin societatea și moravurile epocii, obținem un roman din familia celor scrise de Christophe Bataille, Mathias Énard sau Nicolas Cavaillès.
Fragmentul zilei – 11 septembrie 2020: Regele Zibeline în jurul lumii – Jean-Christophe Rufin