Vulpe nebună, vulpe rea, încă o vulpe moartă.
Nu puteam să-mi scot din minte cuvintele acestea. Le cântam împreună cu Pirie când locuiam în Marele Mârâit. Mi se părea că trecuse o veșnicie de atunci. Înainte de venirea Vulpilor Malefice și de dispariția fratelui meu. Când viața era mai simplă, zilele mai scurte, iar apusul ne aducea o mulțime de aventuri.
Când Ma, Ta și Buna erau încă în viață.
Înainte ca totul să se schimbe.
Labele mi se scufundau în zăpada adâncă. Un vânt puternic urla prin tundră. Norii cenușii împânzeau cerul, acoperind stelele și dând nopții o strălucire amenințătoare. Pe cer, becaținele zburau în picaj și țâșneau încoace și încolo ca niște șoareci înspăimântați. Peste Ținuturile Înzăpezite venea ninsoarea.
Murmurul Râului Furios se pierdea în șuieratul vântului. Urmele pe care le lăsam în zăpadă mă însoțeau ca o umbră. M-am uitat cu ochii mijiți spre cerul întunecat, reușind să deslușesc o pădure de molid. Trunchiurile lor înalte se proiectau pe fundalul munților acoperiți de zăpadă. Sub crengile lor, aveam să găsesc adăpost din calea ninsorii.
Brusc, am auzit un urlet și am întors repede capul, cu inima bătându-mi nebunește. Oare fusese doar vântul, sau altceva?
Sau altcineva?
Ținuturile Înzăpezite se întindeau în fața mea, în toate direcțiile – un teritoriu ostil în care nu aveam să găsesc decât ger și ninsoare.
Tărâmul lupilor arctici.
Șuierul vântului le acoperea urletele. Ninsoarea învăluia pământul ca o mantie albă și strălucitoare. Oare lupii erau activi ziua, precum câinii? Sau vânau noaptea la fel ca vulpile? Știam puține lucruri despre verii noștri sălbatici și îndepărtați.
Am clipit de câteva ori încercând să deslușesc ceva în jur. În cazul în care pe acolo erau lupi, nu aveam cum să-i văd.
Nu vedeam nimic prin ninsoarea aceea. Abia dacă mai deslușeam molizii, care acum păreau doar o adunătură de trunchiuri groase, maronii.
Am încercat din răsputeri să adulmec mirosul lui Pirie. Dar nici urmă de vreun indiciu. Eram singură în sălbăticia aceea. Mi-am întins gâtul și am ciulit urechile. Păsări… iepuri… insecte. Probabil, erau aproape. Până și în Mârâit găseai, mereu, porumbei și șoareci, gândaci și muște. Erau atâtea zgomote diferite acolo. Trosnetele făcute de Fără-Blană, urletele Potecii Morții.
Fulgii de zăpadă mi se adunau pe blana care devine tot mai greoaie. Ce creatură ar alege să iasă afară pe o vreme ca asta?
M-am scuturat de zăpadă. Pernuțele picioarelor îmi amorțiseră de frig. Oare ce-o fi fost în capul meu? Siffrin avea dreptate, nu trebuia să vin aici. Am aruncat o privire peste umăr. Rămăsese cu mult în urma mea, pe celălalt mal al râului. Pierdut prin Ținuturile Sălbatice și prin Pădurea Bătrânilor. Nu puteam decât să sper că scăpase de Vulpile Malefice.
Va fi bine, am încercat eu să mă îmbărbătez singură. Are foxcraft-ul de partea lui.
Dar imediat m-a cuprins îndoiala. Erau așa de multe Vulpi Malefice. Ba mai mult de atât, îi văzusem pe Narrali, asasinii Magului. Spre deosebire de Vulpile Malefice, ei îi îndeplineau ordinele din proprie voință. Erau niște maeștri ai foxcraft-ului și știau toate trucurile pe care le știa și Siffrin.
Am tras aer adânc în piept. Trebuia să cred că era în siguranță.
Mi-am lăsat capul pentru a mă apăra de vântul care îmi sufla în față, forțându-mă și mai tare să înaintez, hotărâtă să ajung la adăpostul copacilor. Simțeam cum ninsoarea îmi intra pe sub blană până în măduva oaselor. Cât aveam să supraviețuiesc acolo, afară, în gerul acela năprasnic? Nu mai aveam din energia maa pe care mi-o dăduseră Bătrânii. Mi-am consumat-o pe toată atunci când m-am transformat într-o pasăre, zburând, timp de câteva clipe, pe deasupra Ținuturilor Sălbatice. Mi-am amintit, ca prin vis, de senzația aceea intensă când am zburat, dar și de curenții de aer care mă purtaseră pe sus, pe deasupra lumii.
Apoi wa’akkir-ul s-a destrămat, și m-am prăbușit și eu odată cu el. Și brusc m-am trezit în apa înghețată a râului. Am revenit la suprafața apei, înaintând împotriva curentului, și am ajuns la mal. Pe un teritoriu al vânturilor aspre, într-un loc în care nu ajungea puterea malintei.
În timp ce mă gândeam la toate acestea, am alunecat pe gheață, împiedicându-mă și căzând chiar în bot. Zăpada asta mă înconjura din toate părțile. Am închis ochii, încercând să mă concentrez.
Vulpe nebună, vulpe rea…
Fusesem nebună să vin în Ținuturile Înzăpezite de una singură. Nu mă gândisem prea mult la asta – nu mă gândisem deloc, de fapt. Eram nebună dacă-mi imaginam că-l voi găsi, pur și simplu, pe fratele meu în tundra aceea nesfârșită. Eu, care eram complet străină de întinderile de gheață.
Fusese o decizie proastă să abandonez vulpile din Ținuturile Sălbatice chiar după atac. Bătrânii erau slăbiți, iar Ținuturile Întunecate se extindeau tot mai repede. Dar ce aș fi putut să fac? Acum mă simțeam vinovată, căci le lăsasem să se lupte singure cu Magul.
M-am ridicat în picioare scâncind și imediat am început să tremur de frig din cauza fulgilor de zăpadă care îmi biciuiau blana, în timp ce vântul îmi vâjâia în urechi. M-am străduit să rămân în picioare, ridicând capul puțin deasupra stratului gros de zăpadă. Apoi inima mi-a stat în loc: copacii nu se mai vedeau deloc. Totul dispăruse sub ninsoare. Până și munții înzăpeziți dispăruseră în cerul plumburiu.
M-am întors derutată, constatând că și urmele mele începeau să dispară și odată cu ele și tot drumul pe care îl făcusem de la malul râului până aici.
În curând, voi dispărea și eu.
Nici nu ajunsesem bine în Ținuturile Înzăpezite și deja fusesem învinsă de acest tărâm ostil.
Nu, mi-am zis hotărâtă, cuprinsă de furie și simțind cum mi se încălzesc labele. Am luat-o din loc, făcându-mi drum prin zăpada aceea înaltă. Doar că nu mai știam în ce direcție să mă îndrept. Șuierul vântului era tot mai ascuțit, precum strigătul unei vulpi.
Pe aici.
Am ciulit urechile. Vorbise cineva? Am pornit spre direcția din care venea urletul. După câțiva pași, am dat de un zid de zăpadă – era, de fapt, o mică peșteră. Am oftat, ușurată, și m-am vârât înăuntru, înfășurându-mi coada în jurul trupului. Aici, la adăpost de vifor, frigul era suportabil. Voi aștepta aici până se va potoli ninsoarea. Apoi voi începe să-l caut pe fratele meu. Nu știam unde și nici cum. Dar voi găsi eu o cale.
Cartea Magul poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,5 rating based on 1.244 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067960508
ISBN-13: 9786067960501
Goodreads: 59666254
Author(s):Publisher: Editura All
Published: //2019
Noile aventuri ale vulpilor insufletesc Tinuturile Inzapezite
Copiii vor indragi aceasta serie Fantasy creata de una dintre scriitoarele aflate in spatele pseudonimului Erin Hunter, care apare pe copertele romanelor „Pisicile razboinice”, „Supravietuitorii” si „Exploratorii”. Pe cat de misterioasa, pe atat este de periculoasa semnificatia termenului FOXCRAFT. Asa se numeste arta straveche prin care vulpile isi pot schimba infatisarea.
Dincolo de Tinuturile Salbatice si de Padurea Batranilor, Isla isi continua cautarile. Aceasta vulpe tanara porneste din nou pe urmele fratelui ei, Pirie, care a disparut dupa ce familia lor a fost ucisa de haita Magului. Acum, pasii o poarta in Tinuturile Inzapezite. Tundra este un teritoriu ostil, dominat de lupii arctici. Dar Isla reuseste sa-si faca si de aceasta data mai multi prieteni care o vor ajuta in diversele etape ale calatoriei sale.
Pe langa sarcina de a-si gasi fratele, Islei ii revine si misiunea de a-l infrunta pe Mag. El este nimeni altul decat un vulpoi puternic si nemilos, seful Vulpilor Malefice si al unei gasti de asasini numiti Narrali. Magul subjuga tot mai multe vulpi. Se foloseste apoi de energia lor pentru a convoca o forta straveche extrem de periculoasa. Mai mult ca niciodata, Isla are nevoie de ajutor. Se anunta nu numai sfarsitul vulpilor, ci al intregii lumii, de aceea trebuie sa-l opreasca cu orice pret.
Fragmentul zilei – 12 aprilie 2020: Magul – Inbali Iserles