Nu am intenția să discut aici religia și știința ca întreg, ci doar anumite aspecte din științele care m-au interesat – științele comunicării și controlului –, care mi se par a fi aproape de frontiera unde știința vine în contact cu religia. Vreau să evit paradoxurile logice care însoțesc pretenții excesive (dar și obișnuite) ale religiei de a folosi concepte absolute. Dacă ar fi să tratăm cunoașterea doar în termenii atotștiinței, puterea doar în cei ai atotputerniciei și venerarea doar în cei ai unei singure Dumnezeiri, ne-am încurca în subtilități metafizice înainte de a ne fi început studiul relațiilor dintre religie și știință.
Oricum, există multe întrebări cu privire la cunoaștere, putere și venerare care vine în contact cu unele evoluții mai recente din știință și pe care le-am putea discuta fără să abordăm la aceste noțiuni absolute, care sunt înconjurate de sentimente atât de puternice și de o atât de profundă reverență, încât este imposibil să vorbești despre ele într-un mod detașat. Cunoașterea este o realitate, puterea este o realitate, venerarea este o realitate, și aceste realități pot fi supuse cercetării umane în afara unei teologii consacrate. Ca realități, ele sunt supuse studiului, și în acest studiu putem aduce observațiile proprii despre cunoaștere, putere și venerare în alte domenii, mai accesibile metodelor folosite în științele naturale, fără să-i cerem studiosului acceptarea deplină a atitudinii credo quia incredibile est.
Se poate spune că, inițiind dezbaterea din afara religiei, am evitat deja ca discuția să fie una despre relația dintre știință și religie, sugerată de orientarea generală a acestui eseu. De aceea, mai bine îmi definesc tema de la bun început, precizez perspectiva din care voi aborda problema și resping acele scopuri care nu au legătură cu sarcina mea specifică. Așa cum am spus, m-am ocupat timp de câțiva ani de problemele de comunicare și control, fie la mașinării, fie la organisme vii; m-au preocupat și noile tehnici de inginerie și fiziologie legate de aceste concepte, precum și studiul consecințelor acestor tehnici pentru atingerea scopurilor umane. Cunoașterea este interconectată inevitabil cu comunicarea, puterea cu controlul, iar evaluarea scopurilor umane cu morala și cu întreaga latură normativă a religiei. De aceea, pentru un studiu revizuit al relației dintre știință și religie, este important să reexaminăm ideile noastre legate de aceste subiecte în lumina celor mai noi dezvoltări ale teoriei și aplicațiilor ei practice. Ceea ce, în sine, poate nu constituie un studiu al științei și al relațiilor ei cu religia în sensul deplin al cuvântului, dar constituie, fără îndoială, un preambul indispensabil pentru un astfel de studiu.
Într-un studiu de acest fel, dacă e să ducă undeva, trebuie să ne eliberăm de straturile suprapuse ale prejudecăților pe care, le utilizăm cu numele, pentru a proteja omagiul adus lucrurilor valoroase și sfinte, dar, de fapt, cel mai adesea pentru a ne elibera de senzația de nevrednicie pe care o simțim când privim în față realități neplăcute și comparații periculoase.
Dacă e să însemne ceva acest eseu, trebuie să fie o analiză realistă a unor probleme reale. Spiritul în care urmează să fie elaborat este acela al sălii de operații, și nu al privegherii cu lacrimi în ochi a unui cadavru. Ipocrizia nu își are locul aici – ba chiar este o fărădelege, precum erau manierele unui medic elegant din secolul trecut în preajma pacienților săi, cu redingota lui neagră și cu acele de seringă ascunse în reverul de mătase al hainei.
Religia, orice am înțelege sub acest nume, seamănă adeseori cu o cameră de zi a unei case de la țară din New England, cu jaluzele trase și flori de ceară sub un clopot de sticlă pe șemineu, cu portretul bunicului așezat pe un șevalet înconjurat de rogoz aurit și cu un armoniu făcut din nuc negru, la care se cântă doar la nunți și înmormântări. Sau am putea spune că religia este echivalentul moral al unui dric napolitan, una dintre acele trăsuri regale negre, cu geamuri de sticlă, trasă de armăsari cu coamă neagră care proclamă până și în moarte statutul social al defunctului ori aspirația către acesta. Religia este un subiect serios pe care trebuie să îl delimităm foarte clar de orice considerente personale, mai puțin semnificative decât religia însăși.
Am vorbit despre straturile de prejudecăți care împiedică abordarea acestor probleme pe terenul unde se întâlnesc religia și știința: Trebuie să evităm să-l tratăm pe Dumnezeu laolaltă cu omul – ar fi o blasfemie. Asemenea lui Descartes, trebuie să menținem demnitatea Omului, asigurându-i un tratament complet diferit de cel aplicat animalelor inferioare. Evoluția și originea speciilor sunt o desacralizare a valorilor umane; și, așa cum darwiniștii au descoperit de la început, a vehicula aceste idei este foarte periculos pentru savantul care trăiește într-o lume cât se poate de bănuitoare la adresa științei.
Dar, până și în domeniul științei este primejdios să fii împotriva listei de priorități acceptate. Sub nici un motiv nu este permisă menționarea ființelor vii laolaltă cu mașinile. Primele sunt făcute numai din părți vii, pe când celelalte sunt construite din metale și alte substanțe neorganizate, fără o structură fină, relevantă pentru o funcție mai mult sau mai puțin orientată spre un scop. Fizica – sau cel puțin așa se presupune în general – nu ține cont de scop; iar apariția vieții este ceva cu totul nou.
Dacă aderăm la toate aceste tabuuri, putem dobândi o reputație de gânditori rezonabili și conservatori, dar vom contribui foarte puțin la progresul cunoașterii. Este datoria savantului – precum și a omului de litere inteligent și cinstit, a preotului inteligent și cinstit – să fie de acord cu experimentarea opiniilor eretice și interzise, chiar dacă, în cele din urmă, le dezaprobă. În plus, această respingere nu trebuie să fie luată de bună de la început și constituie doar un exercițiu spiritual lipsit de conținut, considerat, din start, nimic mai mult decât un joc prin care o persoană își arată deschiderea. Acesta este un exercițiu solemn și trebuie întreprins cu toată seriozitatea: el nu are sens decât atunci când implică un risc real de erezie. Și dacă aceasta implică un risc al damnării spirituale, atunci trebuie întreprins într-un mod onorabil și curajos. În cuvintele calvinistului: „Ești dispus să fii osândit pentru preamărirea lui Dumnezeu?“
Cartea Dumnezeu și Golemul poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,6 rating based on 246 ratings (all editions)
ISBN-10: 9735063441
ISBN-13: 9789735063443
Goodreads: 44303043
Author(s):Publisher: Humanitas
Published: 3//2019
„Lumea viitorului va fi o luptă încă mai istovitoare cu limitele inteligenței noastre, iar nu un hamac confortabil în care să lenevim, așteptând să fim serviți de sclavii noștri roboți." - Norbert Wiener
Norbert Wiener, numit, pe drept cuvânt, părintele ciberneticii, și-a sintetizat ideile și perspectiva asupra noii științe în această carte-testament, care pune în lumină punctele de coliziune dintre cibernetică și întrebările fundamentale ale religiei.
Dumnezeu şi Golemul este o carte cu valențe profetice, care ne proiectează într-un viitor distopic, unde inteligența artificială va schimba dramatic evoluția umanității. Dacă Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa, atunci robotul nu este și el o creație după chipul și asemănarea omului? Să fie omul ucenicul vrăjitor care și-a devansat deja Creatorul, dar care, la rândul său, este predestinat să fie depășit de propria creație, un golem modern? Întrebările formulate de Wiener sunt, astăzi, mai actuale ca oricând.
Fragmentul zilei – 12 iunie 2020: Dumnezeu și Golemul – Norbert Wiener