– Ia te uită! Ono-san! exclamă, luminându-se la față. Ce întâmplare fericită să te văd chiar azi! Chiar acum câteva clipe îmi spuneam că de-aș avea niște bănuți în plus aș cumpăra ceva pentru Ono-san, în semn de recunoștință pentru bunătatea sa față de mine. Dar deocamdată nu-mi pot permite decât ceva ieftin și asta ar fi o insultă. Așa că, până una-alta, Ono-san, dă-mi voie să-ți mulțumesc din adâncul inimii pentru câte ai făcut pentru mine.
– N-ai pentru ce, m-am apărat eu. Mi-am spus doar părerea în câteva rânduri, asta-i tot.
– Dar zău, Ono-san, bărbații ca tine sunt mult prea rari. Este o mare cinste pentru mine să fiu coleg cu un asemenea om. Oricât de mult se vor despărți drumurile noastre în anii ce vor veni, îmi voi aminti veșnic de bunătatea ta.
Țin minte că a trebuit să-i mai ascult câteva clipe bune laudele la adresa curajului și caracterului meu. Apoi i-am spus:
– Voiam de mult timp să-ți vorbesc. Știi, m-am tot gândit… Vreau să plec cât de curând de la maestrul Takeda.
Melcul mă privi uluit. Apoi se uită în jur într-un mod comic, parcă temându-se să nu mă fi auzit cineva.
– Am avut mare noroc. Lucrările mele i-au atras atenția pictorului și gravorului Seiji Moriyama. Ai auzt de el, nu?
Încă holbându-se buimac la mine, Melcul clătină din cap, nerevenindu-și din uluială.
– Domnul Moriyama, am continuat eu, este un artist adevărat. Și, după toate aparențele, un artist mare. Am avut șansa extraordinară să mă bucur de atenția și sfaturile sale. După părerea lui, dacă mai rămân la maestrul Takeda, talentul meu va avea de suferit în mod iremediabil. Și atunci mi-a propus să-i devin elev.
– Chiar așa? remarcă neîncrezător tovarășul meu.
– Și, știi, chiar acum, în timp ce mă plimbam prin parc, mă gândeau: „Hotărât lucru, domnul Moriyama are absolută dreptate. Bun, toți cei care trudesc ca niște gloaba la mestrul Takeda o fac ca să câștige un ban. Dar aceia dintre noi care nutrim ambiții serioase trebuie să căutăm în altă parte”.
În acel moment m-am uitat la Melc cu subînțeles. El continua să mă privească speriat, dar și cu o expresie de perplexitate întipărită pe chip.
– Mă tem că mi-am îngăduit să-i pomenesc domnului Moriyama de tine, i-am spus. De fapt, mi-am exprimat părerea că ești o excepție printre colegii mei de-acum. Singurul într-adevăr talentat dintre toți. Și cu aspirații serioase.
– Zău, Ono-san, izbucni el în râs, cum poți să spui așa ceva? Știu că vrei să fii bun cu mine, dar asta e prea de tot.
– M-am hotărât să primesc generoasa ofertă a domnului Moriyama, am continuat eu. Și te rog stăruitor să mă lași să-i arăt lucrările tale. Cu puțin noroc, poate că te invită și pe tine să-i fii elev.
Melcul mă privi cu neîncredere.
– Ce tot spui, Ono-san? întrebă el cu glas scăzut. Maestrul Takeda m-a primit la recomandarea unei foarte onorabile cunoștințe de-a tatălui meu. Și, într-adevăr, mi-a arătat multă îngăduință, în ciuda tuturor neajunsurilor mele. Cum aș putea sa fiu atât de nerecunoscător încât sa-l părăsesc după doar câteva luni?
Apoi, brusc, Melcul păru să înțeleagă importanța cuvintelor sale și adăugă grăbit:
– Bineînțeles, Ono-san, nu vreau să spun că și tu ești nerecunoscător. În cazul tău sunt alte împrejurări. N-aș îndrăzni…
Râse nervos, lăsând fraza suspendată în aer. Apoi făcu un efort să se adune și mă întrebă:
– Ești hotărât să-l părăsești pe maestrul Takeda, Ono-san?
– După părerea mea, am răspuns, maestrul Takeda nu merită să-i fim loiali. Loialitatea trebuie câștigată. Se și pune prea mult preț pe ea. Mult prea des oamenii vorbesc de loialitate și ascultă orbește. Eu, unul, n-am nici cea mai mică dorință să-mi duc viața în felul ăsta.
Nu știu dacă acestea au fost întocmai cuvintele pe care le-am folosit în după-amiaza aceea la templul Tamagawa, pentru ca am avut ocazia să povestesc scena de mutle ori și când repeți un lucru, fiecare relatare capătă inevitabil propria sa existență. Dar chiar dacă nu m-am exprimat atât de succint față de Melc în ziua aceea, cred că se poate considera că vorbele pe care mi le-am atribuit redau cu destulă precizie atitudinea și hotărârea mea din acel moment al vieții.
Întâmplător, unul dintre locurile unde m-am văzut silit să povestesc și să repovestesc îmtâmplări din zilele petrecute în atelierul Takeda a fost masa noastră de la Migi-Hidari. Elevii mei păreau cu toții dornici să cunoască mai multe despre această perioadă timpurie a carierei mele – poate pentru că, în mod firesc, erau curioși să afle ce făcea profesorul la vârsta lor. În orice caz, zilele pe care le petrecusem la maestrul Takeda erau un subiect ce revenea foarte des în cursul acelor seri. Țin minte că am spus o dată:
– N-a fost o experiență chiar așa de rea. M-a învățat unele lucruri importante.
– Iertați-mă, Sensei – Kuroda, cred, a fost cel care a vorbit, aplecându-se deasupra mesei -, dar mi-e greu să cred că un artist poate învăța ceva folositor într-un loc cum e cel pe care l-ați descris.
– Într-adevăr, Sensei, se auzi o altă voce. Spuneți-ne, vă rugăm, ce se putea învăța într-un loc ca acela. Pare mai degrabă un atelier de făcut cutii de carton.
Cartea Un artist al lumii trecătoare poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,8 rating based on 40.882 ratings (all editions)
ISBN-10: 9734671715
ISBN-13: 9789734671717
Goodreads: 37420468
Author(s):Publisher: Polirom
Published: 12//2017
Aflat la vîrsta senectuţii, pictorul şi profesorul de artă Ono Masuji porneşte într-o odisee de recuperare a biografiei personale şi artistice, silit de schimbările radicale dintr-o Japonie abia ieşită din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial care încearcă să-şi exorcizeze trecutul militarist şi să-şi construiască un alt fel de viitor. Pictor manufacturier, artist al lumii trecătoare, al figurilor melancolice de gheişă, apoi maestru influent şi artist militant integrat propagandei expansioniste, Ono Masuji se vede acum căzut în dizgraţie, respins de generaţia postbelică dornică să rupă cu trecutul indezirabil. Scris într-un stil limpede, dar plin de subtilitate, alcătuit din tonuri calme şi delicate, Un artist al lumii trecătoare este un roman despre maeştri şi discipoli, părinţi şi copii, principii şi trădări.
Fragmentul zilei – 14 iunie 2020: Un artist al lumii trecătoare – Kazuo Ishiguro