Jinny a auzit clopotul. Și-a aruncat cartea pe jos, a renunțat la confortul vechii canapele maronii și s-a năpustit spre ușă. Când a ieșit din cabană în aerul serii, Jinny alerga.
Pe plajă, toată lumea alerga – fugeau mâncând pământul spre golf, chemați de clinchetul cristalin al clopotului, ce răsuna atât de vesel în amurg. Erau opt copii, care alergau de la vatră sau de la bucătăria în aer liber, din cabane, întrecându-se până la clopot și la băiatul înalt care îl bătea pe malul apei.
Așa era de fiecare dată când suna clopotul.
În golf s-au aliniat, gâfâind și holbându-se spre mare, să vadă barca ce se apropia în lumina amurgului. Așteptau acolo ca stâlpii inegali ai unui gard. Erau acolo Deen, care stătea cât era el de înalt lângă Jinny și care acum se apleca să atârne grijuliu clopotul de cârlig, și micuțul Sam, alături de el. Eevie cea subțire, care se încrunta la valurile ce se loveau de țărm de parcă i-ar fi greșit cu ceva, și Oz și Jak, care se tot înghionteau. Joon stătea mândră la capătul șirului, privind concentrată spre mare, iar Nat aștepta răbdătoare lângă ea strângând în mâini o carte. Apoi era Ben, doar cu un an mai mic decât Jinny și aproape la fel de înalt ca ea, zâmbind relaxat în timp ce privea răbdător apa.
Deen fusese cel care zărise bărcuța verde ce se ivise din ceața ce înconjura insula, străpungând valurile albe. Deen luase clopotul și bătuse în el ca să-i cheme pe ceilalți. Pentru scurtă vreme, Deen fusese singurul care știuse ca era din nou vremea pentru o Schimbare.
După Jinny, asta nu era corect față de Deen. La urma urmei, era rândul lui să plece. Nu el ar fi trebuit să sune clopotul și să aștepte pe plajă de unul singur. Jinny s-a apropiat de el. L-a apucat de mâna lui rece iar Deen a strâns-o tare de degete, și le-a împleticit cu ale lui, dar nu s-a întors s-o privească. Nu-și dezlipea ochii negri de la barca din depărtare, așa că Jinny a făcut la fel, întrebându-se la ce s-o fi gândit el. Părea ciudat de calm, deloc surprins, de parcă așteptase barca. Dar avea fălcile încleștate.
După câteva minute învăluite în tăcere, barca s-a strecurat în golf și și-a pus prova verde pe nisip, la picioarele lor goale. Apoi a urmat momentul adevărului. Clipa aceea ciudată când cei nouă copii de pe țărm au privit în barcă. Înainte să spună cineva ceva. Se uitau fix cu toții.
La copilul care tremura și se uita fix la ei.
Jinny știa că ea ar fi trebuit să vorbească prima, să-i întindă o mână copilului și să-l ajute să coboare pe insulă. La urma urmei, urma să fie al ei. Protejatul ei. Jinny era cea mai veche acolo după Deen si devenea oficial Matură după ce el urca în barcă. Dar ea nu putea nici să-și miște picioarele. Nu se simțea pregătită. Jinny si-a vârât degetele de la picioare în nisipul umed și l-a strâns pe Deen de degete. A strâns-o și el, dar apoi i-a dat drumul la mână. A abandonat mâna lui Jinny, care și-a lăsat-o să cadă moale pe lângă corp.
Anul trecut în barcă se aflase un băiat, Sam cel blond, care acum stătea lângă Deen, fornăind. Întotdeauna fornăia. Sam îi aparținuse lui Deen și se tinuse după el ca o umbră oriunde mergea. Sam împărțise cabana de dormit cu Deen și fusese mereu umil, învățând mersul lucrurilor pe insulă de la băiatul cel înalt care urma să plece acum, atât de brusc.
Nou-venita era, desigur, o fată. Era anul fetelor. Avea niște ochi uriași si uimiți. Bărbia îi tremura și buclele negre i se umeziseră de la apa mării. Fata era frumoasă, dar nu conta. Băieți sau fete, grași sau slăbuți, mai deschiși sau mai închiși la culoare. Arătau jilavi, pierduți și mucoși. Le curgea nasul de la picăturile fine de apă sărată.
Acum așteptau cu toții. Așteptau ca Jinny să spună ceva. Întârzia prea mult și o știa, dar îi venea greu să vorbească. Clipa de care se temuse de-a lungul a sute de somnuri o făcuse să încremenească. În cele din urmă s-a mobilizat. Picioarele i s-au poticnit în nisip, când a întins țeapănă brațul spre barcă, cu mâna deschisă și palma în sus.
– Hei! a strigat ea, exagerat de tare.
Propria voce îi răsuna în urechi.
– Cum te cheamă?
Fata s-a uitat la mâna lui Jinny. Și-a deschis gura și s-a uitat în jur, măturând cu privirea plaja, apoi revenind la Jinny și la șirul de copii curioși. Fata nouă a clătinat din cap ușor de tot.
– O, haide, a spus Jinny. N-ai de ce să te temi. Coboară!
Nu voia să se întindă și s-o apuce. Nu voia s-o sperie și mai mult pe fată. Totul ar fi fost mult mai ușor dacă ar fi coborât singură.
Fata nouă s-a uitat la Jinny preț de câteva clipe, respirând înspăimântată în unduirea valurilor de suprafață. Toată lumea aștepta. În cele din urmă, ea a vorbit.
– Mama? a întrebat ea, privind cu ochii mari la Jinny.
Jinny a clătinat din cap.
– Nu, a spus ea. Nicio mamă. N-avem mame pe-aici. Dar va fi bine. Îți promit. Trebuie doar să cobori.
Nu voia să pară lipsită de inimă, dar toți nou veniții făceau la fel la început. În scurt timp, fata avea să uite de mama. Avea să înțeleagă – acum avea insula. Insula era mai bună.
Cartea Insula orfanilor poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,7 rating based on 11.436 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067885395
ISBN-13: 9786067885392
Goodreads: 48829313
Author(s):Publisher: Editura Arthur
Published: //2019
On the island, everything is perfect. The sun rises in a sky filled with dancing shapes; the wind, water, and trees shelter and protect those who live there; when the nine children go to sleep in their cabins, it is with full stomachs and joy in their hearts. And only one thing ever changes: on that day, each year, when a boat appears from the mist upon the ocean carrying one young child to join them—and taking the eldest one away, never to be seen again.
Today’s Changing is no different. The boat arrives, taking away Jinny’s best friend, Deen, replacing him with a new little girl named Ess, and leaving Jinny as the new Elder. Jinny knows her responsibility now—to teach Ess everything she needs to know about the island, to keep things as they’ve always been. But will she be ready for the inevitable day when the boat will come back—and take her away forever from the only home she’s known?
Fragmentul zilei – 14 mai 2020: Insula orfanilor – Laurel Snyder