Lucrurile păreau a sta cu totul altfel în acea dimineață de la sfârșitul lui martie 1985, când Ari Ben-Menashe a prins avionul British Airways care decola de la Tel Aviv cu destinația Londra. În vreme ce savura micul dejun cușer, se gândea că viața nu fusese niciodată mai frumoasă. Nu numai că făcea „bani adevărați”, dar învățase foarte multe de când lucra cot la cot cu David Kimche și cercetau lumea complicată a vânzărilor de arme către Iran. Pe parcurs, și-a îmbunătățit formarea în permanenta interacțiune dintre politicienii israelieni și șefii serviciilor de informații ale țării.
Pentru Ben-Menashe, „în comparație cu foștii mei colegi, traficantul obișnuit de arme era mic copil”. Identificase problema: repercusiunile aventurii libaneze a Israelului, din care se retrăsese în cele din urmă distrus și demoralizat. Nerăbdători să-și refacă prestigiul pierdut, politicienii au dat comunității de informații și mai multă libertate în războiul necruțător dus împotriva OEP, pe care ei o considerau cauza tuturor problemelor Israelului. Urmarea a fost o serie de scandaluri, în care prezumtivii teroriști și chiar familiile acestora au fost brutalizate și ucise cu sânge rece. Yitzhak Hofi, fostul șef al Mossad-ului, a creat, la presiunea opiniei publice, o comisie guvernamentală care să investigheze atrocitățile comise. Concluzia acesteia a fost că agenții de informații mințiseră în permanență instanțele de judecată cu privire la modul în care obțineau mărturisirile: de cele mai multe ori, metodele folosite fuseseră brutale. Comisia a recomandat să fie respectate „procedurile adecvate”.
Ben-Menashe știa însă că tortura a continuat și după aceea: „Era bine să stai la distanță de asemenea lucruri oribile.” Considera că ceea ce făcea el, faptul că le furniza arme iranienilor pentru a ucide nenumărați irakieni, era „altceva”. Nici măcar soarta nenorocită a ostaticilor de la Beirut, adevăratul motiv al potlogăriilor lui, nu-l preocupa cu adevărat. Esențiali erau banii. Chiar și după plecarea lui Kimche, Ben-Menashe continua să creadă că roata nu se va opri decât atunci când va vrea el și că, la sfârșit, va fi multimilionar. După socoteala sa, afacerea ORA valora acum „sute de milioane” – cea mai mare parte a banilor se făceau în casa din suburbia londoneză din care Nicholas Davies conducea operațiunile internaționale ale ORA.
Ben-Menashe știa că Davies continua să strângă avere. Câștiga cu mult peste 65 000 de lire sterline, cât primea anual ca șef al redacției de știri externe la Daily Mirror; aproape la fel de mare era comisionul pe care îl încasa lunar de la ORA. Lui Ben-Menashe nu-i păsa că jurnalistul „lua uneori o felie de tort mai mare; rămânea destul și pentru ceilalți. Era totuși momentul să se bea șampanie”.
Robert Maxwell o împărțea cu dărnicie oaspeților săi din biroul aflat la ultimul etaj al clădirii în care-și avea sediul ziarul Daily Mirror. După ce cursa British Airways ateriza, Ben-Menashe avea să fie dus la magnat cu o limuzină trimisă de acesta, un alt semn, credea Ben-Menashe, al importanței pe care i-o acorda Maxwell. În aceeași mașină cu el avea să se afle Nahum Admoni, directorul general al Mossad-ului. Acesta urma să vină cu o cursă El Al care decolase la o oră după cursa British Airways. Ben-Menashe plănuia ca, așteptându-l pe Admoni la Aeroportul Heathrow, să se gândească la felul în care un puternic baron al presei devenise cel mai important sayan recrutat de Mossad.
Maxwell își oferise în mod voluntar serviciile la sfârșitul unei întâlniri pe care o avusese cu Shimon Peres la Ierusalim, la scurt timp după ce acesta formase guvernul de coaliție, în 1984. Unul dintre consilierii lui Peres avea să-și amintească astfel acest episod: „Un egocentric întâlnește un megaloman. Peres era trufaș și autoritar, dar Maxwell s-a apucat să spună lucruri precum «o să bag milioane de dolari în Israel; o să revitalizez economia». Se comporta ca un politician aflat în campanie electorală. Avea un stil bombastic, întrerupea, schimba brusc subiectul și spunea glume deșucheate. Peres se uita la el și zâmbea ca un eschimos.”
Știind că, de-a lungul anilor, Maxwell stabilise contacte importante în Europa de Est, Peres a aranjat o întâlnire între Maxwell și Admoni. Întâlnirea a avut loc în apartamentul prezidențial al Hotelului Regele David din Ierusalim, unde stătea Maxwell. Cei doi au găsit un teren comun în originile lor central-europene; Maxwell se născuse în Cehoslovacia (fapt care l-a făcut pe Peres să rostească una dintre puținele sale glume memorabile: „E singurul ceh zdravăn și cu bani pe care îl cunosc.”). Amândoi împărtășeau un devotament arzător față de sionism și credința că Israel avea de la Dumnezeu dreptul să supraviețuiască. Îi mai unea pasiunea pentru mâncare și vinurile bune.
Admoni era foarte interesat de opinia lui Maxwell conform căreia atât SUA, cât și Uniunea Sovietică voiau să devină principala putere mondială, dar folosind metode semnificativ diferite. Strategia URSS includea anarhia internațională, în vreme ce, pentru Washington, lumea era împărțită în „prieteni” și „dușmani”, nu în națiuni cu interese ideologice contradictorii. Maxwell a exprimat și alte păreri: contactele secrete dintre cei de la CIA și omologii chinezi erau motiv de tulburare la Departamentul de Stat, care considera că puteau afecta viitoarele acțiuni și politici diplomatice.
Magnatul a făcut portretul a doi oameni care prezentau un interes aparte pentru Admoni. Maxwell a spus că, după ce l-a cunoscut pe Ronald Reagan, a avut sentimentul că președintele era un optimist incurabil care își folosea șarmul pentru a ascunde adevărata sa condiție de politician dur. Cel mai mare defect al lui era faptul că simplifica, mai ales în problema Orientului Mijlociu; al doilea sau al treilea gând al său nu era mai bun decât hotărârea pripită pe care o lua la început.
Cartea Binecuvântați fie spionii poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,9 rating based on 3.459 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067936909
ISBN-13: 9786067936902
Goodreads: 49598037
Author(s):Publisher: EDITURA CORINT
Published: 11/21/2019
Creat în 1951 pentru a asigura viitorul greu încercatului stat israelian, Mossad-ul a pus la cale de-a lungul timpului cele mai îndrăznețe asasinate, acțiuni de spionaj și campanii de combatere a terorismului.
Pentru prima oară, în urma unor interviuri realizate cu ușile închise de autor cu agenți, informatori și șefi ai unor rețele de spionaj ale serviciului secret, pe baza unor documente clasificate și a informațiilor furnizate de surse strict confidențiale, adevărul despre Mossad este pe punctul de a ieși la iveală. De la prinderea criminalilor naziști după cel de-al Doilea Război Mondial și până la obținerea unor informații secrete despre tehnologia atomică deținută de SUA, care i-au permis Israelului să înceapă propriul program de realizare a armelor nucleare, Binecuvântați fie spionii ne dezvăluie Mossad-ul așa cum este el de fapt: genial, nemilos, imperfect, dar, în cele din urmă, extraordinar.
„Spune lucrurile așa cum au fost – și cum sunt încă.” Meir Amit, fost director general al Mossad-ului
„Gordon Thomas are o înțelegere profundă a istoriei. Aceasta este una dintre puținele lucrări care surprind adevarata natură a guvernului israelian și felul în care gândește elita politică israeliană. O lectură obligatorie pentru oricine vrea să cunoască istoria modernă a Orientului Mijlociu.” Ari Ben-Menashe, fost consilier al prim-ministrului Yitzhak Shamir
Fragmentul zilei – 15 decembrie 2019: Binecuvântați fie spionii – Gordon Thomas