– Avem un contract pentru tine, zise Mama K.
Ca întotdeauna, ținuta ei era demnă de o regină, cu spatele drept, înveșmântată într-o rochie somptuoasă, cu părul cărunt coafat impecabil, însă în această dimineață avea cearcăne întunecate sub ochi. Kyllar se gândi că niciunul dintre conducătorii supraviețuitori ai Sa’kageului nu dormise prea mult de la invazia halidoranilor.
– Bună dimineața și ție, spuse el, instalându-se pe fotoliul din biroul ei.
Mama K nu se întoarse să-l privească în față, ci preferă să se uite pe fereastră. Ploaia din noaptea trecută stinsese majoritate incendiilor din oraș, dar fumul care se mai ridica încă din multe locuri scălda peisajul în zori purpurii. Apele Plithului, care despărțea Furnicarul de Cenaria bogată din răsărit, erau sângerii, iar Kyllar nu era convins că asta se datora doar luminii. În săptămâna de după lovitura de palat, invadatorii halidorani masacraseră mii de cenarieni.
– Avem o problemă, spuse Mama K. Victima știe că i se apropie moartea.
– De unde știe? Sa’kageul nu era de obicei atât de neglijent.
– Noi i-am spus.
Kyllar își masă tâmplele. Sa’kageul ar fi spus cuiva numai dacă victima se aștepta la deja la asta. Apoi, dacă încercarea eșua, Sa’kageul nu s-ar fi implicat. Iar asta însemna că victima nu putea fi un singur om: cuceritorul Cenariei, Regele-zeu, Garoth Ursuul.
– Am venit doar să-mi iau banii, zise el. Toate ascunzătorile lui Durzo – de fapt ale mele – au ars în incendiu. Îmi trebuie numai necesarul să mituiesc străjerii porții.
Încă de mic îi dăduse Mamei K o parte din câștigurile lui ca s-o investească. Ar fi trebuit să aibă îndeajuns pentru mituit.
Mama K răsfoi silențios câteva foi de hârtie de orez aflate pe biroul ei și-i întinse una lui Kyllar. La început, nu-i veni să-și creadă ochilor la vederea sumelor. Era implicat în importul ilegal de iarba-furiei și de alte câteva plante ce dădeau dependență, deținea un cal de curse, acțiuni la o distilerie și câteva alte afaceri, o parte a portofoliului unui cămătar, dar și mărfuri ca mătăsurile sau pietrele prețioase, a căror deținere era legală, cu excepția faptului că Sa’kageul prefera să plătească mite de douăzeci la sută în locul taxei de cincizeci de procente. Cantitatea de informații de pe pagina aceea era amețitoare. Nu înțelegea nici măcar jumătate.
– Am o casă? întrebă Kyllar.
– Ai avut, răspunse Mama K. Pe coloana asta ți-am notat mărfurile și bunurile care s-au pierdut în urma incendiului și a jafurilor.
Toate rândurile erau bifate, cu excepția unei expediții de mătase și a uneia de iarba-furiei. Pierduse aproape tot ce deținuse.
– Niciuna dintre expediții nu se va întoarce prea curând, poate chiar niciodată, dacă Regele-zeu continuă să confiște vasele civile. Desigur, dacă el ar muri…
Kyllar intuia direcția în care se îndrepta conversația.
– Aici scrie că partea mea valorează între zece și cincisprezece mii. Ți-o vând pentru un miar. Doar atât îmi trebuie.
Femeia îl ignoră.
– Au nevoie de un al treile mătrășitor ca săse asigure că lucrurile merg cum trebuie. Cincizeci de mii de gunderi pentru o singură lovitură, Kyllar. Cu banii ăștia, le-ai putea duce pe Helene și pe Uly oriunde dorești. Vei face un bine lumii întregi și nu va mai trebui să muncești vreodată. Va fi ultimul tău contract.
El ezită doar o clipă:
– Întotdeauna va exista un ultim contract.
– E din cauza lui Helene, nu-i așa? întrebă Mama K.
– Crezi că un om se poate schimba?
Femeia îl privi cu o tristețe adâncă în ochi.
– Nu. Ba chiar va sfârși urându-i pe toți cei care-i cer s-o facă.
Kyllar se ridică și ieși pe ușă. Pe hol, dădu peste Jarl, care rânjea la fel cum o făcuse în copilăria lor, petrecută pe străzi, în vremea în care punea mereu ceva la cale. Bărbatul purta o haină ce reprezenta probabil ultima modă: tunică lungă cu umerii mult prea lați, care contrasta cu pantalonii strâmți, băgați în cizme înalte. Părea cumva halidoran. Părul îi era împletit în codițe subțiri, cu mărgele din aur la capete; strălucirea lor îi scotea în evidență pielea neagră.
– Am pentru tine o misiune perfectă, zise Jarl, coborându-și vocea ca și cum i-ar fi fost frică să nu fie auzit.
– Fără ucideri? întrebă Kyllar.
– Nu chiar…
*
– Sfinția Voastră, lașii așteaptă să se mântuiască de păcatul lor, se auzi vocea Vurdmeisterulului Neph Dada deasupra mulțimii.
Era un bărbat vârstnic, cu vene proeminente, cu pielea presărată de pete de bătrânețe, duhnind a moarte ținută la distanță cu ajutorul magiei. Răsuflarea îi tremura din cauza efortului depus ca să urce pe platforma din curtea interioară a castelului mare din Cernia. Pe umeiri îi atârnau douăsprezece cordele împletite pentru tot atâtea shu’ra pe care le stăpânea. Îngenunche cu dificultate și oferi o mână de paie Regelui-zeu.
Regele-zeu Garoth Ursuul stătea pe platformă, inspectându-și trupele. În față și în centru erau aproape două sute de munteni din Graavar, înalți, cu trunchiurile cât butoaiele, sălbatici cu ochi albaștri, tunși scurt și cu mustăți lungi. De o parte și de alta, stăteau celelalte triburi de munteni de elită, care capturaseră castelul. În spatele lor aștepta restul armatei active intrate în Cenaria după eliberare.
Din fluviul Plith se ridicau cețuri care învăluiau din toate părțile castelul și se strecurau printre dinții ruginiți ai grilajelor de fier, înfrigurând adunarea. Oștenii din Graavar fuseseră împărțiți în cincisprezece grupe de câte treisprezece, fără să aibă arme, platoșe sau zale. Erau doar în pantaloni, cu fețele palide privind într-o singură direcție, transpirând în loc să tremure în dimineața rece de toamnă.
Când regele își revizuia trupele, nu era niciodată agitație, însă în ziua aceea tăcerea era chiar mai profundă, în pofida miilor de spectatori veniți să privească. Garoth adunase toți soldații de care dispunea și le permisese servitorilor cenarieni, dar și nobililor și țăranilor să se uite. Meiseterii, cu mantiile lor scurte vopsite în negru și roșu, stăteau umăr la umăr cu Vurdmeisterii, soldații, meșteșugarii, nobilii, țăranii, servitoarele, marinarii și iscoadele cenariene.
Regele-zeu purta o mantie largă, tivită cu blană de hermelină, care făcea ca umerii săi lați să pară cu adevărat imenși. Pe dedesubt avea o tunică imaculată, fără mâneci, și pantaloni la fel de albi. Albeața veștmintelor oferea chipului său palid de halidoran o înfățișare din altă lume și atrăgea atenția spre ki-ul care-i brăzda pielea. Lujerii negri ai puterii se încolăceau pe pielea brațelor sale. Noduri imense se ridicau și coborau, înconjurate de spini ce nu se mișcau doar la stânga si la dreapta, ci și în sus și în jos, formând valuri care-i ieșeau din carne. Pielea îi era zgâriată pe dinăuntru de gheare. Ki-ul nu-i era prezent doar pe brațe. Liniile încolăcite se ridicau pe gât și-i înconjurau fața, iar de acolo mai sus, pe țeasta rasă, unde străpungeau pielea formând o coroană neagră, țepoasă și tremurătoare. Pe obraji îi curgea sânge.
Cartea Marginea umbrei poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,3 rating based on 106.089 ratings (all editions)
ISBN-10: 6069000420
ISBN-13: 9786069000427
Goodreads: 57523205
Author(s):Publisher: Editura Paladin
Published: //2020
Ești doar o umbră
și umbrele nu pot atinge nimic.
Kyllar decide să renunțe la Calea Umbrelor și să trăiască o viață liniștită alături de Elene și de fiica lor adoptivă. Dar când ești purtătorul sa’kariului negru, tihna îți poate fi adusă doar de îndeplinirea datoriei – un asasinat care să elibereze Cenaria de Regele-zeu și să-l repună în drepturi pe moștenitorul legitim al tronului. În ciuda suferințelor și a pierderii celor dragi, a regăsirilor și a răzbunărilor, tânărul asasin trebuie să-și accepte în cele din urmă natura și să-și asume rolul de Înger al Nopții.
Dragostea e fragilă și coruptibilă, totuși am văzut-o
manifestându-se uneori cu o forță stranie.
Dragostea este slăbiciunea ce reușește să învingă puterea.
Când luăm viața cuiva, nu luăm nimic de valoare.
Fragmentul zilei – 15 ianuarie 2021: Marginea umbrei – Brent Weeks
Alte titluri Paladin.