Familia mea nu se deosebea prea mult de celelalte din Arnor. O duceam binișor, chiar dacă în jurul mesei se adunau de trei ori pe zi nici mai mult, nici mai puțin de paisprezece persoane: mama, tata și doisprezece copii.
Am spus că familia mea nu se deosebea prea mult de celelalte… Hm! Așa îmi plăcea mie să cred, deși vecinii noștri îi porecliseră pe părinții mei Iepurele și Iepuroaica, din motive evidente. Khalu, fratele meu mai mare, care acum era departe de noi, în serviciul regelui Samarth, la distanță de cinci state, ne spusese odată că, din câte își amintea el, nu trecuse anul fără ca mama să mai nască încă un copil.
Ai mei se iubeau din cale-afară, și nu spun asta doar pentru că aveau o casă plină de copii, ci pentru că între ei era o comuniune ce m-a făcut să-mi doresc ca atunci când aveam să mă căsătoresc să am același tip de relație cu sortitul meu.
Pe vremuri, părinții lor – bunicii mei – se vizitau des și, cu timpul, între cei doi tineri s-a înfiripat o iubire tandră, ce nu și-a pierdut din căldură nici după douăzeci și șase de ani de căsnicie. Umblă vorba că primul lor copil, Khalu, fratele meu cel mai mare, s-ar fi născut la mai puțin de nouă luni după nuntă, lucru nemaiauzit prin părțile locului, dar, cum ai mei erau deja o familie, n-au mai fost luați la întrebări. Toată lumea a închis ochii, binecuvântându-i și dorindu-le o viață plină. Bineînțeles că acum, cunoscându-i, nu mă miră deloc că nu și-au putut ține hainele pe ei până după căsătorie. Când eram mică, mi se părea dezgustător să-l văd pe tata cuprinzând talia mamei cu brațul său puternic și sărutând-o afectuos în spatele urechii. Dar am crescut și mi-a venit mintea la cap. Mi se par drăguți.
Lui Khalu i-au urmat încă șapte băieți, Chandan, Kalian, Kiran, Bimal, Chaka, gemenii Aghor și, cel care poartă cu mândrie numele tatălui nostru, Ishaan, apoi, ca un făcut, Torilii s-au pricopsit cu patru fete, Gita, Yanti, eu – Nayan și mezina Satya.
Tata, boier Ishaan Toril, cum era cunoscut în oraș, avea un statut neobișnuit printre cele deja stabilite de rânduiala regatului. Prin naștere, era nobil, clasa conducătoare în Arnor, supus doar regelui Erfenorului, însă, cu timpul, familia i se mărise și efortul de a hrăni atâtea guri îl adusese periculos de aproape de pragul sărăciei. Cum banul făcea legea prin ținuturile noastre, casa Ishaan a fost îndepărtată din cercul celor care țineau frâiele Arnorului. Asta nu l-a deranjat câtuși de puțin pe tata, ci, dimpotrivă, i-a oferit mai mult timp pe care să-l petreacă îngrijindu-se de nevoile familiei. Culmea, despre faptul că am fi fost săraci auzeam întotdeauna de la alții, fiindcă noi nu consideram astfel. Eram mulțumiți în universul nostru, alături de puținii slujitori pe care tata și-i mai putea permite și cei câțiva prieteni de nădejde ai familiei, des invitați la mesele copioase gătite de Yamal, cea mai pricepută bucătăreasă din cinci state. Între zidurile castelului moștenit de tata de la bunicii Toril răsunau cât era ziua de lungă, și uneori târziu în noapte, vocile sufletelor ce-și găsiseră aici un cămin.
Mama, Brinda Yanay, devenită Brinda Toril după căsătorie, unica fiică a boierului Tanay, sfetnicul fostului rege, tatăl lui Samarth, actualul conducător al Efernorului, dirija treburile casnice cu mână de fier, în timp ce tata, mai aplecat spre negustorie decât spre arta războiului, așa cum erau majoritatea nobililor, se asigura că nicunuia dintre noi nu-i lipsea nimic. Aveam haine colorate și strălucitoare, așa cum ne cerea statutul, călăream armăsari focoși și, când mergeam în vizită, trăsura noastră somptuoasă era urmată de patru servitori purtând pe haine emblema casei Toril, trei căpățâni înfiorătoare de bestii cu ochi roșii, fiecare privind în altă direcție, sugerând că Torilii sunt mereu păziți la Sud, Est și Vest, pe când Nordul se afla în grija a două săbii încrucișate; dindărătul întregului desen apărea o coadă ca de dragon care îmbrățișa totul. Aceiași servitori ce-și dădeau sufletul alergând în urma trăsurii deveneau dintr-odată, după ce ne întorceam pe domeniul Toril, bucătari, fierari, croitori, secerători, cameriste și orice mai era nevoie.
Uram din răsputeri conveniențele în spatele cărora se ascundeau toți în oraș, temându-se parcă să se arate așa cum erau. De îndată ce porțile mari ale castelului se închideau în urma mea, separându-mă de superficialitatea societății, aruncam cât colo rochiile din țesături grele, îmi descâlceam coafurile complicate pe care mama mi le făcea cu multă migală, încălecam pe Abas, armăsarul cu piele ca de jăratec, dăruit mie de bunicul Tanay, și îl dezlegam pe Oscior, lupul cu care ne-am pomenit într-o zi în bucătărie rozând cu voiciune un os de vită pe care Yamal voia să-l folosească la supă, și goneam pe câmpurile sălbatice ale domeniului, sanctuarul meu la fel de neîmblânzt ca mine.
Cartea Regatul inocenților poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,6 rating based on 95 ratings (all editions)
ISBN-10: 6068862801
ISBN-13: 9786068862804
Goodreads: 59572176
Author(s):Publisher:
Published: //
Fragmentul zilei – 16 ianuarie 2020: Regatul inocenților. Vol.1 – Theo Anghel