Am coborât ieri la Pireu cu Glaucon, fiul lui Ariston, ca să aduc cuvenita cinstire zeiței, și în același timp voiam să văd cum or să rânduiască sărbătoarea, întrucât era pentru prima dată când o țineau. Am găsit că procesiunea alor noștri a fost frumoasă, dar și a tracilor a părut cam la fel de strălucită. Ne-am făcut atunci rugăciunile, apoi am privit spectacolul și în cele din urmă am pornit-o spre cetate.
Cineva ne-a zărit de departe, îndată ce porniserăm către casă. Era Polemarchos, fiul lui Cephalos, care-și trimisese feciorul să ne zică să-l așteptăm. Băiatul m-a apucat de poala mantiei, din spate, și mi-a spus:
– Polemarchos dorește să-l așteptați.
M-am întors către el și l-am întrebat unde-i e stăpânul.
– Iată-l, zise el, vine din urmă. Așteptați-l, rogu-vă!
– O să-l așteptăm, fii pe pace! rosti Glaucon.
În scurtă vreme apăru Polemarchos, ca și fratele lui Glaucon, Adeimantos, și Niceratos, fiul lui Nicias, și alți câțiva, venind de la sărbătoare, după cum se părea. Polemarchos spuse:
– Dragul meu Socrate, pare-se că tocmai ați purces spre cetate, cu gând de a ne părăsi.
– Nu greșești, zisei.
– Ei, urmă el, vezi câți suntem?
– Fără îndoială!
– Foarte bine atunci, grăi el, fie rămâi aici, fie vă luptați ca să puteți pleca.
– Cu siguranță că trebuie să fie și o a treia cale, spusei, dacă vă putem convinge că trebuie să ne lăsați?
– Dacă sunteți în stare! răspunse el. Ne-ai putea convinge dacă am refuza să ascultăm?
– Nu, fără doar și poate, zise Glaucon.
– Atunci să țineți seama că n-o să vă dăm ascultare!
Adeimantos, la rândul său, grăi:
– Chiar nu știți că diseară, în cinstea zeiței, o să aibă loc o întrecere călare cu torțe?
– Călare? răspunsei. Asta-i o noutate! Ce vrei să spui? Că o să fie o ștafetă între călăreți, care or să-și dea torțele de la unul la altul?
– Chiar așa, zise Polemarchos, și o să fie o serbare pe timp de noapte – merită văzută! O să mergem imediat după cină, să privim la spectacolul acesta, să ne întâlnim cu o sumedenie de tovarăși tineri și să stăm de vorbă pe îndelete. Rămâneți, nu spuneți nu!
Glaucon vorbi:
– Se pare că trebuie să stăm.
– Ei bine, dacă spui tu, așa trebuie să facem, răspunsei.
Prin urmare, am mers acasă la Polemarchos, unde i-am găsit pe Lysias și Euthydemos, frații lui, precum și pe Thrasymachos din Calcedon, Charmantides din Paiania și Cleitophon, fiul lui Aristonymos; era acasă și Cephalos, tatăl lui Polemarchos. Părea să fie foarte bătrân; trecuse multă vreme de când îl văzusem ultima oară. Stătea pe un scaun cu pernă, iar pe creștet purta o cunună, căci tocmai adusese o jertfă în curte.
Ne-am așezat în spatele lui, căci scaunele deja erau rânduite în cerc. De îndată ce m-a văzut, Cephalos m-a salutat și mi-a spus:
– Dragul meu Socrate, nu vii prea des pe la noi, la Pireu; zău c-ar trebui s-o faci! Știi că n-ai fi nevoit să cobori până aici dacă aș fi destul de zdravăn cât să urc în cetate cu ușurință; aș veni eu să te văd. Dar acum chiar că trebuie să vii aici mai des. Celelalte plăceri, plăcerile trupului, se ofilesc, însă tot atât de iute crește plăcerea mea de a sta de vorbă, și dorința mea pentru asta. Așadar, rogu-te, treci pe la noi, simte-te ca acasă, printre prieteni, și fii tovarăș acestor tineri.
– Într-adevăr, Cephalos, spusei, nimic nu mă bucură mai mult decât să stau de vorbă cu cei de-a dreptul bătrâni. Ca și când ar fi făcut o lungă călătorie pe care poate că și noi va trebui s-o întreprindem, mi se pare potrivit să-i întreb cum e călătoria, aspră și grea, sau ușoară și lină. Astfel că mare mi-ar fi bucuria să te întreb pe tine ce crezi despre asta, de vreme ce acum ești pe acea treaptă a vieții pe care poeții o numesc pragul bătrâneții. E oare plină de greutăți, sau care e părerea ta?
– Ei bine, dragul meu Socrate, răspunse el, o să-ți spun cum mă simt. Ne întâlnim adesea, câțiva dintre noi cam de aceeași vârstă, de-o potrivă, cum spune vechea zicală. Când ne vedem, cei mai mulți dintre noi nu știm cum să ne mai plângem: ne e dor de plăcerile tinereții, vorbim de trecutele povești de dragoste, de băutură și ospețe și altele de felul acesta; și ne pare rău după ele de parc-am fi fost prădați de niște lucruri minunate, de parcă aceea ar fi fost viața adevărată, iar acum de-abia dacă am mai trăi. Unii chiar se plâng de felul cum cei dragi le împroașcă anii mulți cu noroi, și astfel că jelesc necontenit necazurile pe care li le-a adus bătrânețea. Dar nu cred că aici trebuie să aruncăm vina, Socrate, căci dacă aceasta ar fi pricina, și eu ar fi trebuit să sufăr la fel ca aceia de-o seamă cu mine, o dată ajuns la această clipă a vieții. De fapt, am întâlnit pe alții care nu văd deloc așa lucrurile, Sofocle, poetul, de pildă. Odată eram cu el când careva l-a întrebat: „Cum mai stai cu dragostea acum, Sofocle? Mai poți mulțumi o femeie?“ „Taci, omule! a răspuns el, am scăpat de toate astea, zeii fie lăudați. Mă simt de parcă aș fi scăpat de cel mai crud și mai nebun conducător de sclavi.“ Am gândit că a fost un răspuns bun, și așa cred și acum. Într-adevăr, la vârsta bătrâneții ai parte de o pace deplină și minunată în aceste privințe. Când dorințele se potolesc și nu te mai țin strâns în corzi, e întocmai cum a zis Sofocle; eliberarea deplină de hoarda dezlănțuită a celor ce mână sclavii. Nu, Socrate, atât în situația aceasta, cât și în viața de familie există numai o pricină pentru cele ce se întâmplă: nu vârsta înaintată, ci firea omului. Căci dacă oamenii sunt cumpătați, cu o fire bună, bătrânețea nu aduce necazuri prea mari; dacă nu, însă, pentru oamenii aceștia tinerețea nu e mai puțin împovărătoare decât bătrânețea.
Vorbele lui mi s-au părut vrednice de toată prețuirea, și voiam să spună mai mult, așa că l-am stârnit zicând:
– Dragul meu Cephalos, nu cred că în privința aceasta mulți oameni ar fi de părerea ta. Ei gândesc că-ți porți anii cu ușurință nu din cauza firii, ci pentru că ai o mare avere; se spune că bogații au parte de multe mângâieri.
Cartea Republica poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 211.885 ratings (all editions)
ISBN-10: 9736362590
ISBN-13: 9789736362590
Goodreads: 20636167
Author(s):Publisher: Antet
Published: //
Presented in the form of a dialogue between Socrates and three different interlocutors, this classic text is an enquiry into the notion of a perfect community and the ideal individual within it. During the conversation, other questions are raised: what is goodness?; what is reality?; and what is knowledge? The Republic also addresses the purpose of education and the role of both women and men as guardians of the people. With remarkable lucidity and deft use of allegory, Plato arrives at a depiction of a state bound by harmony and ruled by philosopher kings.
Fragmentul zilei – 16 noiembrie 2019: Republica – Platon