Dacă mergi pe strada Hazard, la o anumită oră din zi, poți vedea o femeie tânără, minionă, într-un pardesiu ușor cambrat, verde smarald, cu o eșarfă galbenă din mătase în jurul gâtului ivoriu, cu pantaloni la dungă până deasupra gleznelor, tropăind mărunt în botine de lac negru, cu o poșetă la fel și cu un rucsac bleumarin pe umărul stâng. Părul negru, lucios, îl poartă în stil Cleopatra, de aceea așa îi vom spune de aici înainte. Ține de mână o fetiță mărunțică pentru vârsta ei, în rochiță de catifea albastru cerneală și haină matlasată, cu glugă, de un turcoaz care face ape la fiecare mișcare. Are bucle negre pline de fundițe și agrafe cu mărgele, ochii mari, de un verde absint, la fel ca mama sa, face gesturi hotărâte în timp ce vorbește. Din felul cm o privește mama sa, reiese limpede că e o adevărată prințesă, de aceea îi vom spune Sara.
După ce traversează penultima trecere de pietoni, cele două se opresc o clipă, Cleopatra scoate telefonul auriu din poșetă și se uită la ceas. Cele două își prind obrajii în palme și clătinând din cap bombăne:
– Vai, vai, vai! Vom ajunge prea repede!
Se privesc complice și râd amândouă.
– Acum trebuie să încercam să nu ne grăbim. Să vedem care poate merge mai încet. Pe mine mă încetinește și ghiozdanul ăsta greu.
– Rucsacul, se spune rucsacul, zice Sara.
– Cine zice îl și duce, zâmbi subțire Cleopatra.
– Pot să-l duc, sunt puternică și rapidă.
– Știu, o să-l duci când mai crești, nici o grijă. Eu cred că, decât să vedem cine merge mai încet, am putea mai bine să vedem cine mănâncă mai repede o înghețată… Ce zici?
– Pun pariu că o să câștig!
Intrară în localul cochet și se așezară la o masă mică, la fereastră. Comandară câte o înghețată de vanilie și lavandă cu extra sirop, de lavandă și de căpșune. Sara termină prima și reuși performanța de a nu se păta nici pe rochița de catifea, nici pe ciorapii albi.
– Cleopatra, haide, mai sunt cinci minute și se sună de intrare!
– Da, acum plătesc.
În fața școlii se îmbrățișară, Cleopatra o sărută pe obraz și îi transferă ghiozdanul spunându-i în șoaptă „te iubesc” iar apoi o urmări cu privirea cum urcă, foarte serioasă, cu spatele drept și fără să se uite înapoi, spre pâlcul de copii din fața băncii. Oftă adânc și parcă atunci îi observă și pe ceilalți părinți. Se grăbi să zâmbească și să salute în stânga și-n dreapta în timp ce se strecura printre ei pentru a ajunge la strada principală.
De îndată ce păși pe dalele mari, dreptunghiulare, se scufundă în gânduri. Trecea la pas pe lângă șirul de platani tineri ce mărgineau strada pe partea stângă și clădirile de pe timpul imperiului, cu balconașe elegante, pe dreapta, aurii în lumina soarelui de octombrie. Strada Hazard începea de la maiestuoasa clădire a gării și mergea până în inima orașului, trecând cu grație peste râul Axion. Mulți dintre cei ajunși în acest oraș cosmopolit nu îl părăseau înainte de a se fotografia pe strada Hazard, cu una din clădirile atât de cunoscute în fundal sau pe Podul de Fier, nu înainte de a prinde de acesta un lacăt, ca semn al iubirii veșnice și de a arunca apoi cheia în apele Axionului… Patru clădiri maiestuoase, patru palate, străjuiau capul podului, de o parte și de alta a acestuia, Surorile, cum le spuneau localnicii. Dar Cleopatra trecea astăzi parcă fără a vedea nimic din toate câte făceau Strada Hazard atât de cunoscută. Adâncita în gânduri, trecu și prin grupul gălăgios de studenți ieșiți în pauza de țigară și care ocupau întreg trotuarul Facultății de Litere. Și pe sub schelele ridicate pentru renovarea clădirii impozante ce străjuia capul podului, fără a auzi comentariile muncitorilor. După încă o bucată de mers, ridică privirea. Pe cer se amesteca un aur vechi, fluid, cu fâșii lungi de albastru delicat, de petală. De sus lumina cădea ca o pudră, cernută fir cu fir și coborând încet, cu grijă, peste acoperișurile clădirilor, peste vârfurile copacilor, peste creștetele și umerii oamenilor care își vedeau mai departe de ale lor, fără să bage de seamă, doar păsările înnebuneau parcă și se învârteau în cercuri largi și iuți, încercând să se înalțe cât mai sus. Păși pe Podul de Fier. Privi îndelung lacătele agățate acolo, scrijelite sau vopsite cu inițiale sau cuvinte, unele cu înțeles doar pentru cei care le prinseseră acolo. Axionul curgea negru și leneș, ca de obicei. Două sălcii bătrâne se arcuiau peste el, înmuindu-și frunzele în apă, între cele două maluri. Grăunțele minuscule de lumină se cerneau și aici. Suprafața neagră a apei devenise o oglindă fremătândă, cioburi moi de sticlă lucioasă în care cobora lumea de sus: cerul cu aurul lui topit, cu fâșiile lungi de albastru delicat, stolurile învârtindu-se în cercuri largi, clădirile care îi mărgineau malurile. Lumea de deasupra, cobora vrând-nevrând în lumea de sticlă vie, se trezea acolo, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Culorile, formele, erau puțin diferite, dar fiecare avea partea sa de adevăr și de frumusețe. Câte un trecător apărea și el iar apoi dispărea, ca și când n-ar fi fost, trecerea lui prin oglindă era cât trecerea lui pe podul ce se reflecta în apă, în timp ce aurul și albastrul continuau să se înlănțuie, brăzdate de stoluri fragile, să se miște sub influența aerului și a luminii din cer, a curgerii apei jos, pe pământ. Cerul de sus sau cerul de pe undele apei negre, peste care venea pământul cu oamenii, clădirile? Care e adevărată, care e mai adevărată? Lumea de sus sau lumea din apă? Și noi, unde suntem noi? Aici, la mijloc? Unde e locul nostru? Balustrada de fier forjat a podului îi ajungea până la mijloc. Cleopatra închise ochii și se aplecă peste ea.
Cartea O întâlnire pe strada Hazard poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,5 rating based on 2 ratings (all editions)
ISBN-10: 6068975517
ISBN-13: 9786068975511
Goodreads: 56344613
Author(s):Publisher: Editura Neuma
Published: //2020
Andrea H. Hedes reuseste in O intalnire pe strada Hazard un roman care, desi special ca formula (in raport cu tendintele actuale), e capabil sa captiveze de la primele pagini. Construita pe linia foarte subtire care desparte realismul cotidian de fantastic, naratiunea atesta nu numai capacitatea autoarei de a imagina o fictiune neobisnuita, ci si subtila ei arta a o imbraca" stilistic intr-o haina" postmoderna, amintind fie de proza vieneza de la inceputul secolului trecut, fie de proza noastra artista din aceeasi perioada. Din banalul cotidian, trama trece instantaneu, cu maiestrie, intr-o feerie plina de semnificatii parabolice. Asemenea lumii scindate, schizoide, in care traim, romanul ne poarta, prin porti" simbolice, intre universuri, spre a ne lasa cu convingerea ca, vorba lui Mircea Eliade, sacrul se ascunde in spatele banalului profan, si ca pana si lumea noastra de azi standardizata si uniformizata ascunde porti" prin care putem trece, daca nu intr-o alta existenta, atunci, macar, intr-o alta poveste... Razvan Voncu
Fragmentul zilei – 16 septembrie 2020: O întâlnire pe strada Hazard – Andrea H. Hedeș