Prima oară am intrat în magazinul cu haine la mâna a doua anul trecut, pe la sfârșitul toamnei. Eram înghețată și flămândă. Întunericul umed de noiembrie atârna deasupra orașului și oamenii trăgeau spre orice era cald și luminos.
De la intrare porneau niște traverse curate și colorate, care intrau printre umerașele cu haine aranjate în funcție de culori și nuanțe. Mirosea a bețișoare parfumate și era cald, aproape prea cald, datorită unor calorifere industriale mari de sub ferestre. Cândva aici fusese Cooperativa de Producție a Invalizilor, mărturie în acest send fiind inscripția încă vizibilă pe unul dintre pereți. Într-un colț se vedea o plantă cățărătoare mare, o Tetrastigma uriașă, care, neîndoielnic, crescuse prea mult pentru a mai fi ținută în apartamentul fostului proprietar și fusese adusă aici. Tulpinile ei puternice urcau pe pereți spre vitrinele magazinului. Interiorul era un amestec de cafenea socialistă, spălătorie chimică și magazin de închiriere a costumelor de carnaval. Iar în mijlocul tuturor lucrurilor – Veste Bună.
Eu am numit-o așa. Numele fetei mi-a venit în minte insistent, de la sine. De la prima vedere. Insistent – e un cuvânt frumos și pătrunzător: când îl folosești, nici nu mai e nevoie de explicații suplimentare.
– Aș vrea o haină groasă, am spus timid, iar fata m-a privit cu ochii ei negri, inteligenți, sclipitori.
A dat din cap încurajator.
Așa că m-am îmbărbătat și am continuat:
– Să-mi țină de cald și să mă ferească de ploaie. Să nu fie ca toate celelalte haine – gri sau neagră, ușor de confundat când o lași la garderobă. Și cu buzunare, cu multe buzunare cu fermoar, pentru chei, pentru gustările câinilor, pentru telefonul mobil, pentru acte. M-ar scuti să mai port geantă, care nu face altceva decât să-mi stânjenească mișcările.
Am spus toate astea dându-mi seama că, cerându-i ajutorul, mă las cu totul în mâinle ei.
– Cred că am ceva pentru dumneavoastră, a răspuns Veste Bună și m-a condus spre capătul acelui magazin lung ca un cârnat, unde era un stativ cu umerașe rotativ, plin cu haine.
A întins mâna fără ezitare și a scos o geacă de puf carmin splendidă.
– Cum vi se pare asta?
În ochii ei se reflectau suprafețele mari ale vitrinelor luminoase și ochii aceia străluceau cu o lumină curată, frumoasă.
Da, haina mi se potrivea ca o mănușă. M-am simțit ca un Animal căruia i-a fost înapoiată blana furată. În buzunar am găsit o scoică mică și am considerat că este un cadou propice de la fosta proprietară. Ca o urare: s-o porți sănătoasă.
Am mai cumpărat din magazin și mănuși, două perechi. Apoi am vrut să scormonesc într-un coș cu căciuli, dar am văzut la timp că în el zace languros o Pisică mare și neagră. Și alături, peste fulare, încă una identică, numai că mai mare. Am numit pisicile în minte Căciula și Fularul, chiar dacă după aceea de fiecare dată mi-a fost greu să le deosebesc. Pisicile negre ale Veștii Bune.
Vânzătoarea aceea mignonă, cu fizionomie manciuriană (și care purta pe cap o căciulă de blană artificială), mi-a făcut un ceai și a tras un scaun lângă sobița cu gaz, ca să mă încălzesc.
Și așa a început prietenia noastră.
Când te uiți la unele persoane, simți o gheară în gât, iar ochii ți se umplu de lacrimi de emoție. Ai impresia că memoria lor celulară a păstrat în mai mare măsură inocența noastră de altădată, de parcă ar fi o ciudățenie a naturii, de parcă nu ar fi fost afectate de Căderea Omului. Poate sunt niște mesageri, ca slujitorii care îl găsesc pe prințul rătăcit, ce nu-și cunoaște stirpea, îi arată veșmintele pe care le purta în țara sa și îi reamintesc să se întoarcă acasă»
Și Veste Bună suferea de o boală. Foarte rară și stranie. Nu avea păr. Nici sprâncene, nici gene. Nu avusese niciodată, așa se născuse. De vină sunt Genele sau Astrologia. Eu, bineînțeles, cred că Astrologia. Da, da, am verificat pe urmă lucrul acesta în Astrograma ei: Marte deficient în apropierea Ascendentului, pe partea casei a douăsprezecea, în opoziție cu Saturn în casa a șasea (un astfel de Marte naște, de asemenea, porniri ascunse și motivații secrete).
Așa că își picta cu dermatograful niște sprâncene frumos arcuite, iar pe pleoape, liniuțe delicate care imitau genele. Iluzia era desăvârșită. Pe cap purta întotdeauna turbane, căciuli, uneori și peruci, sau îl înfășura în basmale. Vara mă uitam uimită la brațele ei, lipsite cu desăvârșire de firele delicate de păr, mai deschise sau mai închise la culoare, pe care le avem cu toții.
Cartea Poartă-ți plugul peste oasele morților poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 112.665 ratings (all editions)
ISBN-10: 9734679376
ISBN-13: 9789734679379
Goodreads: 49532440
Author(s):Publisher:
Published: //
WINNER OF THE NOBEL PRIZE IN LITERATURE
In a remote Polish village, Janina devotes the dark winter days to studying astrology, translating the poetry of William Blake, and taking care of the summer homes of wealthy Warsaw residents. Her reputation as a crank and a recluse is amplified by her not-so-secret preference for the company of animals over humans.
Then a neighbor, Big Foot, turns up dead. Soon other bodies are discovered, in increasingly strange circumstances. As suspicions mount, Janina inserts herself into the investigation, certain that she knows whodunit. If only anyone would pay her mind...
A deeply satisfying thriller cum fairy tale, Drive Your Plow over the Bones of the Dead is a provocative exploration of the murky borderland between sanity and madness, justice and tradition, autonomy and fate. Whom do we deem sane? it asks. Who is worthy of a voice?
Fragmentul zilei – 17 noiembrie 2019: Poartă-ți plugul peste oasele morților – Olga Tokarczuk