Din capul locului: titlul de deasupra e cu bună știință incorect. Cel al cărții, la fel. Cele două formule provin – de data asta fără bună știință, ci mai degrabă cu neștiință – de la oameni de frunte ai partidului celui mai numeros și mai puternic al României. „Orice om îi este teamă (de o plângere penală)“ îi aparține premierului Viorica Dăncilă. „Ca și“ în loc de „ca“ este țopenia predilectă a președintelui PSD Liviu Dragnea. („Ca și evoluție, PSD a evoluat binișor ca și cotă de încredere.“) Să existe vreun risc de contaminare a celor care vorbesc cum se cuvine prin expunerea la aceste două titluri? Puțin probabil. Cine își cunoaște limba nu va avea de suferit. Celorlalți (sau „ceilalți“, conform Vioricăi Dăncilă) nu li se va părea nimic nelalocul lui „ca și formulă“ (conform lui Liviu Dragnea). În fond, la fel s-a întâmplat cu Decât o revistă: unii s- au amuzat, alții n-au observat nimic în neregulă. Aici, Liviu Dragnea face parte din a doua categorie. Ca dovadă, i se pare normal să spună „Am variantă de rezervă decât dacă voi fi omorât“ sau „Deocamdată avem decât un nume și un chip“.
Orice om îi este teamă apare cam la jumătatea mandatului încredințat PSD- ului de votanți la alegerile generale din 11 decembrie 2016. Cartea aduce o veste bună la braț cu alta proastă. Vestea bună: cum-necum, sunt pe punctul să treacă doi ani de guvernare PSD. Vestea proastă: ne mai așteaptă doi. Sigur, nemulțumiții au oricând la dispoziție varianta plecării din țară. E, de altfel, soluția pe care le-o recomandă, la un alt nivel, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, celor iritați de betonarea parcurilor, de asfaltarea spațiului verde și de transformarea sectorului în rezervație de borduri: „Nu vă place, mutați-vă în alt sector“. Replica are origini bine definite. Asta auzeam în copilăria comunistă (cei care am avut parte de așa ceva) în autobuzele aglomerate: „Nu-ți place, ia-ți mașină mică“.
Multor români nu le place, așa că-și iau mașină mică. Altfel spus, părăsesc România și își duc viața în locuri unde cred și speră că le va fi mai bine. Dintr-un studiu întreprins de Fundația Romanian Business Leaders și citat de Digi 24 pe 5 iunie 2018 se poate afla că, doar în ultimul deceniu, au plecat din țară 3,4 milioane de oameni. Fenomenul se apropie de amploarea exodului. Şi nu e vorba de brain drain, de plecarea creierelor care aleg să practice medicina, informatica sau matematica pe bani buni afară. Nu. Pleacă de-a valma șoferi și profesori, sudori și țărani, ingineri constructori și moașe, gimnaști și veterinari, chelneri și arhitecți. Pleacă și angajați, dar și șomeri. Hemoragia întristează nu doar prin dimensiuni, ci și prin lipsa de reacție a guvernului. Marii angajatori din România apasă degeaba pe butonul de alarmă când spun că plecarea în masă creează un deficit al forței de muncă de natură să producă efecte la nivelul unei crize financiare, dacă nu mai grave. În plus, statisticile arată că foarte puțini dintre cei care pleacă sunt dispuși să revină. O fac cei care nu se adaptează noului mediu și cei nevoiți să se întoarcă din cauza unei urgențe familiale.
3,4 milioane? Cam de opt ori cât populația Maltei sau a Islandei, de șase ori cât a Luxemburgului și de trei ori cât a Ciprului. Suficient ca să întemeiezi un stat paralel.
Asta dacă nu te cheamă Ioan Rus. În acest ultim caz, concluzia este următoarea: „România are trei milioane de oameni, să zicem, din forța activă în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari-betoniști, fierari și așa mai departe. Lucrează în construcții, autostrăzi, prin Europa. Au, poate, 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevastă-sa (sic) curvă. Din 700 de euro vin acasă jumătate.“ Ulterior, reacțiile furibunde de pe rețelele de socializare îl fac pe Rus să se replieze. „Nu am vrut să spun asta. Îmi cer scuze celor care au înțeles așa.“ Fostul ministru nu știe că metoda optimă de agravare a gafei e să încerci s- o dregi. Dacă ar fi știut, s-ar fi abținut să mai deschidă gura pe tema în chestiune.
PSD câștigă fără dubii alegerile din 11 decembrie 2016, fructificând candoarea unei bune părți de electorat și dezinteresul celor care nu se prezintă la urne. Li se adaugă disciplina de partid a electoratului fidel, episoadele de turism electoral cu autocarul dintr-o secție în alta și acțiunile de propagandă ale primarilor și ale unora dintre membrii clerului. Însă dincolo de accidente și incidente, succesul PSD nu poate fi pus la îndoială, după cum arată comunicatul Biroului Electoral Central la o zi după ce se încheie numărătoarea voturilor. La Senat, situația se prezintă astfel: PSD obține 45,67% din voturi (67 de mandate) și este urmat de PNL cu 20,41% (30 de mandate), USR cu 8,92% (13 mandate), UDMR cu 6,24% (9 mandate), ALDE cu 6% (9 mandate) și PMP cu 5,65% (8 mandate). Situația arată cam la fel la Camera Deputaților: PSD are 45,47% din voturi (154 de mandate) și este urmat de PNL cu 20,04% (69 de mandate), USR cu 8,87% (30 de mandate), UDMR cu 6,18% (21 de mandate), ALDE cu 5,62% (20 de mandate), PMP cu 5,34% (18 mandate), pentru ca 17 mandate să revină minorităților naționale.
Vorba unui fotbalist celebru, „rezultatele cântă“ pentru PSD.
Ce vine după victoria partidului? Înfrângerea țării. Paradoxul nu e subtil, ci amar. Majoritatea celor care votează PSD o duc mai prost după decembrie 2016, chiar dacă guvernul croiește statistici trandafirii, care-i asigură pe români că sunt pe coama valului de bunăstare. Procedeul nu e nou. Nicolae Ceaușescu își punea supușii să-i aplaude aberațiile despre „noile culmi de progres și prosperitate“, în condițiile în care românii se înșirau la cozi la mâncare de cu noaptea, trăiau în frig, li se întrerupea curentul electric, li se interziceau drepturi fundamentale și erau ținuți cu forța în țarcul cu sârmă ghimpată al comunismului. Guvernul împinge în față statistica pe post de alibi. Vezi Doamne, România are o creștere economică de 7%. În acte, așa o fi. La piață, lucrurile se schimbă. Chiar și cei care au salarii mai mari constată că pot cumpăra mai puțin, nu mai mult. Pe lângă asta, câteva lufturi de calcul pun o parte dintre români în ipostaza de cobai ai salariilor. Pe hârtie ei au lefuri mai mari, în cont primesc mai puțin ca înainte. De mirare? Deloc, câtă vreme politica salarială și cea fiscală îi au la comenzi pe Lia-Olguța Vasilescu și Darius Vâlcov.
Scăderea puterii de cumpărare e doar unul dintre efectele triumfului în alegeri al PSD. Sigur, e cel care-l doare cel mai rău pe fidelul de rând, căruia puțin îi pasă de predictibilitate, sustenabilitate și alte găluști de lemn. Grija lui e să-i ajungă banii până la următorul salariu. Pentru asta a votat PSD , nu pentru integrarea în spațiul Schengen. Pentru asta a urmat sfatul popii și al primarului. Pentru asta s- a bucurat de punga de zahăr și de litrul de ulei. Pentru asta și-a convins vecinul, dacă, dintr-o scăpare organizatorică, popa și primarul au uitat să-l viziteze.
Cum însă nu totul ține de stomac, victoria PSD în alegeri continuă și cu alte înfrângeri pentru cei care, nepierzându-și discernământul, știu să judece cu mintea lor. Una dintre ele ține de nivelul jalnic al multor miniștri, incompetența lor revoltătoare sau, uneori, reaua lor intenție flagrantă. Cealaltă se leagă de asaltul asupra justiției. Împreună, cele două simptome ale derivei riscă să scoată țara de pe orbita vest-europeană și s-o retrimită într-o vecinătate greu de dus, în ciuda pansamentelor retorice ale guvernanților și ale asigurărilor de europenitate pe care le dă la Bruxelles și la Strasbourg, prin interpret, actualul premier și fostul europarlamentar Viorica Dăncilă. Dăncilă este al treilea prim-ministru în doi ani de guvernare PSD, după ce starostele politic al partidului, Liviu Dragnea, îi sacrifică pe Sorin Grindeanu și pe Mihai Tudose în momentul când îi simte că încearcă să se desprindă din sforile cu care sunt manevrați. Personalitatea se plătește în PSD. Personulitatea, în schimb, te ajută să urci. Iar Viorica Dăncilă este aici exemplul perfect.
Cartea Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani și trei premieri poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,2 rating based on 603 ratings (all editions)
ISBN-10: 9735062704
ISBN-13: 9789735062705
Goodreads: 42528454
Author(s):Publisher: Humanitas
Published: 10//2018
„Îşi bat joc de tine. Te fură, te învârt pe degete, te mint. Îţi castrează legile şi-ţi râd în nas. Te fac să-ţi fie ruşine să scoţi buletinul în aeroporturile lumii. Te tratează cu dispreţ şi, când li se pare c-ar fi nevoie, cu gaze. Te duc cu preşul promisiunilor. Te cred naiv, manipulabil, neinformat. De doi ani. Săptămână de săptămână, zi de zi, ceas de ceas.
Trăieşti într-o ţară aflată în pragul cleptocraţiei, într-o democratură condusă de condamnaţi penal, de impostori şi de analfabeţi. Suporţi zilnic ruşinea de-a avea miniştri care nu ştiu să scrie şi să vorbească nici măcar în limba lor. Te revolţi şi îţi strigi disperarea în pieţe. Iar uneori încerci să scapi de sufocare râzând. Măcar câteva minute sau o oră.
Orice om îi este teamă, cartea-parastas a României după doi ani de guvernare PSD, e o amendă simbolică pentru partidul care mai are puţin şi îşi îngenunchează ţara. Dar nu numai. E în acelaşi timp un instrument care măsoară trei decenii de speranţe înşelate şi de iluzii pierdute.“ – Radu Paraschivescu
Fragmentul zilei – 18 aprilie 2020: Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani și trei premieri – Radu Paraschivescu