Trebuie să ai ghinion.
Asta nu înseamnă că trebuie în sensul că e nevoie, ci trebuie să ai ghinion așa, ca mine, oameni buni – am știut încă de dimineață că n-o să fie bine. Am simțit asta cu toată ființa mea și tocmai de aceea mi-am pus două ceasuri să sune, pentru orice eventualitate: și telefonul, și ceasul mare de birou pe care îl primisem de la mama, pentru că „tatălui tău îi plăcea foarte mult“. Argumentul ăsta nu înseamnă nimic, fiindcă tatălui meu îi plăceau o mulțime de lucruri pe care eu nu pot să le sufăr, și nu trebuie să le sufăr numai pentru că, citez, „tatăl tău ar fi foarte mulțumit“.
Când aud ce om fantastic era, de i-aș semăna măcar un pic, mi se face rău de-a dreptul. Noroc să nu sunt ca el, că aș fi înnebunit de la douăzeci de ani.
Se anunța o zi grea: de dimineață aveam primul interviu de angajare, de câteva luni încoace – de fapt, era vorba să mă întorc la vechiul loc de muncă –, așa că la șapte dimineața trebuia să fiu la Magdalenka, la casa de producție VicViva, care făcea un serial documentar despre ucigașele minore.
La opt ar fi trebuit să fim deja la închisoare, căci operatorul îi lăsase baltă – era femeie, rămăsese însărcinată și născuse cu două luni înainte de termen. Norocul meu!
Așa, la repezeală, nu putuseră să găsească pe nimeni, iar eu, ce-i drept, nu mai pusesem mâna pe cameră de doi ani, adică nu mai transmisesem nimic în direct, de când cu premiul ăla nefericit de la festival, dar însărcinat nu eram, ceea ce de data asta se dovedise un argument pro, nu contra.
Dar, ce-i drept, îmi fusese dor de cameră și, când a sunat Grasul ca să-mi spună că avea ceva pentru mine, mi-am zis: acum ori niciodată. Poate era un semn că tocmai de ziua mea începuse să-i ardă cuiva buza și-și amintise dintr-odată de mine.
Trebuia – trebuia! – să mă scol la cinci jumate! Dar nu e așa de ușor când te culci la unu, după o zi al naibii de lungă, încheiată cu o băută – a trebuit să mă întâlnesc cu Grasul, să stăm de vorbă ca să stabilim ce și cum, și pe uscat nu se poate.
Așadar, telefonul la patru jumate, pentru orice eventualitate, și să pun și ceasul de la tata la cinci. Două ore înseamnă mare lucru, oameni buni, și, apoi, la ora aia nu sunt ambuteiaje în trafic.
Am setat telefonul imediat după întâlnirea cu Grasul, ca să nu uit, dar a fost o greșeală, după cum s-a dovedit. De ceas m-am ocupat imediat cum am ajuns acasă, era setat – n-aș fi ghicit niciodată de ce – la ora la care izbucnise Revolta din Varșovia din 1944, ora patru după-amiaza:
– Ca să-ți aduci aminte că mai există și alte lucruri importante pe lume, nu numai tu.
Nimeni nu te poate enerva așa de tare ca propria mamă.
– Bunicul tău a luptat pentru libertatea Poloniei, mi-a spus mama solemn, trebuie să ții minte asta.
Diverși bunici au luptat pentru diverse cauze, asta știam de la televizor, s-a dat și legea lustrației, dar nu mă gândisem că, de fapt, cauza pentru care luptase bunicul meu avea legătură cu ceasul ăsta destul de urât, care ticăie zgomotos, motiv pentru care stă pe dulapul din bucătărie, pentru că în cameră nu ne-ar lăsa să dormim. Dar, mă rog, l-am mutat pe bunicul lângă pat, l-am potrivit cum trebuie, l-am întors, am pus orarul mai mult sau mai puțin la mijlocul distanței dintre cinci și șase și m-am trântit cât eram de lung în pat să dorm.
Am sărit în picioare ca ars înainte să apuc să închid ochii.
Se auzeau vuiete și huruieli, de parcă fiica vecinilor s-ar fi apucat să bată în niște tobe sparte. Înainte să văd ce se întâmplă și de unde vine hărmălaia aia îngrozitoare, am auzit o bătaie în podea.
Sub mine stă o femeie – o cotoroanță afurisită. Surdă ca oala atunci când îi spui ceva, dar care aude perfect atunci când se întâmplă ceva deasupra ei, sub ea sau alături. Face tărăboi pentru orice – odată Marta s-a dus la baie cu pantofii cu toc și a urmat așa un scandal, că până în ziua de astăzi îmi scot pantofii în holul de la intrare, chiar dacă nu port tocuri. Martei atunci mai că-i căzuseră chiloții-n vine, îi cerea scuze vrăjitoarei de fiecare dată când o întâlnea în lift. Cățelul de deasupra mea aleargă de colo-colo – latră din toți rărunchii, trântește și bușește, nu contează că primesc și vecinii câte-un perdaf. De muzică nici nu mai vorbesc, de musafiri, nici atât.
Nu pot să-i sufăr.
În general, vecinii mei sunt oameni la locul lor, cel de deasupra e chiar simpatic, în decembrie mi-a împrumutat un cablu pentru baterie când nu puteam să mișc mașina din loc, dar are javra aia de câine, lovi-l-ar damblaua! Ar putea măcar să-i taie ghearele.
Deșteptătorul pe care bunicul meu, sfântă să-i fie pomenirea, nu apucase să-l vadă, dar care era tatăl tatălui meu, trezise și deșteptătorul vecinei de jos. Se vedea că doarme cu el, pentru că a început să bată cum a pornit soneria. Femeile sunt totuși perverse!
Am nimerit deșteptătorul imediat, dar n-am reușit să-l fac să tacă. Cui să-i treacă prin minte că, dacă vrei să-l oprești pe micul ticălos, care bate furios în cele două clopoțele, trebuie să-l ții zdravăn cu ambele mâini și să bagi între ele degetul mare! Cum am făcut așa, a tăcut! Dar imediat după ce mi-am tras degetul, a început din nou! Am băgat în locul degetului o cârpă de bucătărie, dar n-a fost de prea mare folos, doar făcea mai puțin zgomot.
Cartea Houston, avem o problemă poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 557 ratings (all editions)
ISBN-10: 9737249720
ISBN-13: 9789737249722
Goodreads: 41154121
Author(s):Publisher:
Published: //
Trebuie sa ai ghinion. Asta nu inseamna ca trebuie in sensul ca e nevoie, ci trebuie sa ai ghinion asa, ca Jeremiasz, ca sa ratezi toate ocaziile de a prinde contracte noi, din cauza unor incurcaturi putin probabile in cazul oricui altcuiva. S-a nascut pe 29 februarie, deci isi serbeaza ziua o data la patru ani. Pe asta da vina si pentru ca se maturizeaza atat de greu. Jeremiasz Chuckiewicz se considera un ghinionist in adevaratul sens al cuvantului. Este operator de film si incearca sa-si cladeasca o cariera in industria cinematografica, dar, din cauza temperamentului aprig, nu reuseste sa ajunga prea departe. Ca sa-si plateasca chiria, repara televizoare, conecteaza antene, pune net si instaleaza wi-fi in apartamente. Alternativa ar fi sa locuiasca in aceeasi casa cu mama lui, ceea ce i se pare de conceput. Oricum, ea si catelul ei Herakles ii invadeaza suficient viata, amintindu-i mereu ca mai exista si alte lucruri importante pe lume in afara de el. Cand aude ce om fantastic era tatal lui, de i-ar fi semanat macar un pic, i se face rau de-a dreptul. Nici in cele mai aberante vise n-ar fi banuit ca o sa fie singur cuc in ziua in care va implini treizeci si doi de ani. Totul era mai usor de acceptat alaturi de Marta pana cand, intr-o zi, a descoperit ca nici macar ea nu era cine spera el si s-au despartit. Asa s-a trezit Jeremiasz prins intr-un vartej de problemele care par sa nu se mai sfarseasca. Houston, avem o problema este un roman al initierii, al transformarii unui barbat, in care evenimentele se inlantuie intr-un ritm ametitor, iar comicul pandeste la fiecare colt. Jeremiasz se dovedeste un personaj plurivalent si credibil pentru care viata devine o cursa a supravietuirii de pe o zi pe alta. Fara Marta, totul pare mult mai dificil. Dar, dincolo de toate acestea, ni se ofera imaginea unei Polonii in care orice problema isi gaseste, intr-un fel sau altul, rezolvarea.
Fragmentul zilei – 18 august 2019: Houston. avem o problemă – Kararzyna Grochola