Știința modernă a reabilitat un principiu grav compromis de anumite confuzii ale secolului al XIX-lea: perspectiva creează fenomenul. Henri Poincaré s-a întrebat, nu fără ironie: „Un naturalist care n-ar fi studiat elefantul decât la microscop ar putea oare socoti că posedă o cunoaștere suficientă a acestui animal?“. Microscopul dezvăluie structura și mecanismul celulelor, structură și mecanism identice la toate organismele pluricelulare. Elefantul este, fără îndoială, un organism pluricelular. Dar este el oare numai atât? La scară microscopică, s-ar putea concepe un răspuns nesigur. La scara vizuală umană, care are, cel puțin, meritul de a prezenta elefantul ca fenomen zoologic, ezitarea nu mai este posibilă. Tot astfel, un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc … înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic și ireductibil în el, anume caracterul său sacru. Fără îndoială, nu există fenomen religios „pur“; nu există fenomen care să fie în chip absolut și exclusiv religios. Religia fiind un fenomen uman, prin însuși acest fapt ea este și fenomen social și fenomen lingvistic și fenomen economic – căci omul nu poate fi conceput în afara limbajului și a vieții colective. Dar ar fi zadarnică încercarea de explicare a religiei printr-una din aceste funcțiuni fundamentale care definesc, în ultimă instanță, omul. Așa cum ar fi inutilă pretenția de a explica Madame Bovary printr-o întreagă serie de fapte – sociale, economice, politice – reale, desigur, dar fără importanță pentru opera literară însăși.
Firește, nu încercăm să contestăm faptul că fenomenul religios poate să fie în mod util abordat sub diverse unghiuri; dar, înainte de toate, trebuie să fie considerat în el însuși, în ceea ce are ireductibil și original. Sarcina nu este ușoară. Căci este vorba, dacă nu de a defini fenomenul religios, cel puțin de a-l circumscrie și de a-l situa în ansamblul celorlalte preocupări ale spiritului. Și, după cum remarcă Roger Caillois, la începutul strălucitei sale cărți L’homme et le sacré: „În definitiv, despre sacru în general, singurul lucru ce se poate afirma în mod valabil este conținut în însăși definiția termenului: și anume că el se opune profanului. De îndată ce te străduiești să precizezi natura, modalitatea acestei opoziții, te izbești de cele mai mari obstacole. Oricât de elementară ar fi, nici o formulă nu este aplicabilă complexității labirintice a fenomenelor.“ Or, în cercetările noastre, ceea ce ne interesează în primul rând, sunt aceste fapte, această complexitate labirintică a fenomenelor care se împotrivesc oricărei formule și oricărei definiții. Un tabu, un ritual, un simbol, un mit, un demon, o divinitate etc. … – sunt câteva din aceste fenomene religioase. Dar o prezentare de acest fel, lineară, a dosarului ar însemna o simplificare abuzivă. În realitate, avem de-a face cu o masă polimorfă și, uneori, chiar haotică de gesturi, credințe și teorii, care constituie ceea ce s-ar putea numi fenomenul religios.
O dublă problemă face obiectul acestei lucrări: 1) ce este religia? 2) în ce măsură se poate vorbi de o istorie a religiilor? Îndoindu-ne de utilitatea unei definiții preliminare a fenomenului religios, ne-am mulțumit să discutăm hierofaniile în accepțiunea cea mai largă a termenului (ceva care manifestă sacrul). În consecință, nu ne vom putea pune problema istoriei formelor religioase, decât după examinarea unui număr considerabil de asemenea forme. O expunere a fenomenelor religioase avansând de la „simplu la complex“ nu ne pare defel indicată, dacă luăm în considerare scopurile fixate acestei cercetări – adică o expunere ce ar începe cu hierofaniile cele mai elementare (mana, insolitul etc …), pentru a se trece apoi la totemism, la fetișism, la cultul naturii sau al spiritelor, apoi la zei, la demoni, spre a ajunge în cele din urmă la noțiunea monoteistă de Dumnezeu. O astfel de expunere ar fi arbitrară; ea implică o evoluție a fenomenului religios de la „simplu la complex“, care nu este decât o ipoteză nedemonstrabilă: nicăieri nu se întâlnește o religie simplă, redusă la hierofanii elementare; pe de altă parte, ea ar contrazice însuși scopul propus, acela de a arăta ce sunt faptele religioase și ce dezvăluie ele. Calea pe care am urmat-o este, dacă nu mai simplă, cel puțin mai sigură. Ne-am început cercetarea prin prezentarea câtorva hierofanii cosmice, prin sacralitatea ce se revelează la diferite niveluri cosmice, cerul, apele, pământul, pietrele. Am ales aceste clase de hierofanii nu pentru că le-am considerat ca fiind cele mai vechi (problema istorică nu se pune încă), ci pentru că descrierea lor explică, pe de-o parte, dialectica sacrului și, pe de altă parte, structurile în care se constituie sacrul. Examinarea hierofaniilor acvatice sau cerești, de pildă, ne va furniza un material documentar apt a ne face să înțelegem: 1) sensul exact al manifestării sacrului la aceste niveluri cosmice (cerul și apele), 2) măsura în care hierofaniile uraniene sau acvatice constituie structuri autonome, adică revelează o serie de modalități complementare și integrabile ale sacrului. Vom trece apoi la hierofaniile biologice (ritmurile lunare, soarele, vegetația și agricultura, sexualitatea etc …), apoi la hierofaniile topice (locuri consacrate, temple etc …) și în sfârșit la mituri și la simboluri. După trecerea în revistă a unei cantități convenabile de asemenea documente vom fi în măsură să abordăm, într-o lucrare viitoare, celelalte probleme ale istoriei religiilor: „formele divine“, raporturile dintre om și sacru, manipularea sacrului (riturile etc …), magia și religia, ideile asupra sufletului și a morții, persoanele consacrate (preotul, magicianul, regele, inițiatul etc …), raporturile ce există între mit, simbol și ideogramă, posibilitatea de a întemeia o istorie a religiilor etc.
Aceasta nu înseamnă că vom expune separat fiecare subiect, în felul articolelor unui dicționar, evitând, de pildă, a ne referi la mit sau la simbol în capitolul hierofaniilor acvatice sau lunare; de asemenea, nu promitem că discutarea figurilor divine va fi exclusiv rezervată unui capitol despre „Zei“ etc. Dimpotrivă, cititorul se va simți poate surprins întâlnind în capitolul hierofaniilor uraniene un număr considerabil de documente relative la divinitățile cerești și atmosferice sau observând aluzii, ba chiar comentarii, privitoare la simboluri, rituri, mituri și ideograme. Subiectul însuși ne-a impus o asemenea osmoză, silindu-ne la permanente interferențe între materiile diverselor capitole. Era imposibil să vorbim de sacralitatea cerească omițând fi gurile divine care reflectă această sacralitate ori participă la ea, sau anumite mituri uraniene, ca și riturile legate de sacrul ceresc, simbolurile și ideogramele care îl ipostaziază. Fiecare document ne revelează, în felul său, o modalitate a sacralității cerești și a istoriei sale. Deși fiecare problemă va fi discutată în capitole distincte, nu vom ezita să ne referim la sensul exact al mitului, ritului sau al „figurii divine“ și în capitolul rezervat cerului. Tot astfel, în paginile rezervate studiu lui hierofaniilor telurice, vegetale și agrare, interesul se va concentra asupra manifestărilor sacrului la aceste niveluri biocosmice, analiza structurii divinităților vegetației sau ale agriculturii aflându-se la capitolul consacrat „formelor divine“. Dar aceasta nu ne va împiedica nicidecum să facem aluzie la zei, la rituri, la mituri sau la simboluri ale vegetației și agriculturii în cercetarea preliminară. Scopul acestor prime capitole este de a degaja, pe cât posibil, structura hierofaniilor cosmice, adică de a arăta ceea ce ne revelează sacrul manifestat prin cer, ape sau vegetație etc …
Cartea Tratat de istorie a religiilor poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,3 rating based on 740 ratings (all editions)
ISBN-10: 9735058170
ISBN-13: 9789735058173
Goodreads: 52761729
Author(s):Publisher:
Published: //
Eliade abundantly demonstrates universal religious experience & shows how humanity's effort to live within a sacred sphere has manifested itself in myriad cultures from ancient to modern times; how certain beliefs, rituals, symbols & myths have, with interesting variations, persisted.
Fragmentul zilei – 18 august 2020: Tratat de istorie a religiilor – Mircea Eliade