Deși este povestea unei țări, povestea Israelului este și povestea unei revoluții. Sionismul a fost mișcarea de eliberare națională a poporului evreu, având rolul de a transforma condiția existențială a evreului. Era timpul, stăruiau sioniștii, ca poporul evreu să renască.
În multe privințe, sionismul a fost o rebeliune împotriva vechiului iudaism. Pe măsură ce evreii europeni au fost atacați în mod repetat și marginalizați constant, liderii sioniști au început să susțină că nu numai Europa era în mod evident vinovată, ci și evreii. Era timpul ca evreii să refuze să mai fie victimele de serviciu, trăind oriunde puteau până când țara lor gazdă decidea să-i expulzeze sau să-i ucidă. Anglia i-a expulzat pe evrei în 1290; Spania, în 1492. Apoi a urmat violentul antisemitism european. Între timp, s-au plâns liderii sioniști, evreii au rămas pasivi, slabi, temători concentrându-se asupra textelor vechi, sacre, în loc să se apere și să-și ia istoria în propriile mâini.
Lucrurile trebuiau să se schimbe, socoteau mulți gânditori sioniști timpurii. Zelul lor revoluționar era nemăsurat. Sionismul a însemnat, în multe privințe, ruperea legăturilor cu trecutul. Evreii erau atât de disperați să creeze un nou tip de evreu, încât si-au schimbat până și numele. Primii patru prim-miniștri ai Israelului reprezintă un exemplu în acest sens. David Ben Gurion s-a numit la naștere David Gruen. Moshe Sharett s-a născut Moshe Shertok; Levi Eshkol se numea inițial Levi Shkolnik. Golda Meir (întâiul prim-ministru femeie al Israelului) s-a numit Golda Meyerson. Schimbarea numelor a fost o modalitate de a spune „ajunge!” – era timpul pentru o nouă viziune asupra lumii din perspectiva evreilor, o nouă înfățișare, o nouă patrie evreiască, noi nume evreiești. Venise vremea unui „nou evreu”, a unui popor evreu renăscut.
Noul evreu a apărut în statul Israel. De fapt, au apărut multe forme ale noului evreu. O parte din fascinația Israelului este dată de discuția continuă despre ceea ce ar trebui să fie și să devină iudaismul și evreii. Uneori, această conversație este politicoasă și restrânsă; alteori, izbucnește în lupte pasionante pe nenumărate fronturi politice în Israel. În ciuda acestei confruntări virulente, sionismul a reușit într-un mod admirabil. Evreii de astăzi nu mai sunt europenii ascunși, temători din trecut. Este indubitabil că sionismul a reușit să ceeze noul evreu.
Sionismul a fost și o revoluție împotriva posibilității înseși ca unii evrei să nu aibă un loc în lume căruia să-i spună acasă. Când, la mijlocul secolului XX, în Europa s-a ajuns la un paroxism al urii genocidare, mulți evrei nu au avut unde să fugă. Statele Unite și-au închis granițele. La fel și Canada. Britanicii i-au oprit pe evreii care voiau să ajungă în Palestina. Bărci pline cu sute de evrei au navigat pe mare în încercarea disperată de a găsi un loc unde să acosteze, dar aceasta s-a soldat deseori cu un eșec. Uneori, nave care plecau din Europa încărcate cu evrei care fugeau din calea Holocaustului trebuiau să se întoarcă sau erau intenționat scufundate de nave inamice, doar pentru că nimeni nu voia „un surplus de evrei”. Sionismul era hotărât să schimbe asta; urmărea să creeze o lume în care evreii să nu mai fie niciodată oameni fără patrie. Și în această privință crearea Israelului a fost un vis transformat în realitate.
După secole întregi în care evreii au suferit în exil, sionismul își propunea să le redea bogăția culturală pe care un popor o are atunci când trăiește în patria sa strămoșească, își vorbește propria limbă, își hotărăște viitorul. Dacă evreii fuseseră împrăștiați în ceea ce rugăciunile lor numeau „cele patru colțuri ale pământului”, sioniștii sperau să-i aducă din nou împreună. Dacă mileniile de exilau făcut ca ebraica, o limbă cândva vorbită și vibrantă, să fie folosită numai în textele sacre și liturgice, sioniștii vor readuce la viață această limbă străveche. Poporul evreu va crea muzică, artă, literatură și poezie, asemenea tuturor celorlalte popoare. Va exista cultură înaltă și cultură populară. Evreii vor trăi în orașele pe care strămoșii lor le-au cunoscut, vor merge pe aceleași drumuri din patria strămoșilor lor biblici. Conducătorii evrei vor face politica referitoare la război și pace, economie, sănătate și imigrație. Sionismul a reușit toate acestea, și chiar mai mult decât atât. Felul în care Israelul reflectă această renaștere a poporului evreu este o parte din istoria pe care o spune această carte.
Desigur, nu toate aspirațiile sioniste au fost înfăptuite. Oameni precum Theodor Herzl și Israel Zangwill credeau că evreii vor aduce un asemenea progres în Orientul Mijlociu, încât vor fi primiți cu bucurie de locuitorii din regiune. Aceștia gândeau și sperau că un stat evreu putea fi creat fără să apară conflicte. Din nefericire, era un vis naiv. Israelul a fost blocat într-un conflict amar și dureros cu zeci de ani înainte de creareasa, un conflict care, din păcate, nu dă semne că s-ar domoli.
Cartea Israel. Scurtă istorie a unei națiuni renăscute poate fi achiziționată de la: