Jonah ajunsese la jumătatea Dealului Blissford, când își simți telefonul vibrând în buzunarul cu fermoar de la spatele pantalonilor de ciclism. Stătea ridicat pe pedale și înainta cu greu la deal. Se gândi să ignore telefonul, dar apoi și-o imagină pe mama lui în spital. După o clipă îi trecu un alt gând prin minte, unul care-i întorcea stomacul pe dos, și anume că ar putea fi Michelle. Acest gând era complet irațional, la fel cum fusese și în ultimele opt luni, dar tot îi trecu prin minte.
Frână cu dinții încleștați și se opri din urcarea chinuitoare. Când se dădu jos de pe bicicletă își lovi fluierul piciorului într-o pedală și, până reuși să-și scoată telefonul și să vadă numărul Sergentului Lightman afișat pe ecran, deja era extenuat.
– Ben? zise el și își îndepărtă telefonul de gură pentru a-și ascunde gâfâitul.
– Șefu’, îmi pare rău. Lightman nu părea deloc sincer. De fapt, niciodată nu părea sincer. Michelle obișnuia să-i spună Barbie. Incredibil de frumos și impasibil. Cu toate acestea, mult mai deștept decât Barbie, Jonah era conștient de asta. A sunat Comisarul Șef Wilkinson. Vrea să vă amânați zilele de concediu pentru a investiga o posibilă omucidere.
Jonah îl lăsă pe Sergent să aștepte în tăcere. Privi în sus spre vârful dealului care era umbrit de copaci. Mai avea de depus ceva efort, dar acest lucru îl încânta. Picioarele lui râvneau să continue. Strânse mânerele bicicletei cu mâna liberă și simți transpirația în palmă. În ultima vreme nu-și mai petrecuse prea mult timp făcând asta.
– Domnule?
– Unde? a întrebat, fără nicio încercare de a-și ascunde iritarea.
– Brinken Wood.
Se așternu iar tăcerea, dar, de această dată, neintenționat.
Simți că se clatină.
– Rămășițe recente? întrebă în cele din urmă, deși credea că știe deja răspunsul.
– Nu, Inspectorul Șef spune că nu, zise Sergentul, care era mult prea tânăr pentru a înțelege.
Ziua lui de ciclism se terminase, dar, dintr-odată, Jonah se simți oricum prea bătrân pentru asta. Nu-și amintea să se mai fi simțit bătrân până atunci.
– Trimite o mașină să mă ia din Godhill. Și adu-mi geanta de sport din spatele biroului. Și roagă pe cineva să-mi împrumute un deodorant.
– Da, domnule, răspunse Lightman, pe tonul său obișnuit.
Jonah își vârî telefonul înapoi în buzunar. Transpirația i se răcea deja pe corp și simțea că-l ia frigul. Era cazul să revină la pedalat, mai ales că Godhill se afla la câțiva kilometri distanță.
Rămase nemișcat timp de un minut, după care se dădu iar jos de pe bicicleta Cannondale și începu să urce dealul încet, pe jos.
Hanson se grăbea atât de tare să coboare din mașină, încât își agăță mâneca costumului nou și scump într-o proeminență a ușii și îi scoase o ață. I se făcu ușor rău, dat fiind faptul că nici nu și-l prea permitea. Își cumpărase încă trei costume în primele două săptămâni de când devenise ofițer de poliție, deoarece nu deținea decât blugi, bluze scurte, pulovere și câteva rochii de ieșit în oraș. Costumele erau al naibii de scumpe și nu suporta ideea să dea banii pe așa ceva, când i-ar fi putut investi în mașina ei, pe care nu se putea baza niciodată sau poate chiar pe o viață socială adevărată, despre care aparent uitase complet la un moment dat.
Încercă să-și netezească mâneca agățată, în timp ce intra. Se întreba dacă ar putea-o convinge pe mama ei să se uite puțin la costum, asta în cazul în care avea să ajungă s-o viziteze în viitorul apropiat. O potențială omucidere însemna că exista posibilitatea să lucreze în weekend, să aibă parte de nopți nedormite și să supraviețuiască din cafeină până aveau să prindă criminalul. Acest gând o făcu să zâmbească.
Intră în Departamentul de Investigații Criminale și-l văzu pe Lightman aplecat spre ecranul calculatorului. Se întrebă de cât timp lucra acolo, dacă-și mai ocupa timpul și cu altceva și dacă existau o soție și copii Lightman pe care să nu-i fi menționat niciodată. Cumva, părea genul de soț infidel. Era prea frumușel și prea închis în sine… dacă nu cumva propriile ei experiențe recente îi denaturau așteptările.
Lightman o văzu și schiță un zâmbet.
– Am reușit să dau de șefu’. Cineva trebuie să meargă să-l ia și să-l ducă la locul crimei.
– Mă ocup eu, răspunse repede Hanson. Unde este?
– Godshill, spuse el. Este cu bicicleta.
Hanson dădu din cap. Se prefăcu că știe bine locul și că nu avea să-l introducă în GPS. Lucra acolo de două săptămâni, timp în care reușise să rețină doar cum să ajungă de acasă la secție și la supermarket și de acolo până la zona docurilor, unde investigaseră o potențială fraudă. Îi era dor de familiaritatea orașului Birmingham în care copilărise și unde lucrase ca ofițer de poliție timp de doi ani. Dar nu putea nega faptul că New Forest era mult mai frumos.
– Vei avea nevoie de asta, spuse Lightman și ridică o geantă de sport gri închis de pe podea. Și, deși suntem presați de timp, în locul tău i-aș duce și o cafea. Nu va fi prea fericit că i-am întrerupt ziua liberă.
– Ok. Doar cafea simplă la filtru? Nu un latte sau ceva?
Lightman râse.
– În niciun caz. Încă n-ai asistat la vreuna dintre pledoariile lui despre tipurile de cafele?
– Nu, dar sunt convinsă că va fi grozav. Își puse geanta de sport pe umăr. Ok, altceva? Ai idee despre ce e vorba?
Lightman clătină din cap.
– Sergentul local îi va preda cazul șefului la locul crimei. Vi se va face un rezumat, deși, dacă nu este o recentă, nu vor exista prea multe informații.
Hanson dădu din cap și se abținu să nu zâmbească. N-ar trebui să zâmbești când afli despre o crimă, chiar dacă s-a întâmplat cu o sută de ani în urmă. Dar în realitate era cu adevărat încântată.
Hanson era atât de agitată încât ai fi zis că era ziua în care se afișau rezultatele de la examen. Îi vorbi lui Jonah pe nerăsuflate despre geanta de sport și cafea și apoi, fără a face nicio pauză, întrebă despre rămășițe. Pentru Jonah, toate acestea se aflau undeva la limita între drăguț și iritant.
– Ben spunea că este posibil să nu fie recente, zise ea.
– Eu aș zice să așteptăm să vedem ce spune medicul legist, răspunse el, luând o gură de cafea. Majoritatea oamenilor, și mă includ și pe mine în această categorie, n-au nici cea mai vagă idee ce vârstă au oasele.
Având în vedere că transpirase și se răcorise, acum îi era frig chiar și în costumul pe care îl îmbrăcase în toaleta publică din Godhill. Îi era frig și gândul îi zbura la amintirile din urmă cu treizeci de ani. Fu nevoit s-o întrerupă pentru a o ruga să dea drumul la căldură. Fiatul își schimbă ușor direcția cât timp ea întoarse butonul, iar apoi se redresă.
Cartea Pierdută în așteptare poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 18 iunie 2020: Pierdută în așteptare – Gytha Lodge