După părerea Părintelui Goode, cel mai mare rău pe care-l făcuse Corrigan fusese că-i sedusese slujnica în timpul slujbei de duminică.
Era o dimineață fierbinte, dominată de musonul din 1941. În interiorul misiunii catolice din Santa Maria, credincioșii intonau fără tragere de inimă încă un vers din imnul preferat al Părintelui Goode.
– Înainte, soldați ai Creștinătății…
Bum!
Afară, ceva greu se izbi de pereții de bambus ai bisericii. Părintele Goode își ridică privirea de pe clape, încruntându-se. Degetele sale continuau să miște strunele pianului dezacordat.
– Mărșăluind ca la război…
Bum!
Altă izbitură și peretele subțire crăpă vizibil. Rachel Goode avu o ezitare în timp ce conducea corul. Își îndreptă privirile într-o parte, nervoasă. Cântecul se auzea acum ca un murmur pentru că localnicii adunați în biserică se întrebau în gând de unde proveneau sunetele de afară.
Părintelui Goode i se părea că unii dintre ei se așteptau din clipă în clipă să-l vadă pe Dumnezeu însuși.
– Ținând crucea lui Cristos, înaintând…
Bum, bum, bum…
Membrii parohiei din Santa Maria amuțiră cu ochii holbați de uimire. Chiar și vocea lui Rachel Goode se redusese la un murmur de-abia auzit. Doar Părintele Goode, bătând cu mâinile în clape, își zbiera fals imnul.
– Cristoase, Părinte Ceresc, du-ne să-l înfruntăm pe cel viclean.
Bum, bum, bum… BUM!
La un moment dat, Părintele Goode își dădu seama că rămăsese singurul care cânta. Era hotărât să termine. Își vărsă supărarea pe clapele pianului.
– ÎNAINTE, SOOOLDAȚI CREȘTINI, MĂRȘĂLUIND CA LA RĂZBOI…
BUM, BUM, BUM…
Părintele Goode se ridică privind nemulțumit adunarea și se îndreptă hotărât spre ușă. Oricine era cel care-i întrerupsese Devoțiunea față de Creator va avea de înfruntat mânia sa dezlănțuită.
Păși în soarele cald al dimineții, îmbrăcat în sutana neagră, lungă, se uită pe furiș în jur și se duse spre colțul bisericii. Era pregătit pentru orice, cu excepția priveliștii care-l aștepta când ajunsese acolo.
Doar cu o săptămână înainte o creștinase pe Mary, îngrijitoarea lui. O altă oiță neagră salvată din ghearele Necuratului. Fusese deosebit de mândru de această realizare, ținând cont de trecutul lui Mary.
O spălase de păcate cu propriile mâini. O ocazie impresionantă, ce mai, în ciuda sugestiilor imbecile ale lui Manning, care-l sfătuise să folosească o perie de scânduri.
Și acum uite ce făcea! Își ridicase poalele în jurul taliei și își încolăcise picioarele obscen în jurul bucilor goale ale lui Corrigan.
Cu un gest reflex, Părintele Goode puse mâna pe crucea de argint de la gâtul său.
Preacurveau. Pe pământ sfințit. Părintele Goode simți că se sufocă de furie, iar obrajii i se aprinseră ca para focului. Deschise gura fără vreun sunet și își încordă mâinile.
Fața lui Mary era întoarsă către el. Ținea ochii închiși, iar drăgălașii săi obraji maronii se schimonosiseră de plăcere. Deschise gura. Gemea.
Părintele Goode începu să scrâșnească din dinți. Se sprijinea de biserica lui și gemea. Târfa!
– Diavole! strigă el. O să te trăsnească Dumnezeu!
Mary se albi la față. Deschise ochii și se holbă la el îngrozită. Îl apucă de păr pe Corrigan. În cele din urmă, bărbatul își înălță privirea și îl văzu pe Părintele Goode. O zări de asemenea și pe tânăra lui nepoată, care stătea cu gura căscată în spatele unchiului ei.
Corrigăn rânji.
– ‘Neața vicare! zise el vesel, văzându-și mai departe de treabă.
Aceasta este ultima picătură.
– Este un ticălos și un alcoolic. Prezența lui permanentă în mijlocul nostru face de râs comunitatea albilor de pe insulă. Exemplul său zădărnicește eforturile noastre de a-i scoate din întuneric pe acești oameni primitivi și de a le arăta lumina creștinismului. De aceea consider că este responsabilitatea dumneavoastră – ba nu, chiar datoria dumneavoastră – să-l izgoniți de aici prin orice mijloace posibile.
Ian McLaren Manning ascultă acest discurs cu o nervozitate crescândă. Nu era genul de om căruia să i se spună ce are de făcut. Se strădui să-și tempereze mânia și să vorbească pe un ton cât mai potolit.
Își încordă mâinile pe mânerele scaunului de trestie, încercând să se controleze, și-i zâmbi rece preotului.
– Nu vi se pare că ar fi o măsură prea drastică? zise el în cele din urmă.
– Domnule Manning, și Isus Cristos a fost drastic când a alungat negustorii din Templu.
Manning râse aspru.
– Indiferent de părerea dumneavoastră personală despre Patrick Corrigan, nu se poate spune că este un criminal. Are și el drepturile lui, la fel ca și ceilalți. Nu-l putem alunga de pe insulă numai pentru că nu suntem de acord cu preceptele lui morale.
Cei doi bărbați se aflau pe veranda Misiunii Catolice, în timp ce torentele musonului se revărsau asupra cocotierilor.
– Atentarea la bunele moravuri este mai mult decât un obicei prost, zise Părintele Goode. Acest om reprezintă un pericol pentru fiecare femeie din comunitatea noastră. Trebuie să facem ceva.
Cartea Banzai poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.