Un tânăr îmbrăcat într-un costum nou traversă strada având asupra lui un pașaport real cu un nume fals. Era prima lună a anului 1948 și corespundea sezonului ploios în Haifa. Muntele Carmel situat în spatele portului domina zarea, strălucind într-o nuanță de verde crud; de cealaltă parte, Marea Mediterană se întindea cu o strălucire de smarald, iar peste toate se revărsa un cer gri, jos. Bărbatul purta o valiză și pășea cu hotărâre. Avionul lui urma să decoleze în scurt timp. Vestimentația și mișcările lui sugerau că nu era muncitor, dar nici profesor. Ar fi putut fi fiul unui negustor dintr-un oraș arab ceea ce chiar era. Își spunea Yussef, așa că și noi îl vom numi la fel.
Tânărul încerca să pară sigur pe el, dar calmul lui era doar o aparență, la fel ca și numele lui. Trebuia să ia un bilet și să ajungă la micul aeroport din afara orașului, atâta tot, dar era conștient că s-ar putea să nu reușească. Războiul începuse de numai șase săptămâni, iar distanța dintre viață și moarte devenise deja foarte mică. Era timpul în care mureai dacă spuneai un cuvânt greșit sau ezitai să dai răspunsul la o întrebare hotărâtă. Amănuntul letal ar fi putut fi un simplu detaliu de îmbrăcăminte, cum ar fi fost niște pantofi mai potriviți pentru un funcționar decât pentru un țăran sau o cămașă prea curată pentru un muncitor. Pe străzi se simțea un fior nou și periculos, o teamă de spioni și sabotori. Pe pereții pe lângă care trecea Yussef erau afișe plasate de Consiliul Național Arab care începeau cu cuvintele:
Către nobilul public arab:
Feriți-vă de coloana a cincea!
Altul spunea:
Nobili arabi!
Consiliul Național nu precupețește niciun efort ca să-și îndeplinească obligațiile față de dumneavoastră și înțelege dimensiunea responsabilității pe care o are pentru salvarea patriei și eliberarea ei de toți dușmanii!
În arhive există o fotografie a lui Yussef, care ajută la imaginarea peisajului:
Haifa era principalul port al Palestinei britanice, a cărui populație era alcătuită pe jumătate din evrei și cealaltă jumătate din arabi, nu tocmai într-un conglomerat omogen, ci mai degrabă o alăturare de cartiere care începeau de la docuri și urcau pantele muntelui Carmel, legate de drumuri șerpuite și scări din piatră – arabii spre mare și evreii spre munte. Spre deosebire de Ierusalim, care atrăgea atenția și pasiunile vremii, Haifa nu era un oraș al disputelor pentru locurile sfinte, ci un loc ancorat în realitate, cu o rafinărie, cu depozite și cu toate activitățile clandestine și ilegale întâlnite în general în asemenea porturi. Nu se auzeau doar conversații în ebraică, engleză și diferite dialecte de arabă, ci și în grecește, turcește, idiș și rusește. Union Jack flutura încă peste docuri, așa cum o făcuse de la invazia britanică, cu trei decenii mai înainte. Acum însă totul se dezintegra.
În timp ce Yussef se îndrepta spre biroul agentului de călătorie, pentru a-și ridica biletul care urma să-l ducă afară din Haifa și din țară, simți că agitația obișnuită a străzilor era dominată de durere și de tensiune. Pe tot parcursul nopții se auziseră focurile executate de lunetiștii care acționau de-a lungul gardului de sârmă ghimpată care separa cartierele arabe de cele evreiești. Cu câteva săptămâni în urmă, luptătorii evrei desfășuraseră o operațiune sângeroasă într-un cartier arab din preajma rafinăriei, ca răzbunare pentru uciderea unor muncitori conaționali de către colegii lor arabi, care, la rândul lor, prin acele crime răspunseseră la atentatul organizat de evrei asupra unei stații de autobuz a arabilor, care fusese produsă de… și aici nimeni nu o să vă învinuiască dacă pierdeți șirul evenimentelor. În Haifa, deplasarea între cartiere era liberă dintotdeauna, dar acum exista un risc imens dacă erai prins de partea nepotrivită a gardului de sârmă ghimpată.
Privind aceste evenimente din perspectiva timpurilor noastre, înțelegem că ne referim la primele săptămâni ale unui conflict care va deveni cunoscut sub numele de Războiul de Independență a Israelului sau Războiul din 1948, pe care arabii îl vor numi „catastrofa”.
La începutul anului 1947, britanicii își anunțaseră retragerea iminentă din Palestina, energia și resursele lor fiind secătuite de războiul mondial care tocmai se sfârșise, dar și de imposibilitatea de a guverna două popoare ostile britanicilor, dar și unul altuia. În urma unui vot dramatic la New York, la sfârșitul acelui an, pe 29 noiembrie, Națiunile Unite au decis ca, după retragerea britanică, Palestina să fie împărțită în două state: unul pentru evrei și altul pentru arabi. Evreii s-au bucurat precum înecatul căruia îi arunci un colac de salvare, în timp ce lumea arabă a răspuns cu furia unei civilizații care a trăit o ultimă și supremă umilință. A doua zi dimineață a început războiul.
Se putea întrevedea că evenimentele se îndreptau în mod inevitabil către istoria pe care am învățat-o și către prezentul pe care îl cunoaștem, dar în ziua când Yussef trecea prin mijlocul Haifei, în ianuarie 1948, nimic nu era încă atât de inevitabil și nimeni nu știa ceva precis. Nu exista statul numit „Israel” și nici nu era clar că se va forma așa ceva. Națiunile Unite nu aveau niciun fel de mijloc pentru a impune planul lor de împărțire a teritoriului palestinian. Soldații britanici și polițiștii erau încă prezenți pe străzi, iar blocada forțelor navale britanice din Marea Mediterană se menținea în continuare, împiedicând transporturile de armament și refugiații evrei să pătrundă spre teritorii, pentru a menține starea de pace în lumea arabă. Însă puterea prezenței britanice scădea pe măsură ce se apropia data oficială a retragerii, iar în locul ei a rămas războiul civil dintre evrei și arabi. Mai existaseră și înainte valuri de violență, dar de data aceasta coliziunea avea să fie decisivă. Rezultatul urma să fie o catastrofă, aceasta era clar. Dar nu era încă limpede pentru cine.
Cartea Spioni fără țară poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 2 septembrie 2019: Spioni fără țară – Matti Friedman