Mihai a mâncat paste, e fericit, a zis că i le-a făcut special bucătarul, de post că mai sunt vreo două zile până la Paști. Mie mi se învârte încă stomacul în ritmul ruliului sau tangajului, niciodată nu am știut care e care, așa că nu-l prea ascult. Se vede deja Bastia și arată demențial!
Debarcăm, chiar suntem primii, poate unii se așteptau să luăm țeapă când au auzit ce pozitiv gândeam la îmbarcare. Nu mai stăm în oraș pentru că oricum nu găsim loc de parcare. Vom avea timp pentru Bastia în ultima zi, care – din fericire – e departe tare. Plecăm direct spre Porto Vecchio, la 140 km distanță de aici.
Hai să vă spun pe scurt acum și istoria stabilirii turelor pe insulă. Inițial eu eram foarte convins că vom sta undeva, într-un loc și de acolo vom pleca în fiecare zi altundeva. Asta era partea frumoasă față de excursia din Pirinei unde ni s-a acrit de atâtea mutări din hotel în hotel, aproape zilnic. Mihai mi-a zis că e imposibil, să mă uit pe hartă, dar nu l-am crezut. Apoi când am început să fac traseele pe gpsies.com și toate îmi ieșeau de 250-300 km și cu diferențe de nivel de peste 3000 m ca să putem ajunge înapoi la cazare în fiecare zi, i-am dat dreptate. Am rămas în final pe trei locații în care să stăm câte 3-4 zile. Mai întâi Porto Vecchio, apoi undeva lângă Ajaccio, asta a fost „frumoasă” ca locație dar nu desconspir acum și la final Bastia, ca să fim aproape de ferry în ziua plecării. Ar fi fost mult mai incomod ca în ultima zi să trebuiască să plecăm dimineața pe la ora 4 de undeva de la 100-150 km depărtare ca să prindem ferry-ul la ora 8. S-a dovedit că am gândit bine, excursia asta a fost una dintre cele mai comode din acest punct de vedere, al cazărilor și mutărilor.
Se pot vedea, cu negru, intențiile inițiale, cel puțin ale mele. Sufăr eu de boala asta: acasă, în fotoliu sau la calculator, orice tură mi se pare realizabilă. Apoi pe teren… Nu zic că nu le fac, pe majoritatea, dar uneori chiar scap caii. De data asta am vrut să biciclesc zilnic, la fel ca în Pirinei, doar că acolo era obligatoriu și aici urma să fie opțional iar eu de aspectul ăsta nu am ținut cont. Când trebuie musai să ajungi la următoarea cazare, deja reținută, tragi de tine și faci toată tura. Când însă te trezești de dimineață și știi că poți să mergi din traseul programat cam cât ai tu chef, e altceva. Dacă mai ai pe lângă tine și câțiva care îți alimentează lenea, e jale. În Corsica rar am mers toți pe aceeași rută, ne-am mai împărțit, veți vedea. Da’, totuși, cum să programezi în ziua a cincea (cică atunci vom fi la potențial maxim) tură de 196 km cu 4700 m de urcare, ce, suntem la Ötztal RadMarathon? Cum cine a programat asta? Eu, de acasă, din fotoliul ăla…
Revenim în Bastia, mergem deja spre Porto Vecchio și ne pierdem unii de alții pe drum, nici nu se poate altfel. Noi suntem cu foamea în gât, ne tot uităm după o terasă deschisă, visăm la un steak de vită pe malul mării pentru că drumul e tot aproape de faleză. Dar curând și după vreo trei opriri nereușite aflăm că pe-aici prânzul e așa: sau până la ora 15, sau după ora 19. Abia atunci mai primești și altceva de mâncare în afară de clătite. Bineînțeles că nu mă pot abține să nu îmi uit rucsăcelul pe o terasă, cu portofelul plin cu bani și acte în el, dar îl recuperez repede și mă liniștesc. No, deci ne-am lămurit: nu e nici o diferență.
Corsicani, francezi, ce-or fi ei, dimineața croissant, la prânz o clătită și seara bagă în ei ca sparții, de toate, după aia udă cu vin… Cum naiba or fi toți așa de slabi? Noi ăștia, ceilalți, sigur greșim undeva… Decidem că o oprire la un supermarket este cea mai bună soluție în momentul ăsta și de fapt singura. Dăm de un market chiar mai mult decât „super”, este „hyper” așa că ne vom cam pierde prin el. Parcăm și intrăm. Buggy rămâne la mașină, să vadă de bicle.
Primul lucru de care mă lipesc e o hartă Michelin cu insula. Costă doar 4 euro și e super detaliată. Găsești din astea la orice chioșc de presă și în diverse forme. Simple hărți, broșuri sau de-a dreptul cărți și ghiduri, dacă vrei să stai cu lunile în Corsica. Apoi luăm cereale, iaurt, ceva pâine, paste și sos că ne-a promis Buggy că gătește, doar chestii utile și încercăm să nu o lălăim prea mult, vom mânca doar când ajungem la cazare, de-acum e clar lucrul ăsta. După aia vine schimbul doi, adică intră Buggy iar eu și Karina ieșim la mașină. Da’ mașina nu mai e… Râdem, ce proști suntem, nu mai știm unde am lăsat-o, apoi ne mai coloane albe și tot ce trebuie încât să ne închipuim că e a primarului.
Obișnuințe de acasă, mă rog, nu știu dacă pe-aici e tot așa. Palatul face notă discordantă cu restul locuințelor, care sunt mai potrivite cu zona rurală pe care o parcurgem. O tanti care spală rufe în curte, într-o trocuță, ridică privirea mirată, poate că azi suntem primii cicliști pe care îi vede. Încă o dată spun, semne de trai modest dar fără delăsarea și dezordinea care se poate vedea în multe sate de la noi. Casele au în față grădini îngrijite, unele sunt luxuriante de-a dreptul. O civilizație așa, ca la țară, dar nu mizerabilă ci doar sărăcăcioasă.
Ar trebui să urcăm mult, până pe la 1100 de metri de data asta, este acolo un lac, un baraj. Dar înainte ne iese în față o… aș putea să-i zic la asta comună, nu sat, că e întinsă pe un deal întreg și e delicioasă! Pare o machetă așa, cum sunt aranjate casele printre grădinile alea și copacii de tot felul. Avem în față un sătuc grozav și n-avem cum să nu oprim! Aici vom bea cafeaua aia la care tânjim de-o vreme și – ziceam atunci – îi vom aștepta pe Buggy și Simona.
Cartea Cu bicicleta prin Corsica poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 20 august 2020: Cu bicicleta prin Corsica – Alin Bonta