Au trecut două săptămâni de când mă aflu aici. Aproape că m-am obișnuit cu programul din armată. Un singur lucru mă sâcâie: înviorarea pe care trebuie să o fac la ora cinci dimineața! Asta lăsând la o parte hrana de zi cu zi, lucru care nu mai intră în discuție din moment ce ea, hrana, este ca și inexistentă! Ceea ce numesc ăștia de-aici hrană este ceva care trebuie să-ți umple stomacul pentru a preveni un ulcer, nimic altceva. Locurile din împrejurimile cazărmii sunt nemaipomenite! De la fereastra dormitorului meu pot vedea niște dealuri împădurite, minunate, fantastic de frumoase, dar mă îngrozesc când mă uit mai bine la ele! Pentru că mă gândesc la ziua când le voi sui și coborî cu masca pe figură, deoarece am aflat chiar din prima zi că acest lucru face parte dintre „obiceiurile” locului. Mă mai gândesc și la „frumoasa” așezare geografică a orașului, la clima pe care o are, mai ales iarna, odată ce suntem fix la poalele munților! Mă gândesc, la câte nu mă gândesc! Problema este: ce mama dracu’ caut eu aici?
Ce m-ar putea înveseli și însenina în văgăuna asta sinistră? Răspuns: o boală! Fie ea chiar și o banală apendicită sau o răceală. Am aflat că dacă ai ocazia să-ți rupi o mână sau un picior, fericirea este la o sută de metri de tine. Fericirea asta se numește infirmerie. Dacă ai ajuns acolo este clar că te bucuri de grațiile Fortunei: adio înviorare, adio instrucție și pregătire fizică! Stai frumos în pat, citești o carte și te odihnești. Dar nu toată lumea are așa ușor parte de simpatia Fortunei. Dacă bocancii ți-au ros picioarele merită să faci un chef de zile mari! De ce? Nu mai ești nevoit să alergi! Fără bocanci, te vei deplasa numai în papuci, spre marea deziluzie a caporalilor. Excelent, nu? Toate-s bune și frumoase, numai că eu nu m-am procopsit cu nici una dintre fericirile pe care le-am enumerat mai sus. Ghinion! Mai am în față, totuși, 280 de zile de armată și nu cred că Zeița Fericirii chiar mă va trece cu vederea și nu-mi va da și mie măcar un nenorocit de guturai care să mă țină o săptămână-două la infirmerie! Ofrande îi aduc zilnic! Stau dezbrăcat până la brâu seara și dimineața, cu ferestrele și ușa dormitorului larg deschise! Deocamdată n-am decât dureri de cap, ceea ce înseamnă prea puțin pentru a sta la infirmerie. Situația este de-a dreptul nasoală. Ceea ce te mai distrează sau te mai deconectează sunt scrisorile. Ce senzație nemaipomenită îți dă o scrisoare pe care nu ai citit-o încă și pe care o ai în buzunar când pleci la instrucție! Te face să uiți că timpul trece greu, că ești obosit sau că este frig sau cald. Cu cât primești mai multe scrisori, cu atât ești mai sigur că ai o scăpare, că te vei putea desprinde de realitatea asta murdară. Desigur, trebuie să faci zece flotări de câte ori îți înmânează idiotul de gradat o scrisoare, dar se merită! Trebuie să le dau de veste tuturor să-mi trimită scrisori. Fiind destul de departe de București, de casă, de toată lumea, atât în spațiu cât și în timp, o depărtare care mie mi se pare imensă, pentru a reuși să trăiesc am nevoie de vești de dincolo de gardurile astea, adică de scrisori! Ceva care să mă țină conectat la o lume normală, altfel înnebunesc!
De-acum au trecut trei săptămâni de zile si am impresia că s-a scurs o perioadă îngrozitor de lungă. Aici ascult zilnic ABBA la difuzoare, aceasta fiind formația cea mai agreată de militarii în termen, de militarii cu termen redus – teriști, cum ni se zice nouă – sau de ofițeri. Mă mir! Robert ar avea o mare satisfacție să afle chestia asta, el este un mare fan ABBA. Chiar! Ce-o mai face Robert? Dacă stai să te gândești, el este cel mai câștigat! George și cu mine am intrat la facultate si ne-au luat ăștia în armată, Robert n-a intrat și stă bine-mersi acasă! Oare George tot așa de „minunat” ca mine se simte? După jurământ voi pleca douăzeci și patru de ore acasă, sper să am timp sa-mi sun toți prietenii și să mă văd cu cât mai mulți dintre ei, dar după aceea, timp de două luni încolo, nu voi mai avea voie să ies din cazarmă decât în cazul în care voi obține rezultate „foarte excelente”, am încheiat citatul. Eu însă nu pot obține rezultate nici măcar… (doar) excelente, ce zic eu? Nici măcar bune! Pregătirea fizică si alte genuri de pregătiri sunt piedicile care se interpun între mine și mult râvnitele învoiri de douăzeci și patru sau patruzeci și opt de ore.
Știu că nu gândesc deloc coerent. Ideile mele – dacă există vreo idee – sunt haotice și pline de inconsecvență. Asta provine din faptul că sunt într-o frustrare continuă, încă nu pot crede că am ajuns un sclav. Acum sunt în timpul orelor de citit presa și de informare ideologică, ceva ca la școală: ce-a mai zis nea Nicu, în drum spre comunism în zbor și alte povești de-astea pe care nu le-ascultă nimeni. În sală este gălăgie și mă pot gândi în voie la ale mele. Urmează timpul afectat scrisului scrisorilor, există și așa ceva în armată! Da, trebuie să le scriu prietenilor, dar mi-e destul de greu să mă concentrez. Chestia asta îmi va răpi vreo două-trei ore. Cam mult, dar este singurul mod în care pot avea iluzia că am evadat de aici, doar așa pot să uit că sunt în armată. Orice am auzit eu înainte de armată, n-am auzit destul, dar acum îmi este clar: în armată nu este greu, este foarte greu! Te simți ca într-un lagăr de concentrare. Sunt curios să-l văd pe Robert în situația mea. Au mai rămas doar 273 de zile până la liberare…
Simt pe zi ce trece cum uit puțin câte puțin tot ce am învățat în patru ani de liceu. Neplăcută constatare! Astăzi am pus masca de gaze pe figură. Îngrozitor! Ce-o să mă fac? Nicio boală nu se leagă de mine! Îngrozitor, de două ori, îngrozitor!!! M-am săturat și de ABBA. Păi, ce, ora cinci dimineața este oră la care să asculți ABBA? Nu m-am ras de tot în cap. M-a pedepsit soarta destul că fac armata în orășelul ăsta de rahat. Mi-am păstrat puțin păr, sunt tuns ca Stan, da, ăla din „Stan și Bran”… Sunt așa de paradit, încât sunt cu capul în nori, aiurea, tot timpul.
Cartea Inocenții poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 20 octombrie 2020: Inocenții – Tino Neacșu
Alte titluri Editura Univeristară.