William Martyn o privea încurcat pe fata delicată, cu păr roșu, care îi urase bun venit la recepția casei de oaspeți. Bărbații din tabăra căutătorilor de aur i-o zugrăviseră pe Helen O’Keefe drept o doamnă în vârstă, ca un fel de femeie-balaur care scuipa foc tot mai aprig pe măsură ce îmbătrânea. Se spunea că în hotelul lui Miss Helen domneau reguli severe. Că era interzis fumatul, ca și alcoolul, ba chiar și aducerea de musafiri de sex opus atâta timp cât nu era prezentat un certificat de căsătorie. Povestirile căutătorilor de aur te făceau să îți imaginezi mai curând o închisoare decât un hotel. Oricum, pe proprietatea lui Miss Helen nu existau purici și ploșnițe și chiar puteai folosi o baie.
Ultimul atu îl convinsese pe William definitiv să treacă peste toate avertismentele primite de la cunoștințele lui. După trei zile petrecute pe teritoriul vechii ferme de creștere a oilor, unde își găsiseră adăpost căutătorii de aur, era dispus să facă orice pentru a scăpa de insectele parazite de acolo. Era gata să suporte și „balaurul“ Helen O’Keefe.
Dar acum nu îl întâmpina în niciun caz un balaur, ci această făptură cu ochi verzi, deosebit de drăguță, al cărei chip era încadrat de un păr cârlionțat, rebel și roșu-auriu. Ce mai, era cea mai plăcută priveliște de când William coborâse de pe corabie la Dunedin, în Noua Zeelandă. Buna lui dispoziție, care de săptămâni înregistra valori minime, îi reveni pe dată.
Fata râse.
– Nu, eu sunt Elaine O’Keefe. Helen este bunica mea.
William zâmbi. Știa că astfel făcea impresie. În Irlanda, pe fețele fetelor apărea totdeauna o mină mai deosebită atunci când îi vedeau privirea glumeață a ochilor lui albaștri.
– Îmi pare rău. Altfel aș fi avut o idee de afaceri grozavă: „Apa din Queenstown – descoperiți izvorul tinereții!“
Elaine chicoti. Avea o față îngustă și un nas mic, poate puțin prea ascuțit, cu nenumărați pistrui.
– Ar trebui să aveți de-a face cu tatăl meu. El vine întruna cu astfel de idei: „Săpați bine, și totul se termină cu bine. Căutători de aur, cumpărați unelte de la O’Kay Warehouse!“
– O să țin seama de sfat, promise William. Dar acum spuneți-mi: primesc o cameră?
Fata șovăi.
– Sunteți căutător de aur? Păi… da, mai sunt camere libere, dar sunt ceva cam scumpe. Cei mai mulți căutători de aur nu își pot permite…
– Așa arăt? întrebă William cu o severitate mimată.
Câteva cute adânci i se iviră pe frunte pe sub claia de păr blond și des.
De data asta Elaine îl examină fără jenă. La prima vedere nu se deosebea prea mult de ceilalți căutători de aur, care puteau fi văzuți zilnic în Queenstown. Părea puțin cam murdar și cam zdrențăros, purta o pelerină de ploaie, pantaloni din denim albaștri și cizme solide. Dar la o privire mai atentă, Elaine, ca fiică de negustor, își dădu seama de calitatea acestor obiecte: pe sub pelerina descheiată se vedea o haină scumpă din piele; deasupra pantalonilor avea jambiere din piele; cizmele erau din material scump, și banda pălăriei sale cu boruri largi era împletită din păr de cal. Asta costa o mică avere. Și coburii – el îi atârnase inițial neglijent pe umeri, dar apoi îi lăsase pe podea, la picioare – păreau să aibă o lucrătură scumpă și solidă.
Înfățișarea lui nu era tipică aventurierilor veniți la Queenstown ca să caute aur în râuri și prin munți, pentru că doar foarte puțini deveneau bogați. Cei mai mulți părăseau orașul mai devreme ori mai târziu la fel de săraci și zdrențăroși cum veniseră. Asta și pentru că aceștia de regulă nu economiseau câștigurile, ci se grăbeau să și le cheltuiască în Queenstown. De fapt ajungeau să aibă ceva bani doar imigranții care se stabileau aici și care își întemeiau o afacere. De pildă și părinții lui Elaine, Miss Helen cu pensiunea ei, fierăria și grajdul cu locuri de închiriat ale lui Stuart Peters, precum și serviciul de poștă și telegrafie al lui Ethan – și, desigur, în mod deosebit Daphne’s Hotel, cârciuma din Main Street, de proastă reputație, dar îndrăgită de toată lumea, cu bordelul situat la etaj.
William susținu privirea cercetătoare a lui Elaine cu răbdare și cu un zâmbet ușor ironic. Elaine avea în față un chip tineresc, în ai cărui obraji apărură gropițe când bărbatul strânse puțin din gură. Și era proaspăt bărbierit! Și lucrul acesta era neobișnuit. Cei mai mulți căutători de aur ajungeau la bărbier cel mult la sfârșit de săptămână, când la Daphne era dans.
Elaine se hotărî să îl tachineze puțin pe noul venit, provocându-l să-i răspundă.
– Cel puțin nu mirosiți atât de rău ca majoritatea.
William zâmbi.
– Până acum lacul mi-a oferit posibilitatea de a face baie gratuit. Dar nu va mai dura mult, mi s-a spus, și se va face frig. Și, în afară de asta, se pare că mirosul corporal atrage aurul. Cine se îmbăiază cel mai rar scoate și cele mai multe pepite din râu.
Elaine râse.
– Nu ar trebui să luați un asemenea exemplu, altfel aveți necazuri cu bunica. Iată, completați astea…
Ea îi dădu un formular și încercă să tragă cu ochiul peste tejghea. În timp ce William completa formularul, ea citea discret ceea ce scria acesta cu eleganță. Și asta era neobișnuit; doar foarte puțini căutători de aur scriau cu atâta dexteritate.
William Martyn… Inima lui Elaine începu să bată mai repede când îi citi numele. Era un nume frumos.
– Aici ce să scriu? întrebă William arătând către rubrica cu domiciliul. Eu abia am sosit. Aici ar fi prima mea adresă din Noua Zeelandă.
Acum Elaine nu își mai putu ascunde interesul:
– Da? De unde veniți? Nu, lăsați-mă pe mine să ghicesc. Mama face mereu așa cu noii clienți. Poți să recunoști după accent locul de unde vine cineva…
Cartea Cântecul maorilor poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,2 rating based on 10.602 ratings (all editions)
ISBN-10: 6066094130
ISBN-13: 9786066094139
Goodreads: 30171020
Author(s):Publisher: RAO
Published: 2//2014
O saga de familie plina de culoare in minunatele tinuturi din Noua Zeelanda. Noua Zeelanda, 1893: William Martyn este un barbat mult mai cultivat si mai elegant decat oamenii care ajung in mod obisnuit in cautare de aur la Queenstown. Nici nu e de mirare, caci Will este fiul unor nobili irlandezi. Temperamentala Elaine se indragosteste de el, iar el pare sa-i impartaseasca sentimentele. Insa deodata soseste in vizita Kura-Maro-Tini, verisoara lui Elaine, care e pe jumatate maori si a carei frumusete si libertinism il cuceresc definitiv pe William.
Fragmentul zilei – 21 august 2019: Cântecul maorilor – Sarah Lark