A existat o vreme când oamenii practicau frecvent introspecția și nu li se părea câtuși de putin rușinos să-și consemneze frământările lăuntrice. În zilele noastre însă, ținerea unui jurnal e considerată un răsfăț, o slăbiciune, un lucru de prost gust. Asta pentru că trăim într-o epocă în care se proslăvește duritatea. În zilele noastre, codul moral al atletului, al băiatului oțelit- o moștenire americană care vine, cred, de la gentlemanul englez -, acea combinație ciudată de strădanie, ascentism și rigoare ale cărei origini merg până la Alexandru cel Mare, este mai puternic decât oricând. Ai cumva sentimente? Există moduri corecte și moduri incorecte de a ți le arăta. Ai o viață interioară? Nu privește pe nimeni în afară de tine. Ai cumva emoții? Înăbușă-le în fașă. Toată lumea respectă codul acesta, într-o mai mare sau mai mică măsură. Și, ce-i drept, el permite un soi limitat de sinceritate, o franchețe cu buzele pecetluite. Dar asupra sincerității pure are un efect inhibitiv. Majoritatea problemelor grave sunt o carte închisă pentru persoanele cu inima împietrită. Acestea nu practică introspecția, prin urmare sunt prost echipate pentru a-i înfrunta pe acei dușmani pe care nu pot să-i împuște asemenea vânatului ori să-i învingă într-o întrecere.
„Dacă ai cumva necazuri, descurcă-te cu ele pe mutește”, așa sună una dintre poruncile codului lor. S-o ia naiba! Eu unul am de gând să vorbesc despre necazurile mele, și, dacă aș avea tot atâta amar de guri câte brațe are Shiva și le-aș folosi tot timpul, tot nu mi-ar fi de ajuns. În halul de demoralizare în care mă aflu, este de-a dreptul necesar să țin un jurnal – adică să vorbesc cu mine însumi – fără să mă simt vinovat că m-aș răsfăța. Durii sunt recompensați pentru tăcerea lor; ei pilotează avioane sau se luptă cu taurii sau prind rechini, în timp ce eu ies rareori din cămăruța mea.
Într-un oraș unde ai trăit toată viața, slabe sunt șansele să te simți singur; și totuși, în adevăratul sens al cuvântului, eu așa mă simt. Sunt singur zece ore pe zi într-o cămăruță. La cum sunt în general cămăruțele astea nu-i chiar așa de rău, deși te lovești de obișnuitele neplăceri ale locatarului: miros de prăjeală, gândaci și vecini ciudați. Dar, de-a lungul anilor, m-am învățat cu toate aceste neajunsuri.
Cărți am destule. Nevastă-mea îmi tot aduce altele, în speranța c-o să le citesc. Ce bine-ar fi să pot. Pe vremuri, când aveam și noi apartamentul nostru, citeam întruna. Mereu cumpăram cărți noi, uneori chiar mai multe decât puteam citi. Dar, atâta vreme cât mă înconjurau, aveam impresia că-mi garantau accesul la o viață extinsă în alte sfere, mult mai prețioasă și mai necesară decât viața pe care eram silit să o duc zilnic. Dacă mi-era cu neputință să duc în fiecare clipă o viață superioară, puteam măcar să-i păstrez simbolurile, la îndemână. Când mi-era mai greu, mă uitam la ele și le atingeam. Acum însă, acum că am la dispoziție atâta timp liber și aș putea să-mi continui studiile pe care le-am început pe vremuri, mă găsesc în imposibilitatea de a citi. Cărțile nu mă mai prind. După două-trei pagini, ba uneori după un singur paragraf, nu mai sunt în stare să merg mai departe.
Au trecut aproape șapte luni de când am demisionat din postul pe care-l aveam la Agenția de Voiaj Interamericană ca să răspund la apelul de înrolare făcut de Armată. Acum sunt în așteptare. Pare un lucru trivial, un fel de comedie birocratică îngropată în hârtii. În prima fază am tratat situația de aceeași manieră. A început ca o vacanță, un răgaz binemeritat, în luna mai, când am fost trimis acasă pentru că actele mele nu erau în regulă. Trăiesc în America de optsprezece ani, dar sunt canadian, supus britanic, și, cu toată că provin dintr-o țară prietenă, nu pot fi recrutat fără o investigație amănunțită. După o așteptare de cinci săptămâni l-am rugat pe domnul Mallender de la Agenția de Voiaj să mă reangajeze temporar, însă afacerile mergeau așa de prost, mi-a spus el, că nu putea să mă ajute. La sfârșitul lunii septembrie am fost informat că investigația se încheiase și primisem aprobarea. Prin urmare, conform regulamentului, mi se indica să mă prezint pentru un al doilea test de sânge. O lună mai târziu am fost notificat că eram în categoria 1 A și trebuia să fiu gata. Și m-am pus iar pe așteptat. În noiembrie m-am apucat să fac săpături și am descoperit că, printr-o nouă clauză vizându-i pe bărbații căsătoriți, recrutarea mea fusese din nou amânată. Am făcut cerere să fiu reclasificat, explicând că nu mai puteam lucra. După trei săptămâni de explicații, am fost transferat în 3A. Dar, înainte să mă pot prezenta acolo (nu trecuse o săptămână, drept să zic), m-au convocat pentru un nou test de sânge (care nu mai e valabil mai mult de șaizeci de zile). Și am trecut iar în 1A. Uite-așa o duc de atunci, și probabil va mai dura încă două, trei, patru luni.
Între timp, Iva, nevastă-mea, mă întreține. Spune că nu-i este deloc greu și că vrea să mă vadă bucurându-mă de acest timp liber, citind și făcând tot felul de lucruri plăcute pe care nu voi mai putea să le fac în armată. Acum un an am început câteva eseuri foarte ambițioase, cu precădere biografice, despre filosofii Iluminismului. Eram în mijlocul unuia despre Diderot când m-am oprit. Dar, în momentul în care a început această stare de incertitudine, se subînțelegea că le voi continua. Iva n-a vrut să-mi caut altă slujbă. Fiind în categoria 1 A, oricum nu puteam să fac rost de una bună.
Cartea Omul suspendat poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,5 rating based on 3.543 ratings (all editions)
ISBN-10: 6063326634
ISBN-13: 9786063326639
Goodreads: 40853426
Author(s):Publisher: Litera
Published: 5/31/2018
Aşteptând să fie recrutat în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Joseph şi-a dat demisia şi s-a pregătit cu grijă pentru plecarea pe front. Când o serie de încurcături birocratice întârzie încorporarea sa, el se găseşte în situaţia de a nu avea nimic mai bun de făcut decât să-şi piardă vremea cu lucruri mărunte.
Omul suspendat reprezintă jurnalul său, o extraordinară relatare a rătăcirilor sale neliniştite pe străzile oraşului Chicago, a gândurilor sale despre trecut, a reacţiei sale psihologice faţă de inactivitatea sa, în vreme ce războiul se dezlănţuie în întreaga lume, şi a observaţiilor sale asupra libertăţii de a alege.
Fragmentul zilei – 21 octombrie 2019: Omul suspendat – Saul Bellow