Dezbracă-te.
Rin clipi.
– Cum?
Supraveghetorul ridică privirea din caietul său.
– Protocolul de prevenire a copiatului.
Făcu un semn spre celălalt capăt al încăperii, către o supraveghetoare.
– Du-te cu ea, dacă ții neapărat.
Rin își încrucișă strâns brațele la piept și se duse la femeie. Fu condusă în spatele unui paravan, pipăită meticulos și verificată să nu aibă fițuici îndesate în vreun orificiu, apoi i se înmână o tunică albastră ca un sac.
– Îmbracă asta, zise supraveghetoarea.
– Chiar trebuie?
Dinții lui Rin clănțăniră când se dezbrăcă. Tunica de examen îi era prea mare; mânecile îi atârnau peste mâini, așa că trebui să le suflece de câteva ori.
– Bun. Supraveghetoarea îi făcu semn să se așeze pe o bancă. Anul trecut, doisprezece studenți au fost prinși cu hârtii cusute în căptușeala hainelor. Luăm măsuri de prevedere. Deschide gura.
Rin se conformă.
Supraveghetoarea îi împunse limba cu un bețișor subțire.
– Nicio decolorare, asta-i bine. Ochii larg deschiși.
– De ce s-ar droga cineva înaintea unui test? întrebă Rin când supraveghetoarea îi întinse pleoapele, dar nu primi niciun răspuns.
Mulțumită îi făcu semn lui Rin să se ducă pe coridor, unde așteptau, într-un șir dezordonat, alți potențiali studenți. Aveau mâinile goale și chipurile la fel de încordate de neliniște. Nu-și luaseră niciun instrument de scris la test; creioanele puteau fi scobite pentru a introduce în ele suluri rulate cu răspunsurile.
– Mâinile la vedere, ordonă alt supraveghetor, pășind în capul șirului. Mânecile trebuie să rămână suflecate deasupra coatelor. Din clipa asta, nu mai vorbiți între voi. Dacă trebuie să urinați, ridicați mâna. Aveți o găleată în fundul sălii.
– Și dacă trebuie să fac treaba mare? întreba un băiat.
Supraveghetorul se uită lung la el.
– E un test de douăsprezece ore, se apără băiatul.
Supraveghetorul ridică din umeri.
– Încearcă s-o faci în tăcere.
Rin fusese prea emoționată ca să mănânce ceva dimineață. Și numai gândul la mâncare îi provoca greață. Vezica și intestinele îi erau golite. Numai mintea îi era plină, ticsită cu extrem de multe formule matematice, și poeme, și lucrări de specialitate, și date istorice, gata să fie revărsate în caietul de test. Era pregătită.
Sala de examen avea locuri pentru o sută de elevi. Pupitrele erau așezate în șiruri ordonate de câte zece, iar pe fiecare se aflau un caiet greu de examen, o călimară și o pensulă de scris.
Majoritatea celorlalte provincii din Nikan trebuiau să compartimenteze clădiri întregi ale primăriilor ca să găzduiască miile de elevi ce susțineau examenul în fiecare an. Însă comuna Tikany din Provincia Cocoșului era un sat de fermieri și țărani. Familiile de aici aveau nevoie mai degrabă de mână de lucru la câmp, decât de țânci educați la universitate. În Tikany era de ajuns o singură sală de clasă.
Rin intră în încăpere împreună cu ceilalți elevi și-și ocupă locul rezervat. Se întrebă cum arătau candidații priviți de sus: careuri ordonate de păr negru, tunici albastre identice și mese de lemn maro. Și-i imagină multiplicați chiar în acea clipă în clase identice pe tot parcursul țării, toți privind clepsidra cu o așteptare agitată.
Dinții lui Rin clănțăniră nebunește într-un staccato pe care își închipui că sigur îl aude toată lumea, și nu era doar din cauza frigului. Își strânse fălcile, dar tremurul i se răspândi în membre, până la palme și genunchi. Pensula de scris îi vibra în strânsoarea mâinii, împrăștiind picături negre pe masă.
Strânse mai tare pensula și-și scrise numele întreg pe prima pagină a caietului. Fang Runin.
Nu era singura agitată. Deja se auzeau zgomote de vărsături în găleata din fundul sălii.
Își strânse încheietura mâinii, degetele acoperind cicatricile palide de arsuri, și trase aer în piept. „Concentrează-te.”
În colț, răsună încet o clepsidră cu apă.
– Începeți, spuse supraveghetorul.
O sută de caiete de test fură deschise cu un fâlfâit, ca un stol de vrăbii care își iau zborul în același timp.
Cu doi ani în urmă, când magistratura din Tikany apreciase în mod arbitrar că ar fi fost a paisprezecea ei aniversare, părinții adoptivi o convocaseră în apartamentul lor.
Asta se întâmpla rareori. Familia Fang prefera să n-o bage în seamă pe Rin până când aveau o sarcină pentru ea, iar atunci îi vorbeau cum îi poruncești unui câine. „Închide magazinul. Întinde rufele. Du pachetul ăsta de opiu la vecini și nu pleca până nu-i jupoi și nu le iei de două ori mai mult decât am dat noi pe el.”
O femeie pe care Rin n-o mai văzuse vreodată stătea pe marginea scaunului pentru oaspeți. Avea fața pudrată cu ceva ce arăta ca făina de orez alb, stropită cu picături îngroșate de culoare pe buze și pleoape. Purta o rochie liliachiu-aprins vopsită cu un model de flori de prun, croită într-un fel ce s-ar fi potrivit unei fete care avea pe jumătate vârsta ei. Trupul îndesat i se revărsa în părți ca un sac cu grăunțe.
– Asta-i fata? întrebă femeia. Hm. E cam tuciurie – pe inspector n-o să-l deranjeze prea tare, dar o să vă scadă nițel prețul.
Rin avu o bănuială bruscă și înspăimântătoare despre ce se petrecea.
– Cine ești? întrebă ea.
– Stai jos, Rin, zise unchiul Fang.
Întinse o mână tăbăcită ca s-o împingă pe un scaun. Rin se întoarse imediat ca să fugă. Mătușica Fang o prinse de praț și o trase înapoi. Se iscă o scurtă luptă, în care mătușica se dovedi mai puternică decât Rin și o smuci spre scaun.
– Nu mă duc în bordel! țipă Rin.
– Nu-i de la bordel, tâmpito! se răsti mătușica Fang. Stai jos. Arată-i puțin respect pețitoarei Liew.
Pețitoarea păru netulburată, de parcă domeniul ei de acuzație implica adesea acuzații de trafic de carne vie.
– Ești cât pe ce să fii o fată foarte norocoasă, scumpo, zise ea. Avea vocea cristalină, de o dulceață prefăcută. Vrei să auzi de ce?
Rin se încleștă de marginea scaunului și țintui cu privirea buzele roșii ale pețitoarei.
– Nu.
Zâmbetul pețitoarei deveni încordat.
– Ești o scumpete și jumătate!
Se dovedi că, după o căutare îndelungată și anevoioasă, pețitoarea Liew găsise în Tikany un bărbat dispus să se însoare cu Rin. Era un negustor bogat care trăia din importul de urechi de porc și aripioare de rechin. Era divorțat de două ori și avea de trei ori vârsta ei.
– Nu-i minunat? zâmbi femeia.
Rin o zbughi spre ușă. Nu făcuse nici doi pași, când mâna mătușicii Fang se întinse și-i înșfăcă încheietura.
Fata știa ce urmează. Se pregăti pentru pumni și lovituri cu piciorul în coaste, unde nu se vedeau vânătăile, dar mătușica nu făcu decât s-o târască înapoi spre scaun.
– O să te porți frumos, îi șopti, iar dinții ei încleștați făgăduiau pedeapsa ce avea să vină.
Dar nu acum, nu în fața pețitoarei. Mătușica prefera să-și manifeste cruzimea în particular. Pețitoarea Liew clipi, neluând în seamă ce se petrecea.
Cartea Războiul macului poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,2 rating based on 325.409 ratings (all editions)
ISBN-10:
ISBN-13: 9786069000472
Goodreads: 55467351
Author(s):Publisher: Paladin
Published: 9//2020
O putere mare e întotdeuna asociată cu un pericol mare.
Diferența dintre omul măreț și cel mediocre este că primul e dispus
să-și asume riscuri.
Ce legătură ar putea exista între o orfană de război, care nu-i nici frumoasă și nici educată, și Academia Militară de la Sinegard, cea mai prestigioasă instituție din Imperiul Nikan? Lui Rin i s-a spus toată viața că ea nu merită mai mult decât i se oferă, iar o propunere de căsătorie ar fi un noroc neașteptat. Însă ea este capabilă de orice pentru a intra la Academie, unde se transformă treptat, nu doar într-un soldat care va răspunde noii amenințări de război, ci și în practicanta unei arte de mult uitate. După ce îl cunoaște pe unicul supraviețuitor al celui mai înfiorător genocid, Rin descoperă că invocarea zeilor poate aduce cu sine consecințe teribile…
Am devenit ceva minunat, își zise ea. Am devenit ceva îngrozitor.
Oare acum era o zeiță sau un monstru? Poate niciuna. Poate ambele.
Fragmentul zilei – 22 noiembrie 2020: Războiul macului – R.F. Kuang
Alte titluri Paladin.