Mi‑am așezat degetul mare și arătătorul pe carnea rece ca gheața, întinzând‑o deasupra sternului, așa cum îmi indicase unchiul.
Era imperios necesar să fac corect incizia preliminară.
Am pus cu mare răbdare metalul pe piele, asigurându‑mă că unghiul era potrivit pentru o tăietură cât mai precisă. L‑am simțit pe unchiul veghind asupra mea, studiindu‑mi fiecare mișcare, însă privirea îmi era ațintită doar asupra bisturiului pe care îl țineam în mână.
Fără să ezit, am trasat o linie precisă de la umăr la stern, străduindu‑mă să tai cât mai adânc posibil. Am ridicat ușor din sprâncene, înainte să‑mi reiau mina impasibilă. Carnea de om se despica mult mai ușor decât mă așteptasem. Nu părea să fie prea diferit de tăierea unei bucăți de carne de porc înainte de a o prăji – iată un gând care ar fi trebuit să mă tulbure mai mult decât simțeam în momentul acela.
Un miros dulceag și grețos s‑a ridicat din incizia făcută. Cadavrul nu era la fel de proaspăt ca alelalte. Aveam o vagă bănuială că nu toți subiecții erau obținuți pe căi legale sau voluntare și regretam decizia de a fi refuzat oferta unchiului de a folosi un aparat de respirat.
Rotocoale de aburi mi s‑au înălțat printre buze, dar am rezistat înclinației naturale de a mă lăsa cuprinsă de frisoane. M‑am dat înapoi, cu rumegușul scârțâind sub papuci, și mi‑am examinat munca. Din rană abia dacă se scurgea sânge. Lichidul era prea gros ca să curgă roșiatic și prea străin de mine ca să fie cu adevărat înfricoșător. Dacă omul ar fi fost mort de mai puțin de treizeci și șase de ore, atunci sângele s‑ar fi scurs pe masă și apoi pe podea, îmbibând rumegușul. Am șters lama bisturiului pe șorț, lăsând în urma ei o dungă întunecată. Era, cu adevărat, o incizie reușită.
M‑am pregătit pentru următoarea tăietură, însă unchiul a ridicat o mână în aer, oprindu‑mă. Mi‑am mușcat buza, blestemându‑mă că uitasem atât de curând următorul pas din lecția lui.
Animozitățile care încă existau între unchiul și tata – niciunul nu părea să‑și amintească de la ce porniseră, deși eu știam destul de bine – îl făcuseră pe cel dintâi să ezite în ceea ce privește hotărârea de a‑mi continua ucenicia alături de el. O dovadă de incompetență, cât de mică, mi‑ar fi zădărnicit planurile, mai ales dacă speram să merg la cursuri a doua zi.
– Un moment, Audrey Rose, a zis el, smulgându‑mi bisturiul murdar dintre degete.
Un miros înțepător se ridicase în aer, amestecându‑se cu duhoarea organelor în putrefacție. Unchiul a desfăcut o sticluță cu un lichid transparent și a stropit o cârpă. Antisepticul era un produs nelipsit în laboratorul lui, pe care îl folosea în special în cazul bisturielor. Ar fi trebuit să‑mi amintesc să șterg cealaltă lamă. Nu trebuia să mai fac aceeași greșeală și altă dată.
Am aruncat o privire de jur-împrejurul pivniței, unde alte câteva cadavre zăceau aliniate la perete, cu membrele albe ca niște ramuri acoperite de zăpadă. Aveam să stăm acolo toată noaptea dacă nu mă grăbeam, iar tata, bine‑cunoscutul lord Edmund Wadsworth, avea să trimită Scotland Yard‑ul dacă nu mă întorceam acasă în curând. Dat fiind rangul lui, probabil că ar fi convocat pentru mine o mică armată.
Unchiul a închis la loc sticla cu acid fenic, apoi mi‑a întins un nou bisturiu, ce semăna cu un cuțit de masă lung și subțire. Lama lui era mult mai ascuțită decât cea a instrumentului chirurgical de dinainte. Cu bisturiul sterilizat, am făcut aceeași incizie la umărul opus, apoi am coborât spre abdomenul celui decedat, oprindu‑mă chiar deasupra ombilicului.
Unchiul nu mă avertizase cu privirea la cât de dificil avea să fie să tai deasupra cutiei toracice. I‑am aruncat o privire, însă ochii lui erau ațintiți asupra cadavrului. Uneori, întunericul căutăturii lui mă înspăimânta mai tare decât morții pe care îi măcelăream.
– Va trebui să desfaci coastele înainte să ajungi la inimă.
Era limpede că unchiului îi venea greu să nu se apuce el însuși de treabă. Cadavrele îi țineau companie în cele mai multe nopți, de parcă erau niște cărți captivante; îi era drag să le disece și să le descopere secretele dintre paginile lor din piele și oase.
Am desfăcut repede cutia toracică, înainte ca obsesia să pună stăpânire pe unchiul, și am scos la iveală inima și restul viscerelor. Un miros fetid m‑a izbit în plin și, fără să vreau, m‑am dat câțiva pași înapoi, aproape punându‑mi o mână peste gură. Era ocazia pe care o așteptase unchiul. Acesta a înaintat, însă până să mă dea la o parte, mi‑am afundat mâinile în abdomen, pipăind membranele moi și alunecoase până ce am găsit ceea ce căutam.
Cartea Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,9 rating based on 163.961 ratings (all editions)
ISBN-10:
ISBN-13: 9786067933758
Goodreads: 40281765
Author(s):Publisher: Leda Edge
Published: //2018
Audrei Rose Wadsworth, fiica unui controversat lord britanic, duce o viaţă dublă.
Ziua, tânăra de doar 17 ani îşi împarte timpul între ceaiuri dansante, spectacole de circ şi probe la croitoreasă. Seara, studiază în secret medicina şi îşi ajută unchiul să facă autopsii
Când diabolicul Jack Spintecătorul începe să terorizeze întreaga Londră, ucigând femei nevinovate, Audrey Rose porneşte o investigaţie pe cont propriu. Ancheta însă o va duce în faţa unor adevăruri greu de digerat, iar adolescenta va trebui să ia decizii care îi vor frânge inima.
Fragmentul zilei – 23 august 2019: Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel – Kerri Maniscalco