Iarăși luase foc undeva în timpul nopții. A simțit imediat mirosul când a coborât, fără să‑și pună paltonul, pe strada cufundată în liniștea duminicală și acoperită cu un strat subțire de zăpadă. De data asta trebuie să fi fost foarte aproape de casa lor. Mirosul pătrunzător era foarte diferit de cel al pâclei obișnuite a iernii: cauciuc carbonizat, material ars, metal topit, dar și piele și păr pârlit. Căci unele mame își apărau de frig nou-născuții cu o blană de oaie. Nu era prima oară când Eva se întreba cine ar putea să facă așa ceva, cine o lua de un timp încoace noaptea prin curțile din spate și intra în clădirile cu apartamente de închiriat, pentru a da foc cărucioarelor lăsate acolo în ganguri. „Vreun nebun sau vreun golan!“ gândeau cei mai mulți. Din fericire, încă nu se întinsese nici un foc într-atât, încât să cuprindă o casă. Nimeni nu avusese până acum de suferit. Doar financiar, desigur, căci un cărucior nou costa la Hertie o sută douăzeci de mărci. Asta nu‑i o nimica toată pentru familiile tinere.
„Familiile tinere“, a răsunat în capul Evei. Mergea nervoasă în sus și‑n jos pe trotuar. Era frigul de pe lume. Dar deși Eva avea pe ea numai rochia cea nouă bleu de mătase, nu îngheța, ci nădușise de surescitată ce era. Căci aștepta, nici mai mult, nici mai puțin, decât să vină „fericirea vieții ei“. Așa cum zicea cu ironie soră‑sa. Eva își aștepta viitorul soț, care voia azi, în a treia duminică de advent, să se prezinte pentru prima oară familiei ei. Fusese poftit la masa de prânz. Eva și-a privit ceasul de mână. Unu și trei minute. Jürgen întârzia.
Ici‑colo trecea câte‑o mașină. Șoferi de duminică. Burningea. Cuvântul îl născocise tatăl Evei special pentru acest fenomen meteorologic: așchii mici de gheață cădeau ușor din nori. Ca și cum acolo sus cineva ar fi dat la rindea un bloc imens de gheață. Cineva care le rânduia pe toate. Eva se uită în sus spre cerul plumburiu peste acoperișurile albicioase. Atunci observă că era urmărită cu privirea: la fereastra de la etajul întâi, peste firma pe care scria Casa germană, deasupra literelor „an“, stătea o siluetă în maro‑deschis și se uita în jos la Eva. Mama ei. Părea nemișcată, dar Eva avea impresia că‑și lua rămas‑bun. Eva se întoarse repede cu spatele la ea. I se puse un nod în gât și încercă să înghită. Asta mai lipsea acum. Să plângă.
Ușa birtului s‑a deschis și tatăl Evei a ieșit, impunător și cu un aer ce inspira încredere în haina lui albă. N‑a băgat‑o în seamă pe Eva, ci a deschis vitrina din dreapta ușii, pentru a pune, chipurile, un meniu nou. Însă ea știa că un meniu nou va urma abia de Lăsata‑secului. De fapt, tatăl ei era foarte îngrijorat. Ţinea la ea și îl aștepta gelos pe bărbatul necunoscut care urma să vină acum. Eva l‑a auzit cum cânta ușurel, ca să dea impresia că nu se întâmpla nimic ieșit din comun. Unul dintre cântecele populare pe care le pocea cu mare plăcere. Ludwig Bruhns era, spre regretul lui, cu desăvârșire nemuzical: „Fredonăm în fața acestei uși și suntem foarte bine dispuși. Sub teeeei, sub teeeeiuș.“
Lângă mama Evei apăru la geam o femeie mai tânără, cu păr blond-deschis și tapat în sus. Îi făcu semn Evei cu mâna, ca și cum ar fi fost entuziastă, însă chiar și de la această distanță Eva putea să‑și dea seama că era deprimată. Dar chiar nu avea ce să‑și reproșeze. Așteptase destul timp ca sora ei mai mare să se mărite înaintea ei. Însă când Annegret făcu douăzeci și opt de ani și, în plus, se îngrășa pe zi ce trecea, Eva se hotărî, după ce discută în secret cu părinții ei, să anuleze convenția. Înainte să fie prea târziu. În definitiv, aproape că era fată bătrână chiar ea. Nu avusese mulți pretendenți. Familia ei nu înțelegea, căci Eva arăta sănătoasă și părea plină de feminitate, cu buzele ei pline, nasul subțire și părul lung, blond natural, pe care‑l tundea și aranja singură și‑l prindea cu multă pricepere în coc. Însă ochii ei aveau adesea o expresie neliniștită, ca și cum s‑ar fi așteptat la o catastrofă iminentă. Eva bănuia că asta‑i îndepărta pe bărbați.
Unu și cinci. Nici urmă de Jürgen. În schimb, se deschise ușa casei, în stânga lângă birt. Eva îl văzu ieșind pe frățiorul ei. Stefan nu avea jachetă, ceea ce o făcu imediat pe mama lor să ciocăne și să gesticuleze îngrijorată sus la fereastră. Stefan însă privea cu încăpățânare numai în fața lui. Își pusese totuși căciula și mănușile de lână portocalie tricotate. Trăgea o sanie după el. În jurul lui țopăia Purzel, șoricarul negru al familiei, un cățel șiret, dar foarte iubit de toți.
– Aici pute! spuse Stefan.
Eva oftă:
– Voi doi mai lipseați pe capul meu! Familia asta e‑un blestem!
Stefan începu să târască sania încolo și‑ncoace prin stratul subțire de zăpadă de pe trotuar. Purzel adulmecă în jurul unui felinar, alergă agitat în cercuri, după care se ușură în zăpada subțire. Grămăjoara scotea aburi. Tălpile saniei scârțâiau atingând caldarâmul. La asta se adăugă râcâitul unei lopeți pentru curățat zăpada, cu care tatăl lor își făcea de lucru în față intrării. Eva văzu cum se tot apuca de mijloc și strângea din ochi. Tatăl lor avea iarăși dureri – ceea ce nu ar fi admis niciodată. Într‑o dimineață de octombrie, după ce mult timp „își chinuise ca toți dracii“ șalele, cum se exprima el, nu s‑a mai putut ridica. Eva chemase o ambulanță, la spital îi făcuseră o radiografie și descoperiseră că are hernie de disc. Fusese operat și medicul îi recomandase cu insistență să renunțe să mai muncească la birt. Ludwig Bruhns declarase că avea o familie de hrănit. Cum să reușească asta din pensia lui mică? Încercaseră să‑l convingă să angajeze un bucătar, să nu mai stea el însuși în bucătărie. Dar Ludwig refuzase să lase un străin în imperiul lui. Soluția fusese atunci să se renunțe la masa de prânz. Din toamnă nu mai deschideau decât seara. Cifra de afaceri aproape că se înjumătățise. Dar spatele lui Ludwig era mai bine. Eva știa totuși că dorința cea mai mare a tatălui ei era să poată servi din primăvară din nou prânzul. Ludwig Bruhns își iubea meseria, îi era drag când oaspeții lui petreceau laolaltă, când le plăcea ce mâncau și se întorceau apoi acasă mulțumiți, sătui și chercheliți.
– Eu le țin oamenilor trupul și sufletul strâns unite, îi plăcea să zică.
Cartea Casa germană poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,7 rating based on 10.809 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067796597
ISBN-13: 9786067796599
Goodreads: 55600039
Author(s):Publisher: Humanitas Fiction
Published: 10//2020
Romanul de debut al strălucitei scenariste Annette Hess s-a impus printre cele mai apreciate cărți ale anului 2018 publicate în Germania. Bestseller internațional, este tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Abordând cea mai dificilă parte a istoriei germane din secolul XX, captivează prin actualitatea temei, prin dozajul fin între saga de familie și desfășurarea primului eveniment major care a adus la cunoștința lumii ororile naziștilor, prin limbajul precis, elegant și subtil în redarea atmosferei intense ce se menține de la prima la ultima pagină.
Procesul Auschwitz de la Frankfurt se află în centrul acestui roman, dar povestea se țese în sânul familiei Bruhns: Ludwig si Edith, cârciumari harnici și de treabă, care-și iubesc copiii și nu vor decât să uite trecutul. Fetele Bruhns, Eva si Annegret, nu pot fi mai diferite. Eva, translatoare din polonă la proces, logodită cu fiul unui bogătaș, se trezește însă repede la realitate și își asumă vina. Annegret, mult mai cinică, nu-și asumă istoria, vina cu atât mai puțin. Romanul te ține în tensiune de la prima pagină, te atrage în atmosfera provincială a familiei, te aduce în sala de tribunal și la Auschwitz, în Polonia comunistă, te cufundă în ambianța și mentalitatea anilor ’60 cu o scriitură detașată, cinematografică.
Fragmentul zilei – 23 octombrie 2020: Casa germană – Annette Hess
Alte titluri Humanitas.