Hypermarket. Pe galeria comercială sunt standuri cu bijuterii, cosmetice, asigurări pentru diverse „ocazii” nefericite, țigări electronice și câte și mai câte. Printre toate acestea apare, într-o noapte de iarnă, un stand cu cărți, menit să aducă și ceva cultură în acest mediu. Că dacă iese omul duminica din casă și vrea să-și cumpere un pet de bere și niște semințe, să aibă unde găsi și niște cărți de dezvoltare personală și psihologice, de exemplu.
Dimineața, surpriza oamenilor este de dimensiuni reduse. Asta pentru că, evident, dacă alergi după petul de bere și nu mai știi unde s-a mutat raionul cu semințe și altele de ronțăit, atunci nu vezi ce a răsărit peste noapte acolo. N-ai cum. Poate doar atunci când se izbește vreun bezmetic de colțul standului și deplasează nițel mobilierul care ție ți se pare imposibil de mișcat fie și cu un milimetru atunci când e gol, dar acum, cu atâtea cărți pe el!… Cert e că se uită foarte urât domnul la tine și scoate un mârâit în timp ce-ți aruncă o privire dezgustată:
– Dar ce faci, buei?
Zâmbești, amabil, că așa te-au învățat când te-au angajat, deși tu le-ai spus clar că nu ai experiență de vânzătoare și că nu te pricepi, că nu de asta ai făcut două mastere, că poate iese rău…
– Poftim? Pot să vă ajut?
– Da, fă, mută-ți cărțile d-acia! Ce, e librărie? zice nenea anti-cultură.
– Păi… da, chiar e librărie. Una atipică, poate, având în vedere locația, dar librărie e.
Mă privește cu neîncredere. Dacă aș fi mai înaltă, poate m-ar bănui că-s extraterestru. Poate nu știe ce e ăla de fapt. Pleacă mormăind și, după ce-și strigă nevasta rămasă la probat oje, continuă, îndepărtându-se încetișor, ca și cum s-ar teme că l-aș putea ataca:
– Ce dracu’, mă? Actipic, locație… S-o stricat magazinul, nuu, s-o dus dracului tot.
Nevasta, ajungându-l din urmă:
– Stai, stai, uite au aici cărți cu ăla de la televizor, Gordon Ramzi ăla… ia și mie, să-ți fac și io o mâncare d-aia, să mă iubești!
– Hai, fă, mai repede, că-ți dau un Gordon actipic peste ochi… Mișcă-te, proasta dracului. Vezi tu carte…
După o zi foarte liniștită, o întrebare semi-amuzantă și semi-imbecilă nu strică. Dacă ar veni de la o persoană în vârstă, nici nu ar conta; poate nu știe, poate nu aude, poate nu vede. Dar când totul vine de la cineva care poate-i cu 2-3 ani mai „bătrân” decât mine, mă înspăimânt:
– Bună ziua! Aveți cumva… cum îi zice oare? Henric…
– Căutați o carte de istorie, deci?
– Ce istorie do’n’șoară?
– Ați spus de Henric, de asta mă gândeam că poate vă pasionează istoria.
– Ei, pe naiba. Henric ăla, pe coada de mătură.
„Să-l ia dracii pe nesimțitul ăsta de Henric care umblă pe mătură. Ce naiba, o fi vreun nou vrăjitor, din ăla pentru copii ceva? Poate se referă la Harry Potter. Nuu, n-are cum. Calmează-te”
– Dați-mi mai multe detalii, vă rog. Poate vă amintiți autorul sau titlul cărții, fie și parțial. În orice caz, nu avem nicio carte care să conțină „Henric” în titlu…
– Păi de unde știi că nu ai? Ce, știi tu toate cărțile de aici?
Să nu mă înverzesc la față, să nu mușc, să nu.
– Sigur că le știu, de asta sunt aici. Deci, este carte de istorie sau nu?
– Nu, do’n’șoară! E Henric ăla, futu-i mama mă-sii. Henric Portăr, do’n’șoară. Ăsta-i.
– Harry Potter, adică? Nu, îmi pare rău, editura noastră nu are acest titlu.
– Ce titlu, mie cartea îmi trebuie!!! Măcar știți de care zic? Aia cu vrăjitorul, dom’le, cu Henric Portăr.
Mă uimește, de fiecare dată, cum reușește să sară așa ușor de la „dumneavoastră” la un „tu” aruncat ca o insultă.
– Nu avem Harry Potter, îmi pare rău. Cartea nu este în oferta editurii. Dar încercați să mergeți la o librărie, acolo sigur dați de ea, sunt mai multe șanse acolo.
Deja simt dispreț. Ce, nu s-a adresat ea unui loc destul de bun pentru a-i oferi EI cartea dorită?
– Da’ aicia nu e librărie? Ce e asta? Vinzi cartofi?
– Mi-ar plăcea, probabil ar fi mai simplu.
– Poftim?
– Nimic, vă spuneam doar că nu este librărie. Este un stand de carte. Al unei singure edituri. Nu pot să vă ofer ceea ce nu am, din păcate.
– Eeh, lasă că îți fac eu reclamație, atunci. Fir-ai tu să fii cu Henric cu tot! I-auzi, nu e librărie. Păi ce mai stai cu cărțile aici dacă nu e, nu?
Se îndepărtează dar face ca toți ceilalți. Se întoarce să-mi mai spună câte ceva esențial, mai oprește câte un om care n-are habar de problemă, dar pe care-l informează. Ar fi oare prea mult să spun că toți cumpărătorii sunt la fel? Chiar și eu sunt așa, atunci când merg la brutărie și n-au ojă verde, dar verde din ăla fain, nu așa…
Cartea Jurnal de Librar poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,6 rating based on 270 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067631172
ISBN-13: 9786067631173
Goodreads: 35720476
Author(s):Publisher: Herg Benet
Published: 7//2017
„Scenele redate de Anca ar fi amuzante dacă nu ar fi triste. Așa a spus, la un moment dat, un cititor și i-am dat dreptate. La prima citire, te amuzi. Uneori (de cele mai multe ori!) râzi cu lacrimi. La a doua citire, sau poate chiar la a treia, partea amuzantă rămâne deoparte și vezi realitatea. Vezi omul din spatele cărților și oamenii pe care îi întâlnește zi de zi, oamenii aceia care nu au habar că librarul citește cărți și nu gânduri. Citind cartea Jurnal de Librar, nu numai că vei privi cu alți ochi librăritul, dar e foarte posibil să te împrietenești cu primul librar care îți va ieși în cale și să-i mulțumești pentru răbdare, pentru zâmbet și chiar să aranjezi cartea căzută de pe raft pe care, între doi clienți nehotărâți, țârâitul telefonului și cutia cu noutăți ce trebuie etichetate și puse la raft, nu a reușit să o așeze la locul ei.” (Andreea Ban – Serial Readers)
„Jurnal de librar a fost, la început, un hashtag pe care-l foloseam la finalul fiecărei povestiri legate de ceea ce mi se întâmpla la muncă pe care o puneam pe Facebook nu atât din dorința de a arăta ce amuzantă e viața de librar, ci mai mult sperând că publicul larg, consumatorii de carte și nu numai, vor vedea meseria de librar mai aproape de ceea ce este ea de fapt și mai puțin un „ah, ce frumos, stai toată ziua și citești și mai iei și salar”. Nu, n-ai nici măcar voie să citești la muncă în cele mai multe locuri. Și dacă ar fi așa, salariul nu e deloc de invidiat.” (Anca Zaharia)
Fragmentul zilei – 24 august 2019: Jurnal de Librar – Anca Zaharia