Odinioară nu îndrăzneam nici măcar să scoatem un murmur. Acum, uite că scriem și citim samizdatul, dar când ne adunăm în fumoarele câte unui institut de cercetare ne plângem din suflet unul altuia: câte boacăne nu fac, unde nu ne târăsc ei pe noi! Și lăudăroșenia asta colosală, inutilă când casa e săracă și în ruină; și consolidarea unor regimuri barbare; și întreținerea războaielor civile; și faptul că l-au crescut în mod nechibzuit pe Mao Zedong (pe cheltuiala noastră) – iar pe noi ne mână împotriva lui și trebuie să mergi, altfel încotro s-o apuci? și fac procese cui vor ei, și pe cei sănătoși la minte îi împing la demență – tot „ei”, iar noi nu avem nici o putere.
E deja fundul prăpastiei, moartea spirituală, generalizată, ne-a cuprins pe toți, iar cea fizică va izbucni îndată și ne va mistui și pe noi, și pe copiii noștri, iar noi, ca și înainte, zâmbim cu lașitate și îngăimăm gângăvit:
– Dar cum ne-am putea împotrivi noi? Nu avem nici o putere.
Suntem atât de iremediabil dezumanizați, încât, pentru troaca noastră sărăcăcioasă de zi cu zi, sacrificăm toate principiile, sufletul nostru, toate eforturile înaintașilor, toate posibilitățile urmașilor noștri – numai să nu fie zdruncinată fragila noastră existență. Nu ne-a mai rămas nici fermitate, nici mândrie, nici ardoare sinceră. Nici chiar de moartea atomică universală nu ne este frică, de al treilea război mondial nu ne este frică (ne-om ascunde noi într-o crăpătură) – ne e frică doar să facem primii pași ai curajului civic! Nu cumva să ne îndepărtăm de turmă, să facem singuri un pas – și să ne trezim dintr-odată fără franzele albe, fără boiler, fără vizite la Moscova.
Atâta ne-au împuiat capul la cercurile de învățământ politic, încât asta s-a fixat în noi, să trăim bine, comod, pentru toată viața: mediul, condițiile sociale, de ele nu poți scăpa, traiul determină conștiința, ce suntem noi? nu putem face nimic.
Însă noi putem – totul! -, dar ne mințim pe noi înșine ca să ne liniștim. Nu sunt „ei” vinovați de toate – noi înșine suntem, doar noi!
Se obiectează: dar, de fapt, nu ai ce plănui! Ne-au astupat gurile, nu ne ascultă, nu ne cer părerea. Cum să-i obligăm pe ei să ne asculte?
Să-i facem să-și schimbe concepția – e imposibil.
Normal ar fi să-i supunem la noi alegeri! – dar asta nu există în țara noastră.
În Occident, oamenii cunosc grevele, manifestațiile de protest, dar noi suntem prea încuiați: cum așa, dintr-odată – să refuzăm să lucrăm? cum așa, dintr-odată – să ieșim în stradă?
Alte căi fatale, încercate, în cursul ultimului secol, de amara istorie rusă, cu atât mai mult nu sunt pentru noi și, de fapt, nu e nevoie. Acum, când toate topoarele au terminat de tăiat ce trebuia, când a încolțit tot ce a fost semănat, ne este clar cât s-au rătăcit, în ce fum s-au pierdut tinerii aceia încrezuți care aveau de gând ca prin teroare, prin insurecție sângeroasă și prin război civil să aducă țării dreptatea și fericirea. Nu, mulțumim, părinți ai luminării! Acum știm că infamia metodelor are drept rod infamia rezultatelor. Mâinile noastre – să fie curate!
Așadar, cercul s-a închis? Și chiar nu există ieșire? Și ne rămâne doar să așteptăm, pasiv, să se întâmple deodată ceva de la sine?
Dar niciodată un lucru nu se va desprinde de noi de la sine dacă noi toți, în toate zilele, îi vom acorda importanță, îl vom ridica în slăvi și îl vom consolida, dacă nu ne vom îndepărta chiar de punctul său nevralgic.
De minciună.
Când violența dă buzna în viața pașnică a oamenilor, fața ei se înflăcărează de aroganță și, punând asta pe drapel, strigă: „Eu sunt Violența! Rupeți rândurile, dați-vă la o parte – vă zdrobesc!”. Dar violența îmbătrânește repede, câțiva ani încă și deja nu mai are încredere în sine și, ca să se mențină, să arate cum se cuvine, trebuie neapărat să facă alianță cu Minciuna. Deoarece: violența nu are cum să se camufleze decât prin minciună, iar minciuna poate rezista doar prin violență. Și nu în fiecare zi, nici pe fiecare umăr nu-și pune violența laba ei cea grea: ea cere de la noi doar supunere în fața minciunii, participare zilnică la minciună – în asta e toată loialitatea.
Și exact aici se află, neglijată de noi, cea mai simplă, cea mai accesibilă cheie pentru eliberarea noastră: neparticiparea personală la minciună! Minciuna n-are decât să împânzească totul, minciuna n-are decât să domine totul, dar să ne încăpățânăm măcar asupra acestui lucru: n-are decât să domine, dar nu prin intermediul meu!
Și asta e o breșă în cercul imaginar al pasivității noastre! – cea mai ușoară pentru noi și cea mai distructivă pentru minciună. Pentru că atunci când oamenii se îndepărtează de minciună, pur și simplu ea încetează să mai existe. Ca și o molimă, ea poate exista doar prin oameni.
Nu ne chemăm unii pe alții, nu ne-am maturizat, ca să ieșim în piață și să strigăm în gura mare adevărul, să spunem cu voce tare ceea ce gândim – nu trebuie, e groaznic. Dar măcar să refuzăm să spunem ceea ce nu gândim!
Asta e calea noastră, cea mai ușoară și mai accesibilă nouă, cu lașitatea noastră înrădăcinată și organică, mult mai ușoară (e groaznic să pronunțăm) decât împotrivirea civică în maniera lui Gandhi.
Calea noastră: prin nimic nu susținem conștient minciuna! Conștientizând unde e granița minciunii (fiecare o vede într-un mod diferit), să ne îndepărtăm de această graniță cangrenată! Să nu lipim între ele oscioarele moarte și solzișorii Ideologiei, să nu înnădim zdreanța putredă – și vom fi uimiți să vedem cât de repede și neajutorat va cădea la pământ minciuna, iar ce se cuvine să fie gol – se va arăta lumii gol.
Cartea Revoluție și minciună poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
5,0 rating based on 1 rating (all editions)
ISBN-10: 9733411108
ISBN-13: 9789733411109
Goodreads: 52882353
Author(s):Publisher: Univers
Published: //2019
Scriitorul periculos pentru regimul sovietic și autorul unor reflecții asupra revoluției ca fenomen sunt două ipostaze soljenițiene pe care le relevă paginile de publicistică incluse în prezentul volum: un apel disperat — Să nu trăim în minciună! — finalizat în chiar ziua arestării lui Alexandr Soljenițîn de către autoritățile sovietice (și cu o zi înainte de a fi deportat), care îndeamnă la curaj civic în vremuri profund ostile; și două articole care oferă o cheie de înțelegere a sensului unor mari transformări istorice declanșate odată cu revoluția rusă din februarie 1917.
Fragmentul zilei – 24 februarie 2020: Revoluție și minciună – Alexandr Soljenițîn