În primii ani ai Războiului Rece dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, Agenția Centrală de Informații (CIA) se confrunta cu un secret neplăcut despre ea însăși. Agenția nu reușise să aibă un avanpost real de spionaj pe străzile Moscovei. Agenția nu recruta agenți din Moscova, pentru că acest lucru era prea periculos – „extrem de periculos”, după spusele unui ofițer – pentru orice cetățean sovietic sau pentru orice persoană oficială pe care ar fi putut să o coopteze. Exista riscul ca procedura de recrutare în sine, încă din prima clipă în care ar fi fost identificat și abordat un potențial spion, să fie descoperită de KGB și, dacă ar fi fost prins că spionează, agentul ar fi fost condamnat la moarte. Câțiva agenți care fie se oferiseră voluntari, fie fuseseră recrutați de CIA din afara Uniunii Sovietice, furnizau informații în condiții de siguranță după ce se întorceau acasă. Dar, în general, CIA nu coopta agenți de spionaj într-o zonă plină de pericole ascunse la tot pasul.
Aceasta este povestea unei operațiuni de spionaj care a schimbat mersul lucrurilor. Eroul poveștii este un inginer de la un laborator de proiectare strict secret, specializat în radare aeriene, care lucra în cadrul unei unități militare sovietice. Mânat de furie și de dorința de răzbunare, acesta a transmis Statelor Unite pagini întregi de codumente secrete, deși nu fusese niciodată în America și știa puține lucruri despre aceasta. În șase ani, acesta s-a întâlnit cu ofițerii CIA de douăzeci și una de ori pe străzile Moscovei, un furnicar de agenți de filaj ai KGB, și nu a fost niciodată descoperit. Acest inginer a fost unul dintre cei mai eficienți agenți ai CIA din perioada Războiului Rece, furnizându-le Statelor Unite mai multe informații secrete decât oricare alt spion.
Operațiunea aceasta a marcat maturizarea CIA, momentul în care agenția a reușit un lucru considerat mult timp nerealizabil: să se întâlnească în persoană cu un spion, chiar sub nasul KGB,
Apoi, operațiunea a fost compromisă, însă nu de KGB, ci în urma unei trădări din interior.
Pentru a înțelege semnificația operațiunii, trebuie să analizăm eforturile îndelungate și dificile ale CIA de a se infiltra în Uniunea Sovietică.
CIA s-a născut în urma dezastrului de la Pearl Harbour. În ciuda semnalelor de avertizare, Japonia a reușit să deruleze un atac-surpriză, desăvârșit și copleșitor, la 7 decembrie 1941, atac care a dus la moartea a peste 2400 de americani, la scufundarea sau la avarierea a 21 de nave ale Flotei SUA din Pacific și a împins Statele Unite spre război. Serviciile de informații au fost împărțite între diverse agenții, însă nici una dintre acestea nu punea informațiile cap la cap; o investigație efectuată de congres a ajuns la concluzia că procedura „era de vină”. Înființarea CIA, în 1947, a reflectat mai clar decât orice altceva hotărârea Congresului și a președintelui Truman de a nu permite să se mai întâmple vreodată un nou Pearl Harbour. Truman dorea ca CIA să furnizeze analize de înaltă calitate și obiective. Avea să fie prima agenție de informații la nivel central, formată din civili, din istoria Americii.
Însă planurile inițiale ale CIA urmau să se schimbe curând, în principal din cauza amenințării sovietice tot mai mari, care a inclus blocada Berlinului, creșterea dominației lui Stalin asupra Europei de Est și obținerea de către sovietici a bombei atomice. CIA și-a extins repede activitatea dincolo de simpla analiză a informațiilor, ocupându-se de spionaj și de acțiuni sub acoperire. Urmând o politică de îngrădire, care a fost mai întâi subliniată de George Kennan în lunga sa telegramă de la Moscova din 1946 si care a fost apoi extinsă în mod considerabil, Statele Unite au încercat să contracareze încercările sovietice de a se infiltra și de a submina guvernele din întreaga lume. Războiul Rece a debutat cu o rivalitate având drept subiect o Europă distrusă de război, dar s-a extins mult, transformându-se într-o întrecere de ideologii, politică, cultură, economie, geografie și putere militară. CIA a jucat un rol important. Lupta împotriva comunismului nu a escaladat într-o luptă deschisă între cele două superputeri; s-a purtat în zona gri dintre război și pace. S-a desfășurat, după cum spunea secretarul de stat Dean Rusc, „pe aleile dosnice ale lumii”.
Exista, însă, o alee dosnică, pe care era prea periculos să se intre: însăși Uniunea Sovietică. Stalin era convins că victoria din al Doilea Război Mondial împotriva naziștilor demonstrase stabilitatea statului sovietic. După război, acesta a extins în mod hotărât și conștien sistemul brutal și închis pe care îl perfecționase în anii 1930, creând astfel o continuă tensiune în rândul societății, o luptă constantă împotriva „dușmanilor poporului”, a „spionilor”, a „scepticilor”, a „cosmopoliților” și a „degeneraților”. Era interzis să primești o carte din străinătate sau să asculți posturi de radio străine. Era aproape imposibil pentru majoritatea oamenilor să călătorească în afara țării, iar contactele neautorizate cu străinii erau aspru pedepsite. Telefoanele erau ascultate, corespondența era citită, fiind încurajați informatorii. Poliția secretă era prezentă în toate fabricile și birourile. Era periculos pentru toată lumea să vorbească deschis, chiar și în cercurile de intimi.
Era un mediu total neprielnic spionajului. În primii ani ai Războiului Rece, CIA nu și-a deschis o stație la Moscova și nu a avut ofițeri de contact pe străzile capitalei celui mai mare și mai secretos stat-partid din lume. Nu putea găsi și recruta agenți sovietici, după cum făcea în alte părți. Poliția secretă sovietica, care a primit denumirea de KGB (Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti) era experimentată, bine pregătită, omnipotentă și nemiloasă. În anii 1950, KGB era deja o instituție puternică după trei decenii de experieință dobândită din epurările lui Stalin, din eliminarea elementelor care aminințau conducerea sovietică din timpul războiului și după aceea, precum și din furtul secretelor americanilor privind bomba atomică. Nu era nici măcar posibil ca un străin să deschidă o discuție cu cineva în Moscova fără să trezească suspiciuni.
Cartea Un spion de miliarde poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,2 rating based on 14.631 ratings (all editions)
ISBN-10: 6063326413
ISBN-13: 9786063326417
Goodreads: 41435394
Author(s):Publisher:
Published: //
Un spion de miliarde. O poveste adevarata despre pionaj si tradare in timpul Razboiului Rece La apogeul Razboiului Rece, in cel mai periculos moment in care te-ai fi putut afla in Uniunea Sovietica, intr-o seara, in timp ce seful statiei CIA la Moscova isi umplea rezervorul cu benzina, un strain s-a apropiat de el si i-a lasat un bilet in masina. Temandu-se de o capcana a KGB, americanul a ignorat aceasta miscare de deschidere. Dar barbatul se hotarase. Tentativele sale de a stabili contacte cu CIA aveau sa fie refuzate de patru ori, inainte de a le face cadou un plic al carui continut avea sa socheze serviciile secrete americane. In anii care au urmat, barbatul cu pricina, Adolf Tolkacev, va deveni unul dintre cei mai valorosi spioni ai SUA. Dar aceste activitati ridicau problema unor amenintari personale de proportii la adresa lui Tolkacev si a supervizorilor sai americani. Acestia aveau intalniri clandestine in parcuri si la colturi de strada si foloseau camere spion, butaforie si coduri secrete, ascunzandu-se de mereu prezentul KGB chiar sub nasul acestuia – pana ce un act socant de tradare le-a pus tuturor viata in pericol.
Fragmentul zilei – 24 iunie 2020: Un spion de miliarde – David E. Hoffman