Bărbatul mai vârstnic și-a întors corpul musculos către vânzător, care a pălit și a îngăimat o scuză, întreruptă de chiotul de bucurie al celui mai tânăr când a luat în mână cutia cu modelul 788T și i-a verificat greutatea.
– Scuze, Farroq. O să dureze un pic. Abu Raaees mi-a spus să încerc mai multe combinații de microfoane cu ăsta ca să văd care merge mai bine.
S-a întors la zidul cu microfoane și a început să scoată cutiile goale de pe rafturi, azvârlindu-i-le vânzătorului, care i-a strigat:
– Spune-mi doar pe care-l vrei! Îmi strici aranjamentul.
Farooq a pufnit disprețuitor.
– Mă duc la cafeneaua aia de la colț. Mai ai jumătate de oră până plecăm la aeroport.
– Bine. Ia și ceva de mâncare pentru noii recruți. Mi-e nu mi-ați dat nimic ore întregi după ce am sosit.
– Ce bebeluș erai, Parvaiz! a rânit Faaroq. Ți-era frică să ceri și o coajă de pâine.
– Nu mă mai cheamă Parvaiz.
– Ma’ashallah, a spus cel mai vârstnic cu o ușoară ironie.
– Ma’shallah, a repetat cel mai tânăr, punându-și mâna în dreptul inimii.
Călătoria lui până la magazinul de electronice din Istanbul începuse în noaptea din toamna trecută când Isma intrase în bucătărie și anunțase că urmează să se ducă în America și că venise vremea ca toți trei să plece de acasă.
Nimic din prima parte a serii nu anunțase ceea ce urma să se întâmple. Aneeka începuse facultatea abia de câteva săptămâni – nu și Parvaiz -, dar obiceiurile lor țineau deja de domeniul trecutului, așa că i se părea o sărbătoare faptul că Aneeka se afla acasă și pregătea cina prima dată în săptămâna aceea, studiind caietul unsuros de rețete cu concentrarea ei obișnuită, de parcă rețeta s-ar fi putut modifica de la ultima folosire. Parvaiz era ajutor de bucătar, toca ceapa cu ochelarii de înot pe ochi ca să nu-i dea lacrimile. Lista de cântece alcătuită de vărul lor chitarist din Karachi răsuna în boxe – chimta și chitară bas, dholak și alte tobe -, iar peste ea se suprapuneau țăcănitul cuțitului lui Parvaiz ce pătrundea ceapa moale, lovind suprafața tare a fundului de lemn de dedesubt; zdrăngănitul celor două brățări ale Aneekăi atingându-se una de cealaltă în timp ce cântărea ingredientele, zumzetul molcom al frigiderului, scârțâitul unui tren care trăgea în stația Preston Road aproape în același moment când altul pleca, ciondăneala gemenilor. Tema din seara aceea era intenția Aneekăi de a-i face lui Parvaiz un profil pe un site matrimonial asiatic: londonez chipeș care-și iubește sora, „asta sună incestuos”, londonez urâțel care-și iubește sora, „asta sună prea disperat”, londonez chipeș cu puternice legături de familie, „dar de ce trebuie să apăreți și voi în prima propoziție, n-ar fi mai bine londonez chipeș și sumbru cu…”, nu, sumbru e un eufemism pentru piele închisă la culoare. Cum adică? Heatcliff, „dar era și violent, și nițel țicnit” da, dar știi și tu cui te adresezi, cu pielea închisă la culoare e adevărata problemă.
Isma a intrat chiar atunci, precedată de mirosul de detergent de la curățătorie, și a spus că adevărata problemă e totala lipsă de perspective profesionale. Parvaiz a împins la o parte fundul de tocat, și-a scos ochelarii de înot, și-a luat telefonul care nu afișa nici o notificare de la prietenii lui din Preston Road, separați acum emoțional și geografic de rigorile vieții de după școală.
– Dă muzica mai încet și ascultă ce-am de spus, i-a ordonat Isma.
Părea foarte serioasă și asta l-a făcut să se execute, deși de obicei ar fi reacționat dând muzica mai tare. Aneeka a remarcat și ea tonul serios și a întins mâna spre sora ei.
– Haide, spune-ne.
Isma primise viza pentru America. Avea să plece la Massachusetts pe la mijlocul lui ianuarie. Le-a spus toate astea ca și cum ar fi anunțat o logodnă – mândră, sfioasă, îngrijorată de reacția familiei la o veste la care nimeni nu s-ar fi așteptat.
Aneeka a făcut un pas înainte și a cuprins-o în brațe.
– O să ne fie dor de tine, dar ne bucurăm foarte tare! Nu-i așa, P?
– America, a repetat el cu un gust ciudat în gură. Chiar ți-au dat viza?
– Știu, nici eu n-am crezut c-o să mi-o dea.
Când venise prima dată să le spună gemenilor despre scrisoarea profesoarei Shah, care-i propunea – îi ordona, mai degrabă – să se înscrie la doctorat, Parvaiz zisese: „La ce bun?”. Și Izma fusese de acord cu el. Da, avea dreptate. Nici Parvaiz și nici Izma nu spuseseră pe șleau că e inutil să încerce din pricina imposibilității de a primi viza, dar știau prea bine că tatăl lor e de fapt subiectul discuției. Cu toate astea, Aneeka a insistat foarte mult ca ea să încerce. „Uneori poți fi surprins și, ca să revenim la subiect, dacă nu încerci măcar, ai să te întrebi toată viața ce-ar fi putut să se întâmple.”
Și după destulă pisălogeală din partea Aneekăi, Isma a recunoscut în cele din urmă că ar părea o lipsă de recunoștință față de profesoara Shah dacă n-ar încerca măcar. Era limpede că Isma are o mai mare disponibilitate să se expună la dezamăgire decât își închipuise Parvaiz, așa gândise el atunci, cu o iritare amestecată cu părere de rău.
Cartea Focul din casă poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 67.860 ratings (all editions)
ISBN-10: 9734680854
ISBN-13: 9789734680856
Goodreads: 52234587
Author(s):Publisher: Polirom
Published: 3//2020
Isma este în sfîrşit liberă. După ce i-a crescut pe fraţii ei mai mici – gemenii Aneeka şi Parvaiz – de la moartea părinţilor, obţine o viză de studii care-i îngăduie să-şi împlinească visul de a-şi pregăti doctoratul în America. Isma pleacă la Amherst College, însă îşi face griji pentru Aneeka, sora ei frumoasă şi încăpăţînată, care a rămas în Londra, şi pentru Parvaiz, care dispare, călcînd pe urmele tatălui său jihadist. Bîntuit de trecutul tatălui, după ce află că acesta a fost torturat de americani la Bagram, Parvaiz se înrolează în ISIS şi fuge în Siria. La scurt timp, în viaţa surorilor se iveşte Eamonn, fiul unui important politician britanic. Să fie acesta o şansă la fericire? Un mijloc de a-l salva pe Parvaiz? Brusc, destinele a două familii se împletesc în acest roman care ne provoacă să ne întrebăm: ce sacrificii sîntem dispuşi să facem în numele iubirii?
Fragmentul zilei – 25 aprilie 2020: Focul din casă – Kamila Shamsie