Sunetul liniștii nu se mai simțea atât de profund ca altădată. Priveliștea din fața ochilor nu mai avea același impact pozitiv asupra lor. Nu mai producea nimic miraculos. Nimic unic sau magic în sufletele tinerelor. Briza jucăușă a vântului nu mai era binevenită în jurul lor. Nici măcar culoarea cerului nu mai era atât de vie și pură cum se vedea odată. Bucuria care le umplea într-un timp întreaga ființă atunci când veneau la locul acela special, acum parcă a fost înlocuită de o durere adâncă, una mistuitoare și greu înțeleasă.
Nimic nu mai era la fel.
Ele nu mai erau aceleași.
Grupului îi lipsea un membru. Și nu oricare, ci cel mai important dintre toți. Capul și stâlpul de sprijin, ancora și centrul universului lor.
Cea mai mare fată dintre cele cinci nu se mai afla în acea zi însorită de vară împreună cu celelalte tinere pe stânca din apropierea orașului Stoneville, și nu datorită unor posibile probleme personale care ar fi împiedicat-o să asiste la obișnuita întrunire, ci pentru că în dimineața primei zile din a noua lună din an trupul ei plăpând a fost găsit fără suflare în propria-i locuință. Șocul a fost mare pentru toată lumea, dar mai ales pentru prietenele sale, care nu se așteptau absolut deloc la o astfel de veste tulburătoare, mai ales dacă avea legătură cu spiritul încărcat de viață care o definea într-un sens aparte pe companioana lor.
Helen… Lider. Ajutor. Soră. Fiică.
Era moartă.
Nimic nu se putea compara cu durerea din sufletele celor patru adolescente. Totul se simțea de parcă o mână invizibilă pătrunsese înăuntrul ființei fiecăreia dintre ele și îi sfărâmase organele pulsatoare de viață în mii de bucățele de suferință. Obrajii palizi erau în acel moment o punte de lacrimi amare, ochii le înotau în valuri adânci de regrete și dor, iar corpurile și le simțeau doar ca niște învelișuri reci, fără pic de puls sau sens existențial.
Vestea morții lui Helen de la începutul săptămânii lovise cu putere în micul grup, zguduindu-le nevinovata existență celor patru fete, acum prinse într-un vârtej de pură angoasă.
Odată cu profunda pierdere, în jurul adolescentelor au început să-și facă loc valuri de nesiguranță și teamă. O posibilă următoare zi o priveau cu frica necunoscutului viitor, iar speranța unor vremuri mai însorite pe panorama vieții fu înghițită de ruinele visurilor spulberate și de nemilosul destin al unui trai perisabil.
Dacă doar cu câteva zile în urmă aveau certitudinea că împreună ar putea parcurge nesigurul drum al realității, în momentul de față, viitorul fiecăreia se afla la prăpastia propriei sale sorți. Nimic nu se mai simțea ca altădată, nimic nu mai avea să fie vreodată la fel. Toate știau dureros de bine asta. Oricât de mult s-ar fi străduit, fără ancora care să le țină echilibrate și unite, fetele erau pierdute în nesfârșita mare a fiecărui sine întunecat și neajutorat.
Totul era pierdut într-un abis încă nedescoperit.
Un zgomot nedefinit venit din direcția unde se afla Umika le făcu pe celelalte fete să-și întoarcă atenția spre locul unde stătea așezată. Tânăra cu ochii ciocolatii aruncă câteva pietre pe care le ținuse în mână în prăpastia care se căsca dedesubtul ei, mintea sa fiind împunsă de gânduri mult mai negative și periculoase decât ale celorlalte.
În comparație cu restul fetelor, ea nu mai vărsă nicio lacrimă de la aflarea veștii morții lui Helen. Ochii îi erau la fel de uscați ca un deșert în plină amiază. Ceea ce simțea ea față de toate acestea era o inexplicabilă repulsie. O ură insuportabilă îi cuprinse întreaga ființă și nu mai putea să stea așa, fără să spună sau să facă ceva.
Se ridică în picioare sub privirile colegelor sale și ceva izbucni înăuntrul ei, văzându-le expresiile fantomatice. Ceva ce nu credea că era posibil la persoana ei.
O violență fără margini.
– M-am săturat! Vocea i se auzi în jur mult mai dur decât în alte dăți datorită nervozității care persista în ea. Era furioasă pe propria persoană, furioasă pe prietenele ei, furioasă pe Helen, furioasă pe o lume de doi bani.
Octavia, Yolanda și Thalia o priviră cu expresii șocate, nevenindu-le a crede urechilor ceea ce tocmai auziseră, dar Umika continuă pe același ton, fără a-i mai păsa de ceva.
– Gata! Terminați odată! Nu mai suport să vă văd fețele astea deprimante! Nu mai suport să vă simt tăcerea până în adâncul mădularelor! Nu mai suport nimic! Credeți că veți rezolva ceva dacă stați aici ca niște statui și vă plângeți de milă? Credeți că o veți readuce pe Helen înapoi în felul ăsta? Vocea ei se mai calmă, dar ea nu se simțea nicidecum stăpână pe propriile sentimente. Vă spun eu că nu!
– Umika..
Octavia se ridică la nivelul bunei sale amice și încercă să se apropie de ea, dar Umika o respinse violent, dându-se câțiva pași mai în spate și clătinând din cap.
– Helen e moartă! continuă fata cea nervoasă. Nu se va mai întoarce niciodată înapoi, iar grupul ăsta e nimic fără ea!
– Știi că nu trebuie să gândești așa, se alătură și Thalia discuției, înconjurând cu o aură calmă negativitatea care ieșea din toți porii prietenei mai mici.
Umika își fixă privirea pe tânăra nou afirmată în situație. Fruntea îi era udă de la transpirație, iar pieptul și-l simțea fierbinte, înconjurat de ace pișcătoare de negativitate.
Cartea Y.O.U.T.H poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 15 ratings (all editions)
ISBN-10: 6060292747
ISBN-13: 9786060292746
Goodreads: 55211182
Author(s):Publisher: Creator
Published: 8/25/2020
Moartea subita a uneia dintre cele cinci prietene: Helen, Thalia, Umika, Octavia si Yolanda, a fost doar inceputul uriasei avalanse care s-a napustit asupra micutului grup. Fara una dintre cele mai importante parti ale ei, piramida prieteniei pe care aceste fete au construit-o cu atata truda in perioada copilariei lor a inceput sa se darame incet pana cand nu a mai ramas din ea decat niste ruine abia vizibile.
Dupa dureroasa pierdere cauzata de prietena lor, nimic n-a mai fost la fel in viata adolescentelor ramase. Cele patru fete lasate in urma n-au mai fost aceleasi dupa tragedia care le-a marcat existenta nevinovata. Dupa scurt timp de incercare de a pastra grupul intact, au renuntat una la cealalta si fiecare a pasit pe cont propriu pe prapastiosul si intetosatul drum al adolescentei. De aici, povestea tanarului grup o ia pe patru cai diferite, dar la fel de intunecate si nesigure.
Aceste cai le vor purta pe fete spre cele mai abrupte si periculoase margini ale dependentei, spre apele adanci si tulburi ale depresiei, printre crengile lungi si scortoase ale violentei si spre un soare izbitor de arzator a urii si injosirii fata de propria persoana. Dar oricat de mult ar inainta de unele singure pe aceste cai, capatul de drum va fi acelasi pentru toate daca nu vor invata sa se regaseasca din nou.
Fragmentul zilei – 25 august 2020: Y.O.U.T.H – Roberta S. Gandore