Povestea începe în Spania, în provincia Almeria, la exact cinci kilometri spre nord de El Alquian, pe drumul N 340. Ne aflam la început de vară, fără doar și poate la jumătatea lui iulie, cam spre sfârșitul anilor 2010 – mi se pare că Emmanuel Macron era președintele Republicii. Era vreme frumoasă și teribil de cald, ca întotdeauna în Spania în acest anotimp. Era începutul după-amiezii și automobilul meu 4×4, Mercedes G 350 TD, era oprit în parcarea benzinăriei Repsol. Îi făcusem plinul cu motorină și beam liniștit o Coca Cola Zero, sprijinit de caroserie, cuprins de o posomoreală din ce în ce mai mare la gândul că Yuzu avea să sosească a doua zi, când un Volkswagen Broscuță s-a oprit în fața pompei de aer.
Două fete pe la douăzeci de ani au ieșit din mașină, se vedea până și de departe că erau fermecătoare, în ultima vreme cam uitasem cât de fermecătoare puteau fi fetele, am fost șocat, parcă trăiam o lovitură de teatru exagerată, nefirească. Aerul era atât de încins, încât părea străbătut de o vibrație slabă, ca și asfaltul din parcare; se întruniseră condițiile de apariție a unui miraj. Cu toate astea, fetele erau reale și am fost cuprins de o ușoară panică atunci când una din ele a venit la mine. Avea plete de un castaniu deschis, doar puțin buclate, fruntea îi era încinsă cu o bentița din piele cu motive geometrice colorate. Sânii îi erau mai mult sau mai puțin acoperiți de o fâșie de pânză de bumbac alb, iar fusta scurtă, largă, tot din bumbac, părea gata să se ridice la cea mai măruntă adiere – dar, cum am spus, în marea milă a lui Dumnezeu, aerul stătea neclintit.
Era calmă, zâmbitoare și nu părea să se teamă – teama, s-o spunem drept, îmi dădea târcoale doar mie. În privirea ei se puteau citi bunătate și bucurie – am știut dintr-o ochire că nu avusese parte în viață decât de experiențe fericite, cu animalele, cu oamenii și chiar cu funcționarii. De ce venea oare spre mine, tânără și seducătoare, în această după-amiază de vară? Ea și prietena ei doreau să-și verifice presiunea din pneuri (mă rog, din pneurile mașinii, nu m-am exprimat cum se cuvine). E o măsură de precauție recomandată de toate organismele de protecție rutieră din aproape toate țările civilizate, și nu numai. Așadar, această fată nu era doar atrăgătoare și bună la suflet, ci și prudentă și înțeleaptă, iar admirația pe care i-o purtam sporea de la clipă la clipă. Puteam oare să nu-i ofer sprijinul? Desigur că nu.
Însoțitoarea ei corespundea mai bine standardelor care definesc femeia spaniolă – păr ca tăciunele, ochi de un cafeniu închis, ten mat. Avea un aer mai puțin flower power decât cealaltă, bun, era mișto, dar avea mai mult power decât flower, cu o mică nuanță de curviștină, avea un cercel de argint în nara stângă, iar fâșia de pânză care-i acoperea sânii era pestriță, cu un desen agresiv, și era inscripționată cu diverse sloganuri care puteau fi categorisite drept punk sau rock, ca să n-o mai lungim. Spre deosebire de tovarășa ei, purta șort, ceea ce era și mai răscolitor, nu pricep de ce se fabrică șorturi atât de strâmte, n-aveai cum să nu fii hipnotizat de fundul ei. N-am avut nici eu cum să nu fiu, dar mi-am revenit destul de grabnic: primul lucru care trebuia aflat, le-am lămurit eu, era presiunea potrivită din cauciucuri, în funcție de modelul automobilului; de obicei, era scrisă pe o plăcuță metalică sudată în josul portierei din stânga, față.
Plăcuța se afla chiar în locul indicat, așa că am simțit cum le crește stima pentru competențele mele masculine. Fiindcă mașina nu era prea încărcată – ba chiar avea surprinzător de puține bagaje, două genți ușoare care conțineau probabil niște chiloței și câteva banale produse de machiaj -, o presiune de 2,2 bari era suficientă.
Rămânea de îndeplinit operațiunea de umflare propriu-zisă. Am băgat de seamă de la bun început că presiunea din cauciucul din stânga față nu era decât de un bar. Le vorbeam solemn, ba chiar cu ușoara severitate la care mă îndrituia vârsta; făcuseră bine că au apelat la mine, nimeriseră la fix, pentru că, fără să șție, se aflau într-o primejdie serioasă; cauciucurile insuficient umflate puteau pricinui derapaje, pierderea controlului, te puteai aștepta la un accident. Au reacționat cu emoție și candoare, cea cu păr castaniu mi-a pus o mână pe antebraț.
Trebuie să recunoaștem că aparatele astea sunt cam greu de folosit, trebuie să pândești șuierăturile mecanismului și adesea să bâjbâi până potrivești racordul pe valvă, la drept vorbind, e mai lesne să regulezi, mai intuitiv, sunt sigur c-ar fi fost și ele de acord cu asta, dar nu știam cum să deschid subiectul, pe scurt am rezolvat pneul din stânga față și-apoi, iute, pe cel din stânga spate, fetele stăteau ciucite lângă mine, urmărindu-mi gesturile cu maximă atenție, și ciripind pe limba lor tot soiul de „Chulo” și de „Claro que si”, apoi le-am predat ștafeta, cerându-le să se ocupe de celelalte cauciucuri, sub supravegherea mea părintească.
Bruneta, mai impulsivă, o simțeam, s-a pus din prima pe cauciucul din dreapta față, și aici, de îndată ce-a îngenuncheat, lucrurile s-au învârtoșat, cu fesele ei mulate în șorțuleț, de o rotunjime perfectă și tremurând pe măsură ce dibuia racordul, șatena îmi pricepea tulburarea, și-a petrecut chiar un braț pe după mijlocul meu, un braț fratern.
Cartea Serotonină poate fi achiziționată de la: