12 mai 1940
Sedan, Franța
„Dacă nu e controlat, răul este preludiul genocidului.”
Era o frază citită cândva de Jean-Luc Leclerc într-o carte veche. Îi atrăsese atenția și îi rămăsese în minte. Acum nici măcar nu-și mai amintea cine scrisese cartea sau care îi era titlul, dar nu avea nicio importanță. Cartea era ușor de uitat, nu și acea frază. Acum, indiferent cât s-ar fi străduit, nu și-o putea scoate din cap.
Se simțea de parcă toate moleculele din corpul lui s-ar fi cutremurat. Răul se pusese în mișcare și, cu toate că toți cei din jurul lui păreau legați la ochi și hotărâți să nu creadă asta, nu se îndoia defel că naziștii veneau să-i prindă pe ei, pe toți francezii, mânați cu toții de furia lor ucigașă, și se temea cumplit de baia de sânge care urma să vină, adusă de cizmele și crucea lor încârligată.
Nu că l-ar fi ascultat cineva. La urma urmei, cine era el, să creadă că știa ce destin îi fusese hărăzit țării sale? De fapt, nu era decât un tinerel, chiar așa, un tinerel de doar douăzeci și opt de ani și, când se uita în oglindă în fiecare dimineață, nu vedea nimic extraordinar. Nu l-ai fi deosebit în mulțime. Nu era prea înalt și nici prea bine clădit, avea părul nisipiu și ochii verzi-albăstrui. Purta ochelari rotunzi, cu ramă subțire, de aur, care-i dădeau un aer ceva mai studios, chiar mai intelectual decât era de fapt. Își dorise dintotdeauna să-și lase barbă – măcar cioc –, dar chiar și minunata lui soție îl tachina pe tema asta, spunând că eforturile lui nu erau încununate de prea mult succes. Nu avea cine știe ce funcție, nici titlu sau putere, nici bani, faimă sau renume. Nu avea legături în casta politicienilor și nici în cea a jurnaliștilor. Era, în schimb, urmașul aproape lefter a cinci generații de fermieri. Protestant într-o națiune în care catolicii reprezentau de departe majoritatea, era pastor de rang inferior – de fapt, doar pastor asistent la o bisericuță din cătunul Le Chambon, în sudul Franței, loc de care nu auzise nimeni și probabil nici nu va auzi vreodată. De ce l-ar fi luat cineva în serios?
Nu avea nimeni niciun motiv, își spunea el, dar asta nu însemna că nu avea dreptate.
La nord, Winston Churchill avertiza că Hitler voia să pună stăpânire pe lume. Noul premier britanic spunea asta de ani de zile. Nimeni nu-i dăduse atenție. Acum der Führer pornise în marș, iar Franța nu era defel pregătită. Nici oamenii nu erau pregătiți. Nici politicienii. Nici presa. Nici măcar generalii.
La Paris, erau convinși cu toții că germanii nu ar îndrăzni niciodată să invadeze Franța. Spuneau că naziștii nu ar putea niciodată să străpungă Linia Maginot, care era, de fapt, un zid de protecție lat de douăzeci și cinci de kilometri, puternic înarmat, străjuit de posturi de apărare, buncăre, baricade antitanc din beton, baterii antiaeriene, câmpuri minate și toate construcțiile militare cunoscute, menit să-i țină pe nemți în șah. S-au amăgit că Hitler nu va încerca niciodată să-și treacă diviziile de panzere prin pădurile din Ardeni. Aceste păduri erau prea întinse, prea dese, prea înfricoșătoare pentru a le putea străpunge cu tancurile, artileria mobilă, transportoarele blindate și alte unități mecanizate.
Dar Jean-Luc Leclerc știa fără doar și poate că greșeau.
– Luc? Luc, mă asculți?
De fapt, nimeni nu-i mai spunea Jean-Luc de când era copil. Părinții lui, frații lui, bunicii lui – toți îi spuneau Luc. Acum, deși uneori se mai simțea copil, teoretic „se făcuse mare.” Era căsătorit. Avea două fetițe. O ipotecă. O parohie. Responsabilități tot mai mari.
– Luc, ai auzit vreo vorbă din tot ce ți-am spus?
Își dădu seama de îndată că sora lui, Monique, încerca să-i atragă atenția. Se rușină.
– Da, da, bineînțeles, îmi pare rău… Ai nevoie de ceva?
– Vrei să stingi lumina și să aduci șervețelele și furculițele? întrebă ea, cu un zâmbet cald pe chip, în timp ce stătea în mijlocul confortabilei lor bucătării și aprindea lumânările pe un tort făcut în casă, meșteșugit decorat și fără îndoială foarte costisitor.
Luc făcu după cum îi ceruse sora lui și o urmă în sufragerie, cântând alături de ceilalți și încercând din răsputeri să nu lase să i se vadă temerile pe chip. Nu voia să strice ziua de naștere a nepoatei sale. Micuța Jacqueline, care avea părul șaten, strălucitor, aștepta acolo în rochia ei roz, încălțată cu niște pantofi negri din piele. Ea nu știa că războiul bătea la ușă. Nu știa nimic de faptul că Herr Hitler invadase Polonia în septembrie anul trecut. Nici despre invadarea Țărilor de Jos (Belgia și Olanda) cu trei zile mai înainte nu știa nimic. Adulții ascundeau de copii grijile pe care și le făceau pentru fratele lor mai mare, Philippe, care locuia cu familia sa în Bruxelles, capitala Belgiei. Jacqueline nu știa că nu mai auziseră de Philippe de când începuse invazia germană și că Luc se temea că fratele lui murise. Tot ce știa fetița era că avea o casă plină cu rude și prieteni, un tort cu lumânări și o păpușă nouă de la iubitul ei unchi Luc și de la mătușa Claire și de la verișoarele ei Lilly și Madeline. Era atât de nevinovată, se gândi el în timp ce-i cânta „La mulți ani”, atât de neștiutoare în fața întunericului care se lăsa peste toți. Ea, cel puțin, avea o scuză. Avea doar patru ani.
Care era scuza părinților ei? Monique avea treizeci și doi de ani. Soțul ei, Nicolas, avea treizeci și șase. Erau o pereche atrăgătoare și plină de energie, erau bine educați și cu experiență de viață. Amândoi studiaseră la Universitate. Ea se pregătise să devină asistentă medicală. El fusese la Sorbona și era un medic talentat. Erau citiți. Puseseră ceva bani deoparte. Avea prieteni interesanți, în funcții importante, pe tot cuprinsul Europei. Cum era posibil să nu vadă ce i se întâmpla lui Philippe? Cum era posibil să nu vadă pericolul de moarte în care se aflau? De ce nu fugeau cât încă se mai putea, departe de graniță, de pildă la Le Chambon, alături de Luc și Claire?
– La mulți ani, dragă Jacqueline, la mulți ani!
În încăpere răsunară aplauze, zâmbete, hohote de râs. Jacqueline strălucea de fericire, iar Luc se gândi că tare le-ar fi plăcut soției lui, Claire, și celor două fiice ale lor să fie lângă el.
Claire confecționase păpușa și scrisese felicitarea pe care Lilly și Madeline o coloraseră ca să o facă mai deosebită pentru iubita lor verișoară. Dar, în ciuda protestelor lor, Luc le interzisese să vină. Granița cu Belgia nu era un loc unde să-și aducă familia. Cu siguranță, nu acum. După ce Jacqueline își puse o dorință și suflă în lumânări, iar Monique tăie tortul, Luc împărți îndatoritor furculițele pe care le avea în mână, apoi se duse înapoi în bucătărie pentru a lua câteva sticle de lapte rece.
Apoi, pe neașteptate, casa fu scuturată de o explozie colosală, asurzitoare. Unda de șoc îi aruncă pe toți grămadă la pământ. Toate ferestrele fură spulberate de suflu. Bucăți de lemn și cioburi zburară peste tot. Farfuriile și paharele se sparseră cu zgomot de podea. Îngroziți, părinții își traseră copiii aproape, încercând să-i protejeze cu propriile trupuri și-și acoperiră capetele cu mâinile, ascunzându-se sub masă și în spatele scaunelor capitonate.
De îndată, prin ferestrele sparte, camera se umplu de praf și de fum. Luc era convins că-i va auzi pe oameni țipând și tânguindu-se, însă, pentru moment, păreau cu toții prea șocați să facă altceva decât să tușească și să se înece.
Cartea Evadare de la Auschwitz poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,4 rating based on 15.915 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067936046
ISBN-13: 9786067936049
Goodreads: 52238246
Author(s):Publisher:
Published: //
A terrible darkness has fallen upon Jacob Weisz's beloved Germany. The Nazi regime, under the leadership of Adolf Hitler, has surged to power and now hold Germany by the throat. All non-Aryans - especially Jews like Jacob and his family - are treated like dogs.
When tragedy strikes during one terrible night of violence, Jacob flees and joins rebel forces working to undermine the regime. But after a raid goes horribly wrong, Jacob finds himself in a living nightmare - trapped in a crowded, stinking car on the train to the Auschwitz death camp.
As World War II rages and Hitler begins implementing his "final solution" to systematically and ruthlessly exterminate the Jewish people, Jacob must rely on his wits and a God he's not sure he believes in to somehow escape from Auschwitz and alert the world to the Nazi's atrocities before Fascism overtakes all of Europe. The fate of millions hangs in the balance.
©2014 Joel C. Rosenberg; (P)2014 Brilliance Audio, all rights reserved.
Fragmentul zilei – 28 aprilie 2020: Evadare de la Auschwitz – Joel C. Rosenberg