– Bună Alisia, se auzi o voce ușor legănată, exact lângă urechea mea dreaptă.
Am sărit și m-am răsucit atât de brusc, încât toată băutura pe care o aveam în cel de-al treilea pahar de Space sări pe tipul din fața mea.
Era Tanis. Tanis, care privea cu ochii măriți tricoul alb, aproape mulat pe pieptul lui atletic, acum presărat de sus până jos cu pete mari, arămii.
Am tras aer în piept, am deschis gura de mai multe ori, dar vorbele mi-au rămas blocate în gât. Era prima dată când acest băiat se hotărâse să vorbească direct cu mine, iar eu reușisem performanța ca, în mai puțin de două secunde, să îl conving că sunt o idioată.
– Ămmm…, am remarcat inteligent.
– Probabil că va ieși la spălat, nu? întrebă retoric băiatul și, după ce strâmbă ușor din nas, într-un mod absolut adorabil, își readuse atenția asupra mea.
– Ămm…, am argumentat din nou, la fel de ilustru.
– Hei! Nu-ți face griji. E doar un tricou, răspunse Tanis, interpretând, probabil, lipsa oricărei celule cenușii funcționale din creierul meu ca fiind o consecință a părerii de rău pentru tricoul lui. Zâmbi, afisând o colecție de dinți impecabili și o perecche de gropițe ce-mi înmuiară genunchii, instantaneu.
Am clipit des, încercând să-mi aduc aminte limbajul vorbit. Am redeschis gura pentru a răspunde măcar salutului inițial, dacă oricum altceva nu eram capabilă să scot. Nu am apucat.
– Mă bucur că ai decis să vii. Ca să-ți spun sincer, eram aproape convins că n-o vei face.
– De ce? mi-a ieșit atât de răstit, încât Tanis ridică din sprâncene, surprins.
– Păi…, nu te-am văzut la nicio altă petrecere, răspunse simplu.
– Nu am fost invitată la niciuna, a zburat următorul meu răspuns, înainte să îl pot opri.
Ce naiba e cu mine?! Chiar sunt determinată să-l conving pe băiatul ăsta că sunt o proastă disperată?!
– Hmm, păi… probabil, nimeni nu a avut curajul să o facă până acum. Cu fratele tău, care e mereu lângă tine… Dar, oricum, mă bucur că ai venit de data asta.
Tanis își plimbă privirea pe chipul meu, poposind fără nicio jenă pe buzele mele, ceea ce, evident, îmi aduse tot sângele în obraji și mă făcu să-mi las ochii în pământ. Orice urmă a inteligenței umane se hotărâse să mă părăsească în acea seară, așa că, pentru a nu fi evident că nu eram în stare să formulez un răspuns, am ridicat paharul spre gură. Sigur, acesta era acum aproape gol, și mișcarea deveni chiar mai penibilă decât lipsa mea de comunicare. Am oftat prelung și-am ridicat privirea, resemnată.
Tanis se uita la mine, ușor încruntat. Îmi păru chiar puțin nesigur pe el, ceea ce aduse un nou val de panică în mintea mea amorțită. Regreta că m-a invitat. Îi părea rău că a intrat în vorbă cu mine și, probabil, încerca să găsească o scuză pentur a-și vedea de treaba lui.
– Tanis…, am rostit repede, într-o încercare disperată de a salva situația.
Băiatul înclină capul într-o parte, apoi își așeză palma fierbinte pe umărul meu, într-un gest groaznic de familiar. Exact cum făceau frații mei când se pregăteau să-mi comunice lucruri despre care știau că nu o să-mi placă, dar, sperau ei, acea mână compătimitoare așezată pe umărul meu îmi va aduce confort și mă va împiedica să fac vreo criză de nervi. Nu funcționa niciodată la ei, iar în cazul lui Tanis, ei bine, trebuia, cel puțin, să-i apreciez buna intenție. I-am privit resemnată mâna și am așteptat pretextul pe care îl pregătea pentru a spăla putina.
– Îmi cer scuze, Alisia. Am tăbărât așa peste tine și-am presupus… Uite, sincer, îmi cam placi de ceva timp, și m-am gândit că poate vei ajunge și tu să mă placi. Dar văd că nu ești interesată și… Nu trebuie să te simți stânjenită. E OK. Hai să îți fac un tur al casei.
Tanis își retrase mâna, lăsând o amprentă caldă în urmă, apoi o așeză pe spatele meu. Cu cealaltă îmi arătă în ce direcție să o iau și așteptă reacția mea.
Eram conștientă că, din nou, trebuie să-l fi privit foarte tâmp. Pentru că eu așa mă simțeam. Băiatul interpretase reacțiile mele prostești ca lipsă de interes, luându-mă total prin surprindere.
Mi-am mușcat buzele de ciudă față de propria-mi persoană. De când devenisem atât de neajutorată? Măcar, dacă voi plânge peste câteva ore la mine în cameră, să nu îmi dau pumni și din cauza regretului că prima mea petrecere a fost un fiasco din cauza unor neînțelegeri.
M-am răsucit și l-am privit pe Tanis drept în ochii de culoarea coniacului. Am tras aer în piept și…
– Tanis, ți-am spus deja că este prima mea petrecere. Este și prima oară când un băiat pe care îl plac stă de vorbă cu mine și niciunul dintre frații mei nu e în jur să mârâie sau să îl disece din priviri. Am crezut că tot acest Space pe care l-am băut mă va ajuta să fiu mai… mai curajoasă. Dar se pare că, în cazul meu, nu a făcut decât să-mi amorțească mintea de tot. Ce vreau să zic este… Este… Of! mi-am acoperit fața cu mâna liberă, într-o încercare disperată de a-mi ascunde obrajii în flăcări.
Cartea Ephialte. Recviem pentru Alisia: Coșmarul lui Maximilian Novac poate fi achiziționată de la: