Brutarul își scărpină mustața neagră cu un deget acoperit de făină, încărunțind-o și făcându-se astfel, fără voie, să pară cu zece ani mai bătrân. Baghetele lungi, proaspete, cu coaja crocantă acopereau polițele dimprejur și tejgheaua, iar mirosul bine cunoscut îi umplea nările și-i umfla pieptul cu un sentiment de mândrie smerit satisfăcută.
Pâinea abia fusese scoasă din cuptor, cea de-a doua tranșă a acelei dimineți: vremea era frumoasă, așa că treaba mergea. Întotdeauna putea conta pe lumina soarelui să le scoată pe nevestele pariziene din case, pentru pâinea lui delicioasă.
Își aruncă privirea pe fereastra brutăriei, strângând din ochi în fața strălucirii de afară. O fată frumoasă traversa strada. Brutarul ciuli urechile și auzi vocea nevestei sale ciorovăindu-se în spate cu unul dintre angajați. Gâlceava avea să mai dureze cel puțin câteva minute – așa se întâmpla mereu. Mulțumit că era în siguranță, brutarul își permise să se bucure, pofticios, de vederea fetei.
Rochița ei de vară era subțire și fără mâneci și brutarul conchise că trebuia să fi fost scumpă, deși nu se pricepea la astfel de lucruri. Fusta evazată se mișca delicat la jumătatea pulpelor, scoțându-i în evidență picioarele goale și suple, lăsând să se înțeleagă – fără a dezvălui însă – lenjeria delicată, feminină.
Era prea slabă pentru gustul lui, hotărî el, când fata se apropie. Avea sânii foarte mici – nu săltau deloc în mersul ei cu pas lung, hotărât. Douăzeci de ani de căsnicie cu Jeanne-Marie nu-l făcuseră pe brutar să se sature de sânii plini și grei.
Fata intră în magazin și brutarul văzu că nu era frumoasă. Chipul îi era subțire și prelung, gura mică și cu dinții de sus ușor ieșiți în afară. Sub șuvițele de deasupra, decolorate de soare, părul îi era castaniu.
Fata alese o baghetă de pe tejghea, testându-i coaja cu degetele ei lungi și dădu din cap mulțumita. Nu era o frumusețe, dar era categoric atrăgătoare, gândi brutarul.
Avea tenul alb-rozaliu și pielea îi era fină. Dar felul în care-și purta trupul era cel care făcea capetele să se întoarcă. Era încrezătoare și stăpână pe sine; transmitea tuturor că făcea întotdeauna numai ceea ce voia. Brutarul își spuse că era momentul să înceteze să se mai ascundă în spatele cuvintelor: fata era atrăgătoare și cu asta basta.
Își încordă mușchii, ca să-și desprindă cămașa de spinarea asudată.
– Cald, nu-i așa? spuse el.
Fata scoase din geantă niște monede și plăti pentru pâine. Îi zâmbi și, dintr-odată, era frumoasă.
– Soarele? Îl ador, îi răspunse.
închise geanta și deschise ușa.
– Mersi, îi aruncă peste umăr, ieșind.
Detectase urma unui accent în felul în care vorbea în franceză – un accent englezesc, i se păru brutarului. Sau poate doar îi plăcea să creadă că acesta se potrivea cu tenul ei. Rămase cu privirea fixată pe posteriorul ei, urmărind-o cum traversa, fascinat de jocul mușchilor de sub pânza subțire de bumbac. Probabil că se întorcea în apartamentul unui muzician tânăr, care o aștepta încă în pat, după o noapte de desfrâu.
Vocea ascuțită a lui Jeanne-Marie se auzi mai aproape, spulberându-i fantezia. Oftă adânc și aruncă monedele fetei în sertarul casei de bani.
Dee Sleign zâmbea singură, în mers, îndepărtându-se de brutărie. Mitul se confirma, bărbații francezi erau cu mult mai senzuali decât cei englezi. Căutătura brutarului, delicios lascivă, întârziase deliberat asupra pântecului ei. Un brutar englez ar fi aruncat pe furiș, din spatele ochelarilor, o privire spre pieptul ei. Își lăsă capul ușor pe spate și-și dădu părul peste urechi, expunându-și chipul mângâierii fierbinți a soarelui. Era minunat, viața pe care o trăia, vara aceasta petrecută la Paris. Nu trebuia să muncească, nu trebuia să învețe, nu avea de pregătit examene sau cursuri. Se culca cu Mike, se trezea târziu; cafea bună și pâine proaspătă la micul dejun; își petrecea zilele citind cărțile pe care-și dorise de multă vreme să le citească și admirând tablouri; își petrecea serile în compania unor personaje interesante, excentrice.
În curând, toate acestea aveau să ia sfârșit. În curând trebuia să decidă ce făcea cu restul vieții ei. Deocamdată însă se afla într-un purgatoriu personal, bucurându-se de lucrurile care-i făceau plăcere, fără să aibă vreun scop precis care să-i dicteze cum să-și petreacă fiecare clipă.
Dădu colțul și intră într-un bloc modest de apartamente. Trecând pe lângă cabina portăresei, cu fereastra ei îngustă, auzi chemarea stridentă a acesteia:
– Domnișoară!
Femeia cu părul cărunt pronunțase apăsat fiecare silabă a cuvântului, reușind sa-i insufle un ton acuzator, ca pentru a sublinia amănuntul scandalos că Dee mi era căsătorită cu bărbatul care închiriase apartamentul. Dee zâmbi încă o dată: o aventură la Paris nu era completă fără dezaprobarea portarului.
– Telegramă, spuse femeia. Așeză plicul pe pervaz, apoi se retrase în obscuritatea cu miros de pisică a cabinei ei, ca și cum dorea să se delimiteze complet de tinerele cu moravuri ușoare și de telegramele acestora.
Dee ridică plicul și alergă pe scări în sus. Îi era adresat iar ea știa ce conținea.
Intră în apartament și lăsă pâinea pe masa din bucătăria mică. Turnă boabele de cafea în râșniță și apăsă butonul; aparatul se porni să macine boabele rumenite cu un zgomot răgușit.
Ca un răspuns, se auzi scâncetul aparatului de ras electric al lui Mike. Uneori, doar gândul cafelei îl scotea din așternut. Dee pregăti un ibric plin și tăie pâinea proaspătă.
Apartamentul în care locuia Mike era mic, cu piese de mobilier vechi, de un gust mediocru. El își dorise un apartament mai deosebit și, cu siguranță și-l permitea. Dar Dee fusese cea care insistase să nu locuiască în hoteluri sau în cartiere luxoase. Ea voise să-și petreacă vara printre francezii autentici și nu cu protipendada internațională; și lucrurile se făcuseră după voia ei.
Bâzâitul aparatului de ras se stinse și Dee turnă cafea în două cești.
El intră în bucătărie tocmai când ea așeza ceștile pe masa rotundă de lemn. Mike era îmbrăcat în blugi Levis, spălăciți, și cămașa de bumbac era descheiată la gât, lăsând la vedere un smoc de păr negru și un medalion prins pe un lanț scurt, din argint.
– Bună dimineața, scumpo, spuse el. Ocoli masa și o sărută. Ea îl cuprinse cu brațele peste mijloc, se lipi strâns de el și-l sărută cu pasiune.
– Uau, intens pentru o oră atât de timpurie, spuse el. Îi oferi un zâmbet larg, californian, în timp ce se așeza.
See îl privi pe bărbat cum își sorbea cafeaua, întrebându-se dacă dorea să-și petreacă restul vieții alături de el. Erau împreună de un an și începuse să se obișnuiască. O atrăgeau cinismul lui, simțul umorului și stilul lui aventuros. Amândoi erau pasionați de artă până la obsesie, dar el era interesat de banii care se făceau din artă, pe când ea era preocupată de motivele și dedesubturile actului creativ. Se stimulau reciproc, în pat și în afara lui: făceau o echipă grozavă.
Cartea Scandalul Modigliani poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
Fragmentul zilei – 28 noiembrie 2020: Scandalul Modigliani – Ken Follett
Alte titluri RAO.