Ziua a șaptea: când am știut amândoi
Iarba se umezise. Era udă, mohorâtă și plină de gunoi. Se întindea până la marginea întunecată a pădurii și forfoteau în ea puzderie de furnici, melci greoi și păianjeni care-și țeseau pânza. Pământul de sub noi mai absorbea o ultimă urmă de căldură.
Eddie stătea întins lângă mine și fredona melodia din Războiul Stelelor. Mi-a mângâiat degetul mare cu degetul lui mare. Încet, tandru, ca norii care se mișcau de-a lungul imaginii perfecte a lunii de deasupra noastră. „Hai să căutăm extratereștri”, spusese mai devreme, când violetul cerului se transformase în purpură. Nu plecaserăm de acolo.
Am auzit suspinul îndepărtat al ultimului tren care dispărea în tunelul din susul colinei și am zâmbit, amintindu-mi cum, copil fiind, eu și Hannah veneam să dormim aici peste noapte. Pe un câmp micuț din aceeași vale nu foarte mare, ascunse de lumea care încă părea mică.
La primul semn al verii, Hannah îi ruga pe părinții noștri să ridice cortul.
Sigur, spuneau ei. Atâta timp cât campați în grădină.
Grădina se întindea chiar în fața casei noastre și se vedea de la aproape toate ferestrele. Dar niciodată nu era de ajuns pentru Hannah, al cărei spirit de aventură l-a întrecut întotdeauna pe al meu, deși era mai mică decât mine cu cinci ani. Ea voia pe terenul de la capătul abrupt din spatele casei, suficient de nivelat cât să ridici un cort. Acolo, doar cerul ne putea privi de sus. Terenul era presărat cu bulgări de băligar întărit și se înălța atât de mult, încât puteai să te uiți pe coșul de fum.
Părinții noștri nu prea erau de acord să dormim pe câmp.
– Dar o să fie bine! insista Hannah cu vocea ei de micuță șefă.
Mi-e dor de vocea ei.
– O să vină și Alex cu mine.
Prietena cea mai bună a lui Hannah își petrecea timpul mai mult pe la noi.
– Și Sarah. Ea o să ne apere dacă apare vreun criminal.
De parcă aș fi fost vreun bărbat bine făcut, cu un cârlig de nădejde în loc de mâna dreaptă.
– Și dacă o să dormim în cort, nu mai trebuie să ne pregătești cina. Sau micul dejun.
Hannah era ca un mic buldozer – niciodată nu rămânea fără contraargumente – și în cele din urmă părinții cedau. La început, au campat cu noi pe câmp, dar până la urmă, când eu am răzbătut prin desișul încâlcit al adolescenței, le-au lăsat pe Hannah și pe Alex să doarmă acolo singure, cu mine pe post de bodyguard.
Stăteam în cortul vechi pentru festivaluri al tatei – o chestie greoaie, din pânză portocalie, care semăna cu un mic bungalow – și ascultam în aer liber simfonia sunetelor din iarbă. De nenumărate ori rămâneam trează mult după ce le fura somnul pe surioara mea și pe prietena ei, gândindu-mă cum aș fi putut să le apăr dacă într-adevăr ar fi apărut cineva pe neașteptate. Nevoia de a o proteja pe Hannah – nu doar când dormea în cort, ci tot timpul – o simțeam ca o rocă topită în stomac, un vulcan pe care abia îl stăpâneam. Și totuși, ce aș fi făcut concret? L-aș fi înjunghiat cu bețele pentru prăjit bezele?
Cel mai adesea ezitantă, nu în totalitate sigură pe ea, așa m-a descris într-un raport diriginta mea.
Cartea Bărbatul care n-a mai sunat poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,8 rating based on 98.429 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064302321
ISBN-13: 9786064302328
Goodreads: 39807702
Author(s):Publisher: Editura Nemira, Colecția Damen Tango
Published: 5/3/2018
Imaginează-ți că întâlnești un bărbat, că petreceți împreună șase zile de neuitat și că te îndrăgostești nebunește de el. Sentimentul este reciproc, o simți cu toată ființa ta. Așa că, atunci când pleacă într-o călătorie și promite să te sune de la aeroport, nu ai niciun motiv să crezi că n-o va face.
Dar el nu mai sună.
Săptămânile trec, toți prietenii te îndeamnă să-l uiți, dar tu știi că trebuie să i se fi întâmplat ceva, trebuie să existe un motiv pentru tăcerea lui.
Și dacă descoperi că există într-adevăr un motiv, că ai avut tot timpul dreptate? Dar că motivul este singurul lucru pe care nu vi l-ați împărtășit unul altuia?
Adevărul.
„Un roman ca un puzzle. Sfâșietor și înduioșător în același timp.“ Jill Santopolo
Fragmentul zilei – 29 august 2019: Bărbatul care n-a mai sunat – Rosie Walsh