„De acolo, din ceruri, fii sigur că e mândru de tine.”
„Viața merge înainte.”
„Chiar dacă nu-l mai ai cu tine aici, să știi că te citește mai departe.”
„Sigur vă veghează și-i pare bine pentru reușitele dumneavoastră.”
„Acolo sus, unde îngerii îl iubesc, dânsul se bucură pentru ceea ce faceți.”
Prețuirea și complezența dau împreună enunțurile de mai sus. Și altele din același registru. E discutabil însă în ce măsură pot ele să te consoleze. Sau să-ți dea impresia că golul căscat în tine se va umple.
Lipsa notorietății l-a ferit pe tata de încleierea în clișee scăpate din hățurile ridicolului. Nefiind fotbalist, n-a plecat să dribleze printre îngeri și să-i tragă la poartă Sfântului Petru. Nefiind alergător, nu s-a dus să participe la maratonul heruvimilor. Nefiind interpret de jazz, n-a urcat cu trompeta spre tăriile unde oștile cerești îi așteptau recitalul. În lumea de azi, anonimatul e uneori o binecuvântare. Iar tata și l-a trăit fără să fie vizitat de ambiții sau orgolii nelalocul lor.
„Recviemul” pe care-l veți parcurge are câteva elemente care contrazic definiția din dicționar a termenului. Acolo se vorbește despre cultul romano-catolic; or tata a fost ortodox. Dicționarul evocă o compoziție corală cu orchestră; or ceea ce urmează sunt o serie de proze despre viața alături de tatăl meu. În plus, dicționarul menționează sobrietatea misei funebre; or tata a fost un om vesel, chiar și după ce viața i-a ars câteva lovituri de baros. Și-a păstrat umoarea bună și când a ajuns în străfundurile bătrâneții. Unde alții își căinau șubrezenia și implorau să fie luați din lume, el s-a mărginit să-și anunțe noua formulă de deplasare prin casă: „Pasul și basul”.
Cele nouă texte ale cărții compun, așadar, un recviem metaforic, irigat de bună dispoziție și tandrețe. Recviemul vesel e o contradicție în termeni. Dar atunci de ce am insistat să folosesc această sintagmă? Din două motive.
Primul ține de însuși sensul cărții: povestirile care urmează sunt o formă de pomenire a tatei, la fel cum recviemul e o slujbă de pomenire la catolici. Tata e aici așa cum îl țin minte, fără machiaj, fără contrafaceri și acomodări strategice: pontos și sentimental, cordial și irascibil, debordant și fixist, corect și pătimaș, pisălog și amuzant. Uneori caraghios, alteori exagerat. Dar mereu disponibil și niciodată în pană de cuvinte.
Al doilea motiv se leagă de recviemurile pe care i le-am găsit în rafturile cu discuri de vinil. Pe vremea când muzica pop, rock, electronică și progresivă pe care o aduceam din Banat dădea lupta cu zestrea simfonică a tatei, am descoperit la el în bibliotecă recviemurile lui Verdi și Fauré, ale lui Berlioz și Delius, ale lui Saint-Saëns și Cherubini. Un profan ca mine se gândește automat la Mozart când aude „recviem”. Tata, în schimb, devenise cu timpul un colecționar. Spre bucuria mea, am constatat că printre recviemuri se numărau și cele ale compozitorilor lui preferați: Haydn, Bruckner și Dvořák.
Până la urmă, Recviem vesel pentru tata e o reverență postumă. Nu și solemnă. Am râs mereu de încliftarea fudulă, de aparițiile gomoase, de ceea ce tata numea „tuburi digestive în smoching”. (A râs și el, dar – spre deosebire de mine – a știut să fie elegant când situația o impunea.) Îmi place să cred, prin urmare, că registrul optim al cărții e cordialitatea. Și că paginile destins-confesive care urmează vă vor amuza.
Mai trebuie spus că amintirile din carte vin cu precădere din copilăria și din studenția mea. Li se adaugă o felie din perioada când am fost profesor de engleză la Făget. Doar în ultimul text scriu despre tata așa cum a fost în ultimii ani. În fond, e firesc. Până la terminarea facultății am trăit cu ai mei zi de zi, minus vacanțele, pentru ca pe urmă să le devin musafir.
Dintre cele nouă texte pe care le veți citi, unul singur a mai fost publicat. Este vorba de „Istoria face trotuarul pe străzi”, apărut în 2016 în volumul colectiv Bucureștiul meu. Am răspuns atunci invitației grațioase a unei doamne așijderea: arhitectul și profesorul Gabriela Tabacu, în care oricine poate vedea un remarcabil pedagog al stilului. Mai trebuie spus că o treime din primul text, „Eclipsa se va ține la manej”, a apărut cu titlul „Élégant? Et les gants?” în nr. 748 al revistei Dilema veche (28 februarie–6 martie 2019). Decupajul face parte dintr-o confesiune de tip „pe vremea mea”, în care tata își amintește două-trei figuri ale liceului militar din Cernăuți și câțiva camarazi cu care urmează să împartă deliciile frontului.
În „Șed. cu păr.”, tata e distribuit într-un rol pe care nu cred să și-l fi dorit vreodată: cel de participant la ședințele anunțate de dirigintele din gimnaziu și din liceu ale fiului. Însă chiar dacă n-a dat probe pentru rol, l-a jucat fără cusur. Atât de bine, încât una dintre dirigintele mele se obișnuise să-l mai sune din când în când și să-l consulte în diverse chestiuni. Mai mult, văzând în el un ajutor eficient, profesoara mea de engleză din gimnaziu, Sonia Pambuccian, l-a cooptat în „delegația oficială” care mi-a condus clasa într-o excursie de o zi, cu autocarul, până la Brașov și înapoi. A fost ziua unei descoperiri epocale – kürtőskalács –, dar și a stingherelii provocate de faptul că tata fusese singurul părinte implicat. Am văzut aici, cu mintea mea de copil, un act de trădare. Iar privirile câtorva colegi mi-au întărit convingerea.
Cartea Recviem vesel pentru tata poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,3 rating based on 830 ratings (all editions)
ISBN-10: 9735068346
ISBN-13: 9789735068349
Goodreads: 53362416
Author(s):Publisher: Humanitas
Published: 5//2020
„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. În apartamentul în care au locuit cincizeci şi trei de ani, din cei cincizeci şi şase cât au fost împreună, urlă liniştea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în amintire.
Mă ajută în vreun fel scrierea acestei cărţi?
Prea puţin. După trei-patru pagini, bănuiala devine certitudine: prezenţa tatei în carte nu-i suplineşte absenţa în carne şi oase.
Şi atunci, de ce o scriu?
Fiindcă nu pot să n-o fac.
«Prea puţin» e mai mult decât «deloc».
Ajutorul, mai cu seamă în vremurile astea, nu se refuză.
Iar Recviemul vesel e o carte pentru cititori şi un sprijin pentru mine.“ — RADU PARASCHIVESCU
Fragmentul zilei – 29 august 2020: Recviem vesel pentru tata – Radu Paraschivescu