Băieții veneau devreme la locul execuției.
Era încă întuneric când primii trei sau patru dintre ei se furișară din colibe, mișcându-se la fel de silențios ca niște pisici, cu ghetele lor de fetru. Un înveliș subțire de zăpadă acoperea orașul ca un strat nou de vopsea, iar ei schițau primii pași care întinau suprafața pură. Își croiră drum printre cocioabele îngrămădite de lemn, pe străzile pline de noroi înghețat, și ajunseră în piață, unde spânzurătoarea aștepta.
Băieții desconsiderau tot ceea ce prețuiau bătrânii. Disprețuiau frumusețea și își băteau joc de bunătate. Izbucneau în hohote de râs la vederea unui invalid, iar dacă vedeau un animal rănit, îl ucideau aruncând cu pietre în el. Se lăudau cu rănile lor și își purtau cicatricile cu mândrie, rezervându-și admirația pentru mutilare: un băiat cu un deget lipsă le-ar fi putut fi rege. Iubeau violența; ar fi alergat kilometri întregi pentru a fi martori la o vărsare de sânge și nu ar fi lipsit pentru nimic în lume de la o execuție.
Unul dintre băieți urină la piciorul spânzurătorii. Un altul urcă treptele, își apăsă degetele mari în carnea gâtului și se prăbuși, schimonosindu-și chipul într-o parodie sinistră a strangulării: ceilalți chiuiră admirativ, iar în piață își făcură apariția în fugă doi câini, lătrând. Un băiețel foarte mic începu să muște grăbit dintr-un măr, iar unul dintre cei mai mari îl lovi cu pumnul în nas și îi luă mărul. Băiețelul își exprimă frustrarea aruncând o piatră ascuțită în direcția unui câine, făcându-l să plece urlând spre casă. Apoi, se treziră că nu mai aveau nimic de făcut, așa că se ghemuiră cu toții pe caldarâmul din portalul bisericii mari, așteptând să se întâmple ceva.
În spatele obloanelor caselor de lemn și de piatră din jur căminele meșteșugarilor și negustorilor înstăriți pâlpâiau flăcările lumânărilor, în timp ce bucătăresele și ucenicii aprindeau focurile, încălzeau apă și preparau terciul de ovăz. Culoarea cerului se schimbă din negru în cenușiu. Orășenii prinseră să iasă, aplecându-se, pe ușile joase, înfofoliți în pelerine grele de lână, lucrate grosolan, și porniră tremurând către râu pentru a lua apă.
Curând, câțiva bărbați grăjdari, muncitori și ucenici își făcură apariția în piață. Îi alungară pe băieți din portalul bisericii cu scatoalce și cu lovituri de picioare, după care se sprijiniră de arcadele de piatră sculptată, scărpinându-se, scuipând pe jos și discutând, cu o siguranță studiată, despre moartea prin spânzurare. Dacă era norocos, spunea unul, i se va rupe gâtul imediat ce avea să cadă, o moarte rapidă și lipsită de dureri; dar, dacă nu se întâmpla așa, avea să atârne acolo, înroșindu-se la față, cu gura deschizându-i-se și închizându-i-se precum cea a unui pește scos din apă, până ce avea să moară strangulat; altul zise că o astfel de moarte durează cam cât îi trebuie unui bărbat să meargă pe jos un kilometru și jumătate; iar un al treilea spuse că putea să fie chiar mai rău decât atât, că văzuse odată cum, până să moară, unuia i se lungise gâtul cam cu o treime de metru.
În partea opusă a pieței se formase un grup de bătrâne, cât mai departe posibil de tineri, care, altfel, ar fi putut să le adreseze cuvinte vulgare bunicilor lor. Bătrânele se trezeau întotdeauna devreme, chiar dacă nu mai aveau bebeluși și copii de care să se ocupe; și erau primele care-și aprindeau focurile și-și curățau căminele. Conducătoarea lor unanim recunoscută, voinica Văduvă Brewster li se alătură, rostogolind un butoi cu bere la fel de ușor cum un copil rostogolea un cerc. Înainte de a putea desface capacul, fu înconjurată de un grup măricel de clienți care așteptau cu carafe și cu ciubere.
Aprodul sheriff-ului deschise poarta principală, lăsându-i să intre pe țăranii care locuiau în suburbie, în casele cu acoperiș oblic construite chiar lângă zidul cetății. Unii aduceau ouă, lapte și unt proaspăt pentru a le vinde, unii veneau să cumpere bere sau pâine, iar alții rămaseră pur și simplu în piață, așteptând execuția.
Din când în când, oamenii își înălțau capetele, ca niște vrăbii grijulii, și priveau către castelul aflat pe culmea dealului de lângă oraș. Zăreau fumul care se ridica molcom din coșul bucătăriei și, din când în când, pâlpâirea unei torțe din spatele ferestrelor înguste și ascuțite ale fortăreței. Apoi, cam în același timp în care, probabil, soarele începea să răsară în spatele stratului gros de nori cenușii, porțile masive de lemn se deschiseră și în piață își făcu apariția un grup mic de bărbați. Primul era sheriff-ul, călare pe un frumos gonaci negru, iar în urma sa venea o căruță trasă de un bou în care se afla, legat, prizonierul. În spatele căruței mergeau călare trei bărbați, și, deși de la distanță nu li se puteau distinge chipurile, hainele lor arătau că era vorba despre un cavaler, un preot și un călugăr. Procesiunea era încheiată de doi ostași.
Cu toții fuseseră, cu o zi înainte, la tribunalul comitatului, ținut în naosul bisericii. Preotul îl prinsese pe hoț în flagrant; călugărul recunoscuse potirul de argint ca aparținând mănăstirii; cavalerul era stăpânul hoțului și îl identificase ca fiind fugar; iar sheriff-ul îl condamnase la moarte.
În timp ce aceștia coborau, încet, dealul, restul locuitorilor orașului se adunară în jurul spânzurătorii. Printre cei din urmă sosiți se aflau cetățenii de frunte: măcelarul, brutarul, doi tăbăcari, doi fierari, cuțitarul și cel care făcea săgeți, toți fiind însoțiți de nevestele lor.
Cartea Stâlpii pământului poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,3 rating based on 784.712 ratings (all editions)
ISBN-10: 6060062911
ISBN-13: 9786060062912
Goodreads: 53160267
Author(s):Publisher: RAO
Published: //2018
Bestseller international cu vanzari-record, Stalpii Pamantului este romanul istoric semnat de Ken Follet, care a fost tradus in peste 30 de limbi, cumuland mai mult de 150 de milioane de exemplare vandute in intreaga lume
Asa cum si-a obisnuit cititorii, Ken Follet isi documenteaza cu seriozitate fundalul istoric al cartilor sale, redandu-l cu acurateetesi propunand persoanjee bogate in nuante si emotii. Cu o iscusinta de maestru, el ne aduce inaintea ochilor o lume pe care credeam ca o cunoaste, dar care acum nu va mai fi niciodata aceeasi. Deplinatatea interactiunii politice si rasturnarile de situatie transforma acest roman intr-unul dintre cele mai reusite thriller istorice.
Fragmentul zilei – 30 decembrie 2019: Stâlpii pământului – Ken Follett