Conținutul folderelor a fost parțial suprimat, ceea ce da acestor arhive un aspect sacadat.
… In decembrie 1940, Hitler își trimite la gazare verișoara, schizofrenică, la Hartheim, centrul de eutanasiere pentru handicapații mintal… Bernays, inventator al propagandei și nepot al lui Freud, îl inspiră pe Goeblbles… Freud îi trimite cărțile sale lui Mussolini, omul pe care Churchill îl admiră… Himmler întocmește un dosar despre Hitler și, în 4 august 1943, însărcinează Gestapoul să ancheteze originile Fuhrerului. Bunica lui Hitler fusese angajată ca servitoare la Rothschild, în Viena. O legătură stăpân-slugă: tatăl lui Hitler, Alois, este fiul unui Rothschild…
Tendința ideologică a notițelor e confuză: Hitler care, logic, ar fi trebuit să apară preamărit, nu e pus într-o lumină favorabilă. În 1914, un medic îl consideră inapt pentru serviciul militar: piept scobit, sechele ale unei boli de plămâni. Adolf nu mai are decât un testicol, nici urmă de al doilea în scrot, ori în regiunea inghinală. Sifilis luat de la o prostituată evreică – de unde și antisemitismul lui? Cu toate astea, cea care îl susține e comunitatea evreiască. Isidor Neumann vinde desenele tânărului nevoiaș, scoțându-l din mizerie…
Îmi închipui discuțiile înverșunate între „husari”: maurrasieni germanofobi împotriva admiratorilor celui de-al Treilea Reich.
Se străduiau să demonstreze că eforturile îndelungate de subminare pregătiseră toate relele de azi. Imigrația? Roger Vailland o invoca de prin anii ’20: „Popoarele din colonii îi vor masacra pe coloniști, pe soldați și pe misionari, și vor veni să asuprească Europa. Fraternizăm cu voi, dragi negri, vă dorim să ajungeți curând la Paris și să vă lăsați în voia acelui joc al caznelor pe care îl stăpâniți atât de bine. Pătrunși de înflăcărata bucurie a trădării, vă vom deschide larg toate porțile!”.
Sau aici, o notă a lui Coudenhove-Kalergi despre metisaj: „Nobilul om al viitorului nu va fi nici feudal, nici evreu, nici burghez, nici proletar: va fi sintetic. Doar prin împreunarea cu vârfurile europenității ne-evreiești, elementul evreiesc al nobilimii viitorului își va atinge deplina înflorire. Vârsta noastră democratică este un jalnic interludiu. Rasa viitorului, negroido-eurasiatică cu înfățișare asemănătoare celei a Egiptului antic, va înlocui diversitatea popoarelor prin diversitatea personalităților.
Ideea – îndoielnică, asemenea tuturor ideilor prea raționale – mă îndeamnă să mi-i închipui pe „husari” într-o dispută aprigă. Amestecul dintre albi și negroizi nu putea decât să-i dezguste. În schimb, înlocuirea democrației printr-o „nouă nobilime” probabil că nu le displăcea prea tare…
Ziua se stinge, vântul mătură încăperea cu o adiere înghețată și pare să ia cu el aceste texte pe care le șterg unul după altul.
Un folder conține pomelnice ale martirilor pe care Le Monde le publica după fiecare atentat. Presupun că redacția se gândise la o inițiativă unică: masacrul de la Bataclan, și fotografiile victimelor, așezate deasupra unor scurte texte biografice. Însă atentatele au continuat, a trebuit făcută o altă serie de ferpare…
Textul compus de „husari” rezumă aceste notițe, conturând un portret generic al victimei tipice:
„El (ea) e deschis(ă) culturilor străine și diversității, locuiește în Lille fiind de baștină din Congo, are un zâmbet jovial spânzurat pe buze, adoră Dirty Dancing, fotbalul și heavy-metal-ul, e o persoană combativă mereu optimistă, se pricepe la orice, face voluntariat, trăiește în ritm de sărbătoare, arborează o insignă cu <<Je suis Charlie>>, manifestă o toleranță desăvârșită, merge la Londra să asculte rock alternativ, a avut o copilărie fericită la colegiu împreună cu colegii din campusuri, gusturi ecletice, sensibil la încalzirea globală, născut în Algeria cu treizeci și unu de ani în urmă, îi plac zonele la modă din oraș, își are cartierul general în Marais, vibrează la muzica trupei Arctic Monkeys, e tată-cloșcă, creativ, altruist și charismatic, trăiește cu o viteză de 100 de kilometri pe oră, împreună cu tovarășa lui de viață de origine senegaleză, unul e fan Pink Floyd, celălalt înclină spre Neil Young, surfingul e viața lui, practică gimnastica acvatică, militează pentru alăptatul la sân, voiaj de nuntă în Tahiti, master în administrație economică, pasionat de meseria sa de dascăl, studentă la Școala Superioară de Comunicare, marketing online, stăpânește perfect engleza, își face selfies, pe care le postează pe Facebook și care sunt distribuite cu multe like-uri, sicriul îi e însoțit de piesa <<Lake of Fire>> a celor de la Nirvana…”
Citind așa ceva, mă simt ca un extraterestru. Uluirea se datorează felului legitim în care este revendicat acest mod de a fi, de a se distra, de a consuma, de a se reproduce. Mi se pare că perplexitatea mea e cea a unui străin, după care dau peste o însemnare a unuia dintre „husari”:
„Viețile acestea radioase mă înspăimântă – încrederea lor senină, transparența lor, absența întrebării <<La ce bun?>>. Să mergi la un concert în vreme ce mii de copii, în Irak sau în Siria, sunt sfârtecați de bombe? Obscenitatea acestei orgii muzicale e făcută să disimuleze războiul, să ocrotească confortul mental al unor bobos. Știți cât de mult îi detest pe integriștii bărboși, da, știți! Mă întreb dacă nu cumva, în adâncul sufletului lor întunecat, stă de veghe flacăra unei necruțătoare, brutale nevoi de adevăr”.
Mai multe extrase din Le Monde: intelectualii cheamă la evitarea amalgamului. Apoi, acest articol, „Visul nedesăvârșit” și fotografia unor fețe tinere scăldate în lacrimi. Să fie vorba despre niște supraviețuitori care-și bocesc apropiații striviți de un camion, la Nisa? Nu, e altă tragedie națională – un meci pe care Franța l-a pierdut în fața Portugaliei, chiar înainte de atentat…
Cartea Dincolo de frontiere poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,3 rating based on 69 ratings (all editions)
ISBN-10: 9734681518
ISBN-13: 9789734681518
Goodreads: 53234735
Author(s):Publisher: Polirom
Published: //2020
" Un jour, nous nous sommes croisés près d'un lycée-une cohue d'enfants de bobos qui fumaient, assis sur le macadam souillé de crottes, écoutaient du rap sur leur portable, salivaient en se faisant des bises. Bien nourris, orduriers de langage, infects dans leurs corps qui avaient déjà tout goûté sans aimer. Cette moisissure allait gagner les médias, l'enseignement, les partis politiques. J'ai dit à Lynden : " regardez-les, ces jeunes Blancs.
Ils vont penser correctement, consommer bio, se reproduire entre eux, approuver les bombardements démocratiques. En quoi les Noirs et les Arabes que vous haïssez seraient-ils responsables du crétinisme de ces enfants gâtés ? "" De quelles frustrations le jeune Vivien de Lynden, nouvel enfant du siècle égaré dans ses préjugés racistes et obsédé par la décadence de l'Occident, a-t-il tiré son apocalyptique manuscrit Le grand déplacement ? Pour faire publier ce brulot politiquement incorrect, la mère du jeune auteur tôt disparu demande son aide à un écrivain, ami du fameux Gabriel Osmonde.
Ce dernier, que Vivien s'était choisi pour maître à penser, porte sur le monde un regard plus profondément désenchanté que le jeune néo-hussard brulé au feu de son idéalisme. Et voilà que cette femme, revenue de toutes les utopies humanitaires les plus valorisantes, guettée par un vide existentiel dont le suicide lui semble la seule issue, comprend qu'il faut sortir du jeu, quitter la scène où tout le monde joue faux, tiraillé par la peur de manquer et la panique de la mort.
Une autre voie est possible. Une autre vie aussi. Chacun n'a-t-il pas droit à sa " troisième naissance " , au-delà des frontières que l'on assigne à l'humaine condition ?
Fragmentul zilei – 30 mai 2020: Dincolo de frontiere – Andrei Makine