Vouă pot să vă spun: chestia cu Emil a fost chiar și pentru mine neașteptată. De fapt, eu am vrut să scriu cu totul altă carte. O carte în care tigrilor să le clănțăne colții și curmalilor să le clănțăne nucile de cocos de frică. Și pe canibăluța în pătrățele albe și negre care traversa înot Oceanul Pacific ca să ajungă la Drinkwater & Co în Frisco să își ia o periuță de dinți trebuia să o cheme Pătrunjel. Ăsta era prenumele, bineînțeles.
Aveam de gând să scriu un adevărat roman de aventuri prin Marea Sudului. Pentru că mi-a povestit mie odată un nene cu barbă mare că așa ceva citiți voi cu mare plăcere. Și chiar erau gata primele capitole. Șeful de trib Rabenaas, căruia i se mai spunea și Poșta Rapidă, își potrivi imediat briceagul încărcat cu mere coapte fierbinți, își luă inima-n dinți și numără, cât putu de repede, până la trei sute nouăzeci și șapte…
Și, deodată, nu am mai știut câte picioare are balena! M-am lungit cât eram de mare pe podea, pentru că așa pot să gândesc cel mai bine, și m-am gândit. Dar de data asta nu mi-a fost de prea mare ajutor. Am răsfoit dicționarul enciclopedic. Mai întâi la litera B și apoi la P, însă nicăieri nu se spunea nimic despre asta. Dar trebuia să știu neapărat câte picioare are balena ca să pot scrie mai departe. Trebuia să știu foarte precis chiar!
Pentru că, dacă în acest moment balena ar fi călcat afară din junglă cu piciorul greșit, nu ar fi putut-o nimeri șeful de trib Rabenaas, numit și Poșta Rapidă.
Și dacă nu ar fi nimerit balena cu mere coapte, canibăluța în pătrățele albe și negre numită Pătrunjel nu ar fi întâlnit-o niciodată în viața ei pe spălătoreasa cu diamante, madam Lehmann.
Și dacă Pătrunjel nu ar fi întâlnit-o pe madam Lehmann, nu ar fi primit niciodată cuponul acela valoros pe care trebuia să îl arăți la Drinkwater & Co dacă voiai gratis o periuță de dinți nou-nouță. Da, și după aceea…
Romanul meu de Marea Sudului – și ce mă mai bucurasem! – s-a împotmolit, ca să zic așa, la picioarele balenei. Sper că mă înțelegeți. Mi-a părut tare, tare rău! Și domnișoara Fiedelbogen aproape că a plâns când i-am spus. Dar nu avea timp, pentru că tocmai atunci trebuia să așeze masa pentru cină, așa că a amânat plânsul pentru mai târziu. Și apoi a uitat. Așa sunt femeile.
Cartea am vrut să se numească Pătrunjel în junglă. Un titlu distins, nu? Așa că acum primele trei capitole zac la mine sub birou și îl țin să nu se clatine. Dar poate că chiar asta e treaba cea mai potrivită pe care o are de făcut un roman a cărui poveste se desfășoară în Marea Sudului.
Șeful de sală Nietenführ, cu care mai vorbesc eu câteodată despre lucrările mele, mă întrebă câteva zile mai târziu dacă am fost acolo.
– Unde acolo? îl întreb.
– Păi, acolo la Marea Sudului și pe insula Sumatra și pe insula Borneo, pe-acolo.
– Nu, zic eu, de ce?
– Pentru că poți să scrii tocmai despre acele chestii pe care le cunoști și pe care le-ai văzut, răspunde el.
– Vă rog, stimate domnule Nietenführ!
– Dar e limpede ca lumina zilei, spune el. Familia Neugebauer, care vine pe aici pe la noi, avea o slujitoare care nu văzuse în viața ei cum se prepară o pasăre la cuptor. Și, de Crăciunul trecut, trebuia să gătească gâscă la cuptor; doamna Neugebauer făcea între timp cumpărături, venea, pleca și ce pocinog a ieșit! Fata a pus în tavă gâsca așa cum a luat-o de la piață. N-a opărit-o, n-a tăiat-o, n-a desfăcut-o. Și pot să vă spun că puțea de mama focului!
– Și? am răspuns eu. Doar nu vreți să spuneți că e același lucru să scrii cărți și să faci friptură de gâscă! Nu mi-o luați în nume de rău, dragă domnule Nietenführ, dar mă faceți să râd.
A așteptat până am terminat de râs. Nici nu a durat foarte mult. Și apoi zice:
– Marea Sudului și canibalii și recifele de corali și tot farmecul, astea sunt ca gâsca. Și romanul e tava în care vreți să puneți Oceanul Pacific și tigrii și pe Pătrunjel. Și dacă nu știți cum se prepară animalele astea, o să iasă o putoare de îți mută nasul. Exact cum a pățit slujnica de la Neugebauer.
– Dar așa fac cei mai mulți scriitori! strig eu.
– Poftă bună. Atât a spus.
Mă frământ puțin. Și apoi reîncep discuția:
– Domnule Nietenführ, îl știți pe Schiller?
– Schiller? Vă referiți la Schiller ăla care e magazioner la fabrica de bere Waldschlösschen?
– Nu, dom’le! zic eu. La scriitorul Friedrich Schiller, care a scris o grămadă de piese de teatru acum mai bine de o sută de ani.
– A, ăla! Ăla care are multe statui!
– Corect. El a scris o piesă în care povestea se întâmplă în Elveția și se cheamă Wilhelm Tell. Înainte toți elevii trebuiau să scrie despre piesa asta.
Cartea Emil și detectivii poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 11.005 ratings (all editions)
ISBN-10:
ISBN-13: 9786068620411
Goodreads: 29086829
Author(s):Publisher: Arthur
Published: 5//2015
Tradusă în peste 55 de limbi, Emil şi detectivii este o carte captivantă despre spirit de echipă, curaj şi forţa naivităţii asupra legilor oamenilor mari.
Emil călătoreşte pentru prima dată cu trenul de unul singur. Este entuziasmat, dar are şi ceva emoţii: trebuie să aibă grijă de plicul cu bani pe care mama i l-a pus în buzunar.
Aventurile care se nasc de aici deschid o cale nouă în literatura pentru copii, Emil şi detectivii fiind un roman poliţist în toată regula.
Fragmentul zilei – 30 noiembrie 2019: Emil și detectivii – Erich Kästner