[Dragul meu cititor, speranța mea e în tine. Asta în cazul în care tu exiști și textul acesta îți parvine cumva. Sunt convins că nu mă vei trăda și că îmi vei înțelege fricile. Într-un fel, scriind cele ce urmează m-am gândit la tine. Tu erai acolo lângă mine și îmi dădeai curajul să spun mai mult decât aș fi spus altfel. De fapt, ce poate să mi se întâmple decât ceea ce probabil mi s-a întâmplat deja la ora la care tu te-ai apucat de citit? Dar dacă tu exiști sunt salvat. Știu că tu ești bun și că vei înțelege totul, în goliciunea lucrurilor. Știu acest lucru pentru că m-am folosit de bunătatea ta să compar în adâncimea faptelor alte chipuri. Și că tu mi-ai zâmbit înțelegător de fiecare dată. Dragul meu cititor, iartă-mă dinainte de a te apuca de citit.]
– Statul nu mai poate suporta pensiile, spuse cel care avea să devină reprezentantul Comunității în Parlament.
Asta se întâmplase în campanie, și partidul său, Uniunea pentru Reforma Structurii Sociale, câștigase surprinzător alegerile. Câțiva tineri, sătui de norma învechită, ieșiseră mai întâi în Piață pentru a se opune unor măsuri guvernamentale. Apoi tinerii s-au mai adunat într-un marș, au ieșit să susțină drepturile minorităților sexuale și, descoperind că există viață socială dincolo de Rețea, au devenit solidari. Sau cel puțin așa părea.
Mai întâi a vorbit în public, cu multă convingere, cel care urma să devină Președintele partidului: un tânăr înalt, cu ochelari și care graseia discret:
– Probabil vă întrebați ce au în comun toate aceste întâlniri ale noastre. Mai întâi cea din Piața Solidarității, apoi marșul, apoi celelalte. Un singur dușman se prefigurează în spatele tuturor acestor acțiuni: Structura. Structura îmbătrânită a statului. Oamenii aceștia care au trecut de 50-60 de ani, care au fost răsfățați de stat o viață întreagă și care acum încearcă să profite din nou, vor să își dea tot felul de dispense, drepturi, subvenții, în timp ce banii sunt produși de noi. Vă propun să nu protestăm împotriva acestei măsuri de indexare a pensiilor de stat cu 5%, ci împotriva Sistemului care susține indexarea. A Sistemului care nu mai e democratic, ci oferă facilități unei anumite generații! A Sistemului oligarhic, de fapt gerontocratic! Asta susține societatea noastră, o gerontocrație bugetofagă, o mână de oameni în vârstă îmbogățiți din munca noastră, îmbuibați de beneficiile societății pe care au modelat-o și care îi ține acum în brațe. Jos gerontocrația! Jos labele de pe poporul acesta, bătrâni îmbuibați! Vă propun să nu stăm cu mâinile în sân. Ceea ce v-am spus aici s-ar putea să îi întărâte și să-i adune împreună pe bătrâni. Hai să le-o luăm înainte. Hai să ne întâlnim nu numai aici, în Piață, ci și într-o structură formală, într-un grup care să lupte cu nedreptatea socială pe care ei au creat-o! Vă propun să înființăm un partid, dar care să nu poarte numele de partid și să ne amintească de ei și de metehnele lor. Să-i spunem Uniune. Uniunea pentru Reforma Structurii Sociale! De mâine ne vom aduna în Piața Solidarității și vom semna pentru înființarea Uniunii! Și ne vom înscrie în alegeri. Vom câștiga și vom schimba societatea aceasta nedreaptă, condusă de bătrâni.
Tânărul acela care graseia, inginer IT, a devenit Președintele partidului. Uniunii. Iar ceilalți tineri s-au întâlnit seară de seară în Piața Solidarității, fără vreo miză de protest, ci doar în așa-numitele manifestări spontane, organizate prin intermediul Rețelei, cu scopul de a închega voința politică a Uniunii și de a o răspândi dincolo de marginile Capitalei. S-au format nuclee în orașele mari, apoi în cele mici; au venit din ce în ce mai mulți la mitinguri. #schimbare a devenit sloganul Uniunii și a împânzit Rețeaua. Specialiștii în vânzări și așa-zișii analiști politici de la televiziuni ziceau că Uniunea nu are nicio șansă cu un asemenea slogan, că e prost construit, că respectă orice regulă mai puțin cele ce țin de marketingul politic și de imagologie. Majoritatea tinerilor care au ieșit în piețe au postat pe paginile personale din Rețea fotografii de la mitinguri și hashtag-ul folosit ca slogan.
Cu două luni înainte de alegeri, nu se mai puteai ieși în centrul vreunui oraș după șase seara. Totul era paralizat. Unii politicieni spuneau că tinerii au comportament huliganic, dar nimic nu rămânea vandalizat în urma lor. Alții spuneau că împiedică bunul mers al economiei, dar ei se adunau în piață numai după încheierea programului de lucru. Pe rând, și unii, și alții, încercând defăimarea tinerilor, s-au discreditat pe ei înșiși.
– E ceva în neregulă cu tinerii ăștia, a spus președintele partidului la guvernare, dar n-aș putea spune ce. În fond, e dreptul lor să se constituie într-un partid și să încerce să câștige alegerile.
– Mitingurile spontane trebuie să fie cu adevărat spontane, a zis Prim-ministrul. Faptul că lumea se adună în piețe convocându-se prin Rețea arată că există premeditare și că legea noastră este inadecvată vremurilor pe care le trăim. Vom propune, printr-o ordonanță de urgență, schimbarea legii privind manifestațiile publice. Nu se poate astfel, să invocăm spiritul legii și să încălcăm legea în însuși spiritul ei!
Ordonanța a fost înaintată spre publicare în Jurnalul Oficial. Strada a izbucnit. Membrii Guvernului au fost ținuți sub asediu trei zile până când au emis Ordonanța de urgență. În țară manifestările au devenit din ce în ce mai ample și mai violente. Nimeni nu mai aștepta decât alegerile și pacea socială care urma să se aștearnă după. De aceea mulți intelectuali între două vârste au votat Uniunea, să nu adâncească rana mișcărilor stradale după alegeri. Ba chiar și membri ai partidului la guvernare au votat Uniunea. Prezența la vot a fost sub 30%. Era pentru prima dată în istoria Statului când partidele nu reușeau să mobilizeze măcar o treime din populația cu drept de vot. Masa tăcută a societății s-a adâncit în inactivitate. Unii n-au avut încredere în proiectul tinerilor, alții n-au reușit să se poziționeze echidistant, dat fiind faptul că erau conștienți că vor îmbătrâni. Au mai fost și oameni pe care partidul care guvernase nu avea cum să-i convingă. În cele din urmă, puțini au ieșit la vot. Au decis ca Uniunea să aibă majoritate în Parlament. Să guverneze țara, pentru că Uniunii i-a fost simplu să facă alianță cu partidele minorităților etnice și religioase pentru a trece pragul majorității. Astfel, inginerul IT devenit Președinte al Uniunii a format un Guvern pe care urma să-l conducă ajutat de doi Vicepremieri, dintre care unul era chiar cel care devenise reprezentantul Comunității în Parlament, cel care afirmase că statul nu mai poate suporta pensiile.
Cartea Diez poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
1,0 rating based on 2 ratings (all editions)
ISBN-10: 6060293646
ISBN-13: 9786060293644
Goodreads: 59665611
Author(s):Publisher: Editura Creator
Published: //2020
Astazi simtim adesea ca ne aflam pe marginea unei prapastii, ca societatea noastra penduleaza periculos intre greseli si capcane in care cadem prea usor. Romanul #Diez ne ofera imaginea veridica a unui posibil viitor in care lucrurile au alunecat deja, pe nesimtite, catre un totalitarism care ne este familiar din trecut si pe care ar fi fost de asteptat sa ne pricepem sa-l evitam. Pornind de la prezent, Adrian Lesenciuc propune in romanul sau o societate distopica, aparuta in urma unui razboi al generatiilor declansat sub sloganul #schimbare.
O miscare pornita pe o Retea scapa de sub control, idealurile cu care protestatarii au pornit initial la drum sunt tradate sau puse in practica stramb, iar lucrurile iau o turnura nedorita, pe care nimeni nu si-o mai asuma. Toate acestea se petrec sub ochii unui personaj care are mai mare importanta in roman decat s-ar crede la prima vedere: masa tacuta a societatii.
Lectiile trecutului si ale prezentului trebuie privite cu discernamant. In lipsa unei cunoasteri profunde a istoriei, carentele unui sistem contestat prin mitinguri de strada par sa se repete, ca intr-un carusel, in sistemul nou venit la putere. Pornind de la aceasta premisa a ciclicitatii, autorul imagineaza o realitate alternativa in care noua guvernare repeta si adanceste greselile fostei guvernari.
Care este pasul decisiv care rasuceste destinele tuturor, rostogolind la vale bulgarele de evenimente care nu mai poate fi oprit, crescand pe masura ce inghite totul in cale? Cititorul este invitat sa caute propriul sau raspuns, sa ia aminte nepartinitor la toate acestea si sa culeaga invataminte.
Fragmentul zilei – 30 octombrie 2020: Diez – Adrian Lesenciuc
Alte titluri Creator.