În aceeași iarnă aspră și uscată, împreună cu cele două verișoare ale mele, venite de la Berlin pentru vacanța de Crăciun, și cu Schilling, ca să fim cu soț, am făcut o expediție pe marea înghețată, până la dragorul nostru prins între ghețuri. Voiam să ne lăudăm un pic și să le arătăm nava noastră fetelor, care erau drăguțe, suple, blonde cu păr ondulat și răsfățate de viața de la Berlin. De asemenea, speram că o să facem ceva a-ntâia pe navă – încă nu știam ce – cu fătucile alea, care în tramvai și pe plajă se prefăcuseră stânjenite.
Mahlke ne-a stricat după-amiaza. Pentru că spăgătoarele de gheață fuseseră nevoite să degajeze de mai multe ori șenalul de acces în port, sloiurile se mișcaseră până în fața epavei; înțepenite și îngrămădite unele într-altele, ele formau un zid cu multe fisuri, care cânta la atingerea vântului și acoperea o parte din suprastructură. Pe Mahlke l-am văzut abia când am ajuns pe bariera înaltă cât un om și trăsesem fetele sus, lângă noi. Puntea, habitaclul, răsuflătoarele din spatele punții, tot ce mai rămăsese forma acum o singură bomboană glasată, alb-albăstruie, pe care o lingea zadarnic un soare încremenit de ger. Nici un pescăruș. Ăștia erau departe, în larg, deasupra gunoaielor de la cargoboturile blocate în radă de îngheț.
Bineînțeles că Mahlke avea gulerul paltonului ridicat, fularul legat chiar sub bărbie, acul de siguranță la vedere. Nimic pe cap și pe cărarea din mijloc; în schimb, niște apărători rotunde și negre, așa cum purtau gunoierii și birjarii, legate printr-un braț metalic încrucișat în unghi drept cu cărarea lui, îi apăsau urechile, altminteri depărtate.
Nu ne-a observat, fiindcă trudea pe covorul de gheață care acoperea prora și cred că-l treceau căldurile. Cu o secure nu prea mare, el încerca să spargă gheața cam pe acolo pe unde, dedesubtul ei, se afla probabil tambuchiul deschis spre prora. Făcea un șanț în formă de cerc, care reproducea circumferința unui capac de canal, lovind iute, din scurt. Schilling și cu mine am sărit de pe barieră, am prins fetele și i le-am prezentat. N-avea mănuși ca să și le scoată. Securea s-a mutat în stânga, tuturor ni s-a întins o dreaptă înțepător de fierbinte, care, după ce ne-a strâns mâinile, s-a întors imediat la secure și la cioplitul șanțului. Cele două fete aveau gura întredeschisă. Dinți mici se răceau. Respirația li se lipea de șaluri în chip de brumă. Cu ochi lucioși, ele se uitau țintă acolo unde fierul și gheața se mușcau. Noi stăteam alături, neluați în seamă, și, cu toate că eram furioși pe el, am început să povestim despre isprăvile lui de scufundător și despre întâmplările din vară: „Plăcuțele, ei, și stingătorul, conserve, vă zic, și îndată cu un deschizător, înăuntru era carne de om, și din gramodon, când l-a adus sus, a ieșit ceva, și odată a…”
Fetele nu înțelegeau totul, puneau întrebări prostești, și îi vorbeau lui Mahlke cu „dumneavoastră”. El săpa neabătut, scutura din capul împodobit cu apărători pentru urechi atunci când noi deveneam exagerat de gălăgioși, împinzând gheața cu faima lui de scufundător, neuitând însă să-și pipăie cu mâna liberă fularul și acul de siguranță. Când ne-am epuizat forțele, el a început, fără să se îndrepte cu totul de spate, să facă mici pauze la fiecare douăzeci de lovituri, umplându-le cu vorbe modeste și relatări obiective. Sigur pe el și totodată stânjenit, a insistat asupra încercărilor de scufundare mai neînsemnate, a omis expedițiile îndrăznețe, a povestit mai mult despre munca lui decât despre aventurile din interiorul plin cu apă al dragorului scufundat și a adâncit tot mai mulț șanțul din covorul de gheață. Nucred că verișoarele mele erau entuziasmate de Mahkle: prea era fad și fără spirit în alegerea cuvintelor. În plus, cele două n-ar fi ieșit niciodată cu un tip care purta apărători de urechi, ca un bunic. Cu toate astea, noi am rămas neluați în seamă. El ne făcea să părem niște puști care înghețau intimidați, cu nasurile curgându-le, și care evident n-aveau ce să caute acolo; și fetele nu ne-au mai privit decât de sus, pe mine și pe Schilling, chiar si pe drumul de întoarcere.
Mahkle a rămas, voia să termine de făcut gaura și să-și dovedească sieși că nimerise locul de deasupra tambuchiului. E drept că n-a spus: „Mai stați până ajung pe partea cealaltă”, dar, când ne aflam deja pe zidul de gheață, ne-a întârziat plecarea cu aproape cinci minute, împrăștiind cuvinte cu jumătate de glas, dar nu în sus, spre noi, ci mai mult în direcția cargoboturilor înghețate din radă și fără să se îndrepte din șale.
Ne ruga să-l ajutăm. Sau ne dădea un ordin rostit politicos? În orice caz, noi trebuia să ne facem nevoile în șanțul lui tăiat în unghi și să topim gheața sau măcar s-o înmuiem cu urina caldă. Înainte ca Schilling sau eu să putem spune: „Nici într-un caz!” sau „Am făcut deja pe drumul încoace”, verișoarele mele au strigat bucuroase, dornice să ajute: „O, da! Dar voi trebuie să va uitați în altă parte – și dumneavoastra, domnule Mahkle”.
Cartea Pisica și șoarecele poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,5 rating based on 6.934 ratings (all editions)
ISBN-10: 9734680927
ISBN-13: 9789734680924
Goodreads: 52074101
Author(s):Publisher: Polirom
Published: 3/1/2020
To compensate for his unusually large Adam’s apple—source of both discomfort and distress—fourteen year old Joachim Mahlke turns himself into athlete and ace diver. Soon he is known to his peers and his nation as “The Great Mahlke”. But to his enemies, he remains a target. He is different and doomed in a country scarred by the war.
Cat and Mouse was first published in 1961, two years after Gunter Grass’ controversial and applauded masterpiece, The Tin Drum. Once again Grass turns his attention on Danzig. With a subtle blend of humour and power, Cat and Mouse ostensibly relates the rise of Mahlke from clown to hero. But Mahlke’s outlandish antics hide the darkness at the heart of a nation torn by Nazi violence, the war, and its aftermath.
Fragmentul zilei – 31 martie 2020: Pisica și șoarecele – Gunter Grass