Casa asta a fost construită pentru cineva fără suflet. Așadar presupun că are sens de ce mama și‑a dorit‑o atât de mult. Îmi și imaginez cum i s‑au luminat ochii când a trecut prin noua locuință cu cinci dormitoare și patru băi, dintre care una de serviciu. Cu siguranță crede că această casă este răspunsul la toate problemele noastre.
Când Tom, tatăl meu vitreg, mi‑a arătat baia cu jacuzzi cu care este dotată camera mea, a zis: „Sunt convins că te simți precum Cenușăreasa”. Așa e el, un idiot.
Ar trebui să fiu fericită pentru mama și Tom, deoarece vechea casă s‑a vândut atât de greu, încât era aproape să le distrugă căsnicia. Ar trebui să fiu încântată deoarece nu mai trebuie să aud vreodată cuvintele piață imobiliară îngrozitoare și poziție nefavorabilă. Nici ei și nici agentul imobiliar nu au avut curajul să spună că nimeni nu voia să cumpere o casă pe „Strada Ororilor”.
Cel mai rău lucru legat de noua locuință este faptul că nu există nicio cale prin care să mă pot furișa în camera mea. Sufrageria este exact în fața holului, așa că, atunci când ajung acasă de la preselecția pentru echipa de dans, o pot vedea pe mama la masă, mâncând preparate chinezești luate la pachet, împreună cu Tom și Petey, copilul lor „nu foarte dorit”.
Petey are zece ani acum. Mama s‑a căsătorit cu Tom când aveam cinci ani. În copilărie, am auzit‑o, fără să vreau, zicându‑i bunicii că ea și Tom nu mai aveau de gând să aibă și alte progenituri. Mama ne avea pe mine și pe Jen, iar Tom avea o fiică majoră cu fosta lui soție. Patru luni mai târziu, mama era însărcinată cu Petey.
Deci, cu siguranță un copil nedorit.
– Monica! strigă mama. Hai la masă!
Cu alte cuvinte: Nu cumva să îndrăznești să dispari la etaj!
Merg apăsat până în sufragerie, iar mirosul mâncării la pachet îmi face greață. Totul doare: statul în picioare, mersul, statul jos.
La masă, Petey mănâncă zgomotos tăițeii lo mein. Unul îi alunecă dintre buze și cade pe ecranul iPad‑ului, deoarece, Doamne ferește ca el să îndeplinească o funcție de bază precum mâncatul fără a juca Clan Wars.
– Petey! zice mama. Lasă jocul, te rog!
– Dar trebuie să adun recolta…
– Vrei să ajungă iPad‑ul la gunoi?
– N‑ai arunca un iPad la gunoi!
– Peter!
Petey face ochii mari, deoarece mama folosește prenumele lui întreg doar atunci când e pe cale să facă o criză de nervi. Aproape că îmi vine să îi zic bietului copil că nu e vina lui că mama se comportă ca o psihopată.
– Monica!
Tom își ridică privirea din telefon, observându‑mă în cele din urmă. Își scoate ochelarii de citit și aburește lentilele. Le șterge de cămașă.
– Cum a fost la preselecție?
– Bine.
– Noul restaurant chinezesc ne‑a dat prăjituri cu răvaș în plus!
Atât eu, cât și Petey spunem „Super”, lucru care rezumă destul de bine profunzimea interacțiunilor cu fratele meu vitreg.
Ochii mamei mă urmăresc. Îmi țin privirea îndreptată spre o cutie cu orez alb. Iau o farfurie și îmi pun puțin.
– Ce s‑a întâmplat? întreabă Petey.
Durează până să ne dăm seama că vorbește cu mine. Tom mă privește și el acum. Mama face o față ca și cum tocmai a înghițit vomă.
– Pot să merg să mă întind? întreb.
– Mergi, zice ea.
Când ajung pe hol, îl aud pe Petey miorlăindu‑se:
– Cum se face că ea poate să facă ce vrea?
Practic, trebuie să mă târăsc până la etaj, în camera mea. Analgezicele fără rețetă medicală pe care le‑a luat mama pentru mine sunt niște porcării. L‑aș suna pe Matt, fostul meu iubit, pentru că, deși neagă, e prieten cu oameni care pot face rost de chestiile tari. Dar Matt a absolvit și nu mai este în Sunnybrook, iar eu nu am mai vorbit cu el din iulie.
Perna electrică e încă împachetată în una dintre lăzile pe care le‑am cumpărat cu mama din Bed Bath & Beyond înainte de mutare. O scot de acolo, mușcându‑mi buza. Asistenta de la cabinetul doctorului Bob a spus că ar fi precum crampele unui ciclu mai nasol. Dar doare atât de tare, încât îmi vine să mor.
Mă căznesc să conectez perna electrică la priză și mă trântesc în patul meu nou‑nouț. Matrimonial, ca al mamei și al lui Tom. Ea a insistat – un pat dublu ar fi arătat prea mic în camera asta.
Cică nu ar trebui să pui perna direct pe piele, dar o fac oricum, apoi mă ghemuiesc pe o parte. Aș prefera să fiu arsă de vie decât să am durerea asta de burtă.
Cartea Majoretele poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,8 rating based on 49.057 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067936496
ISBN-13: 9786067936490
Goodreads: 53136506
Author(s):Publisher:
Published: //
There are no more cheerleaders in the town of Sunnybrook.
First there was the car accident—two girls gone after hitting a tree on a rainy night. Not long after, the murders happened. Those two girls were killed by the man next door. The police shot him, so no one will ever know why he did it. Monica’s sister was the last cheerleader to die. After her suicide, Sunnybrook High disbanded the cheer squad. No one wanted to be reminded of the girls they lost.
That was five years ago. Now the faculty and students at Sunnybrook High want to remember the lost cheerleaders. But for Monica, it’s not that easy. She just wants to forget. Only, Monica’s world is starting to unravel. There are the letters in her stepdad’s desk, an unearthed, years-old cell phone, a strange new friend at school. . . . Whatever happened five years ago isn’t over. Some people in town know more than they’re saying. And somehow Monica is at the center of it all.
There are no more cheerleaders in Sunnybrook, but that doesn’t mean anyone else is safe.
Fragmentul zilei – 31 octombrie 2019: Majoretele – Kara Thomas