Coriolanus aruncă un pumn de varză în oala cu apă clocotindă și jură că va veni o vreme când n-o să mai pună nicidecum gura pe așa ceva. Numai că vremea aia nu sosise încă. Trebuia să mănânce un castron mare de fiertură anemică, bând zeama până la ultimul strop, ca să nu-i chiorăie cumva mațele în timpul ceremoniei extragerii. O măsură de precedere de pe lunga listă a precauțiilor menite să mascheze faptul că, deși locuia într-un apartament de lux din cea mai opulentă clădire a Capitoliuliu, familia lui trăia într-o sărăcie geamănă cu a lepădăturilor din districte. La optsprezece ani, inteligența era singurul mijloc de trai al moștenitorului cândva măreței case Snow.
Marea lui grijă era cămașa pe care trebuia s-o poarte la extragere. Avea o pereche de pantaloni negri acceptabili, cumpărați cu un an în urmă de pe piața neagră, însă toată lumea se uita la cămașă. Din fericire, Academia oferea uniforme și cerea să fie purtate zilnic. Totuși elevii fuseseră instruiți să vină la ceremonia din ziua aceea îmbrăcați elegant și respectând solemnitatea momentului. Tigris îi spusese să se bazeze pe ea, iar el se baza. Până atunci, iscusința cu care mânuia verișoara lui acul de cusut îi fusese singura salvare. Însă nu se putea aștepta la miracole.
Cămașa pe care o scoseseră din străfundurile șifonierului – a tatălui său, din vremurile mai bune – era pătată, materialul vechi se îngălbenise, jumătate din nasturi lipseau și manșeta avea o arsură de țigară. Era prea uzată ca să poată fi vândută chiar și în cele mai grele timpuri. Iar el urma să o îmbrace la ceremonia extragerii? Intrase cu noaptea-n cap în camera verișoarei lui, ca să descopere că nici ea, nici cămașa nu se aflau acolo. Nu era semn bun. Oare Tigris renunțase la vechitura aia și plecase să-nfrunte piața neagră, într-un ultim efort de a-i găsi haine potrivite? Cerule, ce putea să posede ea destul de valoros ca să fie dat la schimb? Doar un singur lucru – pe sine însăși. Dar casa Snow nu decăzuse într-atât. Sau decădea chiar atunci, în timp ce săra el varza?
Își imagină cum i s-ar fi stabilit prețul. Cu nasul ei lung, ascuțit, și cu trupul sfrijit, Tigris nu era o mare frumusețe, dar avea o dulceață și o vulnerabilitate care invitau la abuz. Dacă ar fi dorit, ar fi găsit amatori. Ideea îl îngrețoșă, îl făcu să se simtă neajutorat și, în consecință, dezgustat de el însuși.
Auzi, venind chiar din apartamentul său, o înregistrare a imnului Capitoliului, „Giuvaier al Panemului”. Vocea tremurătoare, de soprană, a bunicii lui i se alătură, reverberând în pereți.
Giuvaier al Panemului,
Puternic oraș,
Ca nou strălucești prin ani ce se-adună.
Ca de obicei, cânta dureros de fals și ușor în afara ritmului. În primul an de război, îi punea pe Coriolanus, pe atunci în vârstă de cinci ani, și pe Tigris, care avea opt, să asculte înregistrarea, ca să le insufle sentimente patriotice. Recitalurile zilnice începuseră în ziua neagră, când rebelii înconjuraseră Capitoliul, împiedicândul să se aprovizioneze în cei doi ani rămași până la sfârșitul războiului.
– Nu uitați, copii, spunea ea, suntem doar asediați, nu am capitulat.
În timp ce bombele cădeau, ea cânta imnul cu capul scos pe fereastra apartamentului lor luxos, de la ultimul etaj. Fusese mica ei sfidare.
Închenunchind cu umilință,
Slăvim desăvârșita-ți ființă.
Și notele pe care nu reușea aproape niciodată să le cânte corect:
Iubirea noastră ți-o făgăduim!
Coriolanus se strâmbă ușor. Revelii amuțiseră deja de un deceniu, dar bunica lui nu tăcea. Mai avea încă două strofe.
Giuvaier al Panemului,
Inimă a dreptății,
Pe marmura-ți, înțelepciunea-i cunună.
Se întrebă dacă un mobilier mai bogat ar fi absorbit mai bine sunetul, dar întrebarea era retorică. În prezent, apartamentul lor de lux reflecta la scară redusă Capitoliul, purtând cicatricele atacurilor necruțătoare ale rebelilor. Pereții înalți de șase metri erau brăzdați de crăpături, găurile lăsate de tencuiala căzută împestrițau tavanul și fâșii negre, urâte, de bandă izolatoare, țineau laolaltă geamurile crăpate ale ferestrelor boltite, care dădeau spre oraș. În timpul războiului și al deceniului care urmase, familia fusese nevoită să-și vândă multe bunuri și să facă troc cu altele, așa că o parte dintre camere erau goale și închise, iar altele, mobilate cu zgârcenie. Mai rău decât atât, pe timpul frigului din ultima iarnă a asediului, sumedenie de mobile elegante, din lemn sculptat, și nenumărate cărți arseseră în șemineu, sacrificate ca să nu moară familia de frig. Niciodată nu putuse privi fără să plângă cum devin cenușă paginile lucioase ale cărților cu poze, pe care cândva se uitase cu atâta atenție împreună cu mama lui. Dar, decât mort, mai bine să fii trist.
Cartea Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 864.927 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064307234
ISBN-13: 9786064307231
Goodreads: 51007945
Author(s):Publisher: Nemira, Armada
Published: 5/19/2020
AMBIȚIA ÎI VA DICTA.
RIVALITATEA ÎL VA CONDUCE.
DAR PUTEREA ARE UN PREȚ.
E dimineața în care începe a zecea ediție a Jocurilor Foamei. La Capitoliu, Coriolanus Snow, un băiat de 18 ani, se pregătește pentru singura lui șansă la glorie, ca mentor în Jocuri. Casa Snow, cândva măreață, a decăzut, iar soarta ei atârnă de posibilitatea firavă ca tânărul Coriolanus să fie mai fermecător, mai isteț și mai abil decât colegii lui ca să ajungă mentorul tributului câștigător.
Dar norocul nu-i surâde. A primit sarcina umilitoare de a fi mentorul tributului feminin din Districtul 12, cel mai de jos dintre cei mai de jos. De acum destinele lor sunt îngemănate – fiecare decizie luată de Coriolanus poate duce la un avans sau la un eșec, la triumf sau la tragedie. În arenă, lupta se va da pe viață și pe moarte. În afara arenei, Coriolanus începe să aibă sentimente față de tributul lui. În plus, va trebui să pună în balanță nevoia sa de a urma regulile și dorința de a supraviețui cu orice preț.
Fragmentul zilei – 4 iunie 2020: Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare – Suzanne Collins