Cu toate că situația internațională și lunile în care se exercitase o intimidare militară împotriva Poloniei nu erau de natură să poată transforma invazia acestei țări într-un atac-surpriză, Hitler spera totuși – și nu fără motiv – că noile tactici Blitzkreig (război-fulger) ale Wehrmachtului să provoace polonezilor un șoc tactic. Tacticile Blitzkreig – care se bazau pe un contact strâns, controlat prin radio, între coloanele de tancuri rapide, artileria motorizată, bombardierele și avioanele de vânătoare Luftwaffe și infanteria motorizată – măturau totul în calea lor. Aversiunea lui Hitler față de războiul static, de uzură, era o reacție firească la anii în care servise în cadrul celui de-al 16-lea Regiment Bavarez de Infanterie, între 1914 și 1918. Sarcinile sale ca Meldeganger (curier de batalion) în acel conflict presupuneau pândirea pauzelor între salvele de artilerie și deplasarea rapidă într-o poziție semighemuită din tranșee în găurile de obuze pentru a duce mesajele. Fusese, așadar, un soldat curajos și conștiincios; probabil că nu omorâse pe nimeni cu mâna lui și refuzase întotdeauna promovările care l-ar fi îndepărtat de camarazii săi, pentru că – așa cum va declara ulterior aghiotantul regimentului, Fritz Wiedemann – „pentru Gefreiterul [caporalul] Hitler, regimentul însemna acasă”. A primit chiar două Cruci de Fier, Clasa a II-a și Clasa I.
Supraviețuind timp de patru ani unei situații pline de greutăți și epuizare, în jurul vârstei de 29 de ani, după ce războiul se încheiase, Hitler învățase deja că în confruntarea armată surpriza tactică reprezenta un avantaj inestimabil și că, așa cum avea să scrie mai târziu în Mein Kampf: „Cu toate că un bărbat de 30 de ani va avea multe de învățat de-a lungul vieții sale, ceea ce va învăța nu va fi decât completare”. Pe parcursul întregii sale cariere de revoluționar, a încercat permanent să se folosească de elementul surpriză – și a făcut-o, de obicei, cu mare succes. Lovitura de stat – pe care a încercat să o dea în 1923 l-a surprins chiar și pe liderul ei titular, generalul Ludendorff, iar Rohm nu a avut nici cea mai mică bănuială în privința Nopții Cuțitelor Lungi. Totuși, polonezii se așteptau la atacul fulger al lui Hitler, deoarece, chiar cu o săptămână mai devreme, țara lor fusese invadată de un mic detașament de germani care nu fuseseră anunțați de amânarea invaziei, plănuită inițial pentru zorii zilei de sâmbătă, 26 august.
Parte din planul Germaniei de a invada Polonia – Fall Wiess (Planul Alb) – presupunea implicarea unor mici grupuri de germani îmbrăcați în Rauberzivil („haine vechi și zdrențuite”), care urmau să treacă granița cu o noapte înainte și să captureze puncte-cheie strategice până în zorii zilei stabilite pentru invazie. Batalionului Abwehr (serviciile secrete ale armatei germane) însărcinat să întreprindă aceste operațiuni i s-a dat numele eufemistic de Compania 800 de pregătire în Construcții pentru Obiective Speciale. Un grup de 24 de oameni, sub conducerea locotenentului dr. Hans-Albrecht Herzner, era însărcinat să pregătească drumul pentru asaltul Diviziei a 7-a de Infanterie, trecând granița și capturând o stație feroviară la Mosty, în trecătoarea Jablunka din munții Carpați, pentru a preveni distrugerea tunelului feroviar cu o singură linie dus-întors – cea mai rapidă legătură între Varșovia și Viena. Pe 26 august, după ce a trecut peste graniță în pădurile poloneze la 12:30 noaptea, grupul lui Herzner s-a rătăcit și s-a dispersat în întuneric, însă Herzner a reușit să ocupe stația feroviară de la Mosty împreună cu 13 oameni, la ora 3:30 după miezul nopții, și să taie liniile telefonice și de telegraf, pentru a descoperi, până la urmă, că detonatoarele poloneze fuseseră deja scoase din tunel de către soldații care apărau locul. Apoi, gărzile poloneze din tunel i-au atacat unitatea, rănindu-l pe unul dintre oamenii săi. Pierzând contactul cu Abwehrul, Herzner nu avea cum să știe că în seara precedentă, cu doar câteva ore înainte, Hitler amânase Planul Alb pentru săptămâna următoare și că fiecare unitate de comando fusese informată despre acest lucru, cu excepția grupului său. Abwehrul a reușit, până la urmă, să ia legătura cu ei abia la ora 9:35 dimineața, pentru a-i ordona lui Herzner, care până în acel moment mai pierduse un om, rănit în luptă și omorâse un polonez în schimbul de focuri, să elibereze prizonierii și să se întoarcă la bază imediat.
După o altă serie de incidente, grupul lui Herzner a trecut granița înapoi în Germania la ora 13:30. Guvernul german le-a explicat polonezilor că întreaga afacere fusese o greșeală cauzată de absența unei granițe bine stabilite de-a lungul pădurii. De aceea, de vreme ce, oficial, operațiunea nu fusese una militară și din moment ce avusese loc pe timp de pace, Herzner a evaluat și a transmis superiorilor, cât se poate de nemțește, cheltuielile din timpul acelei nopți, care se ridicau la suma de 55 de mărci și 86 de pfeningi. La fel de nemțește, autoritățile nu au vrut inițial să-i acorde Crucea de Fier (Clasa a II-a) pentru fapte de curaj pe timp de pace. (Până la urmă au făcut-o, dar nu i-a fost de prea mare folos: după ce și-a rupt coloana într-un accident cu motocicleta, în 1942, Herzner s-a înecat în timpul ședințelor de terapie prin înot).
Pe 28 august, Hitler abrogase tratatul germano-polonez de neagresiune – un straniu și neobișnuit act de legalism din partea sa -, așa că polonezii beneficiau de un indiciu cum nu se poate mai limpede că Germania era pe punctul de a le invada țara. Însă, cu toate acestea, aveau prea puține cunoștințe despre tacticile Blitzkreig, până atunci un secret aflat în posesia numai anumitor strategi militari germani și britanici. Puteau să estimeze corect unde și, în mare, când avea să se producă atacul, dar, aspectul cel mai important, nu știau cum avea să aibă loc. De aceea, polonezii au ales să-și plasase grosul trupelor aproape de granița germană. Criza de la München, din toamna precedentă, și anexarea unei bune părți din Cehoslovacia în primăvara următoare extinsese granița dintre Reich și Polonia de la 2011 kilometri la 2816 kilometri, mult mai mult decât putea să apere efectiv armata poloneză. Așadar, mareșalul Edward Smigly-Rydz, comandantul-șef al trupelor poloneze, a fost obligat să decidă dacă să păstreze majoritatea forțelor sale în spatele liniei defensive formate, în mod natural, de râurile Vistula, San și Narev sau să încerce să protejeze inima industrială a Poloniei și zonele agricole cel mai bune din vestul țării.
Cartea Furtuna războiului poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,2 rating based on 4.309 ratings (all editions)
ISBN-10: 6063341447
ISBN-13: 9786063341441
Goodreads: 56689494
Author(s):Publisher: Litera
Published: //2020
Al Doilea Război Mondial a durat 2 174 de zile și în el și-au pierdut viața 50 de milioane de oameni. Cu greu ne mai putem imagina astăzi, la peste 70 de ani de la încheierea conflictului, dimensiunile lui. Scrisă de cel pe care The Economist l-a numit „cel mai strălucit istoric militar britanic“, aceasta este o istorie magistrală, bazată pe o concepție nouă asupra motivelor care au dus la înfrângerea germanilor și a japonezilor.
Teza lui Roberts este că nu neapărat Aliații au câștigat, ci mai degrabă Hitler a pierdut războiul din cauza unor decizii strategice greșite și a nerenunțării la ideologia nazistă. Perfectă pentru cititorii care doresc o perspectivă nouă asupra luptelor decisive, de la Dunkerque la Ziua Z, Furtuna războiului este o examinare puternică, solid documentată a cauzelor și a consecințelor marii conflagrații.
Fragmentul zilei – 5 septembrie 2020: Furtuna războiului – Andrew Roberts