BERLIN
1926
ARDE BACĂUL!
Gara de Nord. Căutăm compartimentul cel mai bun, în vagonul cel mai bun, ca toată lumea. Alergăm de ici-colo, de-a lungul trenului, de mai multe ori, urmați de hamalii împovărați cu geamantanele noastre, în murdăria, gălăgia și îmbulzeala ce caracterizează cea mai falnică gară românească. În vălmășeală aud totuși de câteva ori, cu diferite intonații.
– Arde Bacăul! … Da, da, arde… Bacăul arde…
Nervozitatea noastră și a tuturor se sfârșește cu bine. Toată lumea găsește ce a dorit, sau aproximativ, iar noi, în loc de un compartiment, nimerim un vagon întreg aproape gol. Ne și instalăm comod, ca pentru o cale lungă, și ne rămâne timp destul să privim furnicarul de oameni încă agitați pe peron.
Tovarășul meu de călătorie însă e tot atât de taciturn pe cât e de mare scriitor. După o respectabilă partidă de tăcere în comun, ca să putem tăcea mai în tihnă, îmi iau o carte și trec în compartimentul liber de-alături. Aici, împotriva voinței mele, trebuie să ascult o convorbire ce se deapănă chiar subt fereastra mea între doi domni. E vorba, firește, tot despre Bacăul care arde.
– Mare nenorocire! explică unul, plângător, cu grea durere în toată înfățișarea. Se zice că de azi dimineață arde întruna, tot orașul… Au venit pompierii de la Roman, de la Focșani, chiar de la Iași – degeaba, n-au putut stăpâni furia flăcărilor. S-au cerut ajutoare și de la București, dar guvernul nu se mișcă, parcă cine știe ce lucru mare ar fi un tren special cu pompieri ca să înceteze catastrofa.
– Și unde a izbucnit focul? întrerupe celălalt, cu compătimirea de rigoare în glas, dar altfel indiferent.
– Se zice că în cartierul de nord si focul a distrus de îndată tocmai cartierul comercial…
Din fereastra de-alături un cap roșcovan, grăsuliu, cu mustăți mari sure, se amestecă jovial în vorba celor doi:
– Lasă, domnule, nu te prăpădi cu firea! Nu-i nici o pagubă! Cel puțin așa se vor mai stârpi ploșnițele din Bacău, că ploșnițe multe și urâte ca în Bacău nu se poate să se mai afle în toată lumea.
Cel plângător aruncă o privire disprețuitoare capului din fereastră și, trăgând pe interlocutorul său mai departe, observă cu indignare reținută:
– Dacă și în asemenea momente sinistre se mai poate glumi…
Domnul din geam, vesel și netulburat, se adresează acuma către mine:
– Dumnealui se supără, cu toate astea eu n-am spus decât adevărul adevărat! Toată omenirea știe doar că Bacăul e ploșnițarul Moldovei. Ș-apoi vorbesc din experiență, că ce-am pățit eu la un hotel din Bacău vara trecută, de n-am putut închide ochii toată noaptea, n-aș dori nici domnului cela supărăcios care jelește nu nenorocirea în sine, ci nenorocirea consângenilor săi, că aș fi în stare să pun rămășag că și dumnealui are rude în Ierusalimul cartierului comercial unde…
Am curmat elocința necunoscutului meu vecin de fereastră retrăgându-mi capul din pervaz. Explicațiile, ca și observația lui, mi se păreau deplasate. E o trăsătură curioasă a noastră să nu luăm nimica în serios, să facem spirite chiar în fața dezastrului ce se abate asupra unui oraș românesc. Poate însă că aceasta s-ar justifica prin trecutul nostru prea vitreg. (Eu nu sunt în stare să pronunț verdicte definitive; de-aceea, și acuma, caut scuze jovialității vecinului.) Necontenitele nenorociri ce le-am îndurat ne-au făcut neîncrezători chiar în fața durerii. Dacă n-am fi dobândit putința de-a ne consola cu o glumă, bună-rea, cum am fi supraviețuit loviturilor ce s-au năpustit peste noi în două mii de ani? Numai poporul care s-a înfrățit adânc cu suferința ajunge a face haz de necaz.
Mă întorc la colegul meu să-i povestesc ce-am aflat despre Bacău. A ascultat calm și la urmă a observat:
– Va să zică mahalaua evreiască.
Fiindcă nici cu prețul unui oraș în flăcări convorbirea noastră nu se aprindea, am trecut iarăși în compartimentul cel gol, hotărât să rămân acolo până la Bacău, să văd cu ochii spectacolul dezastrului. Dar până la Bacău sunt multe ceasuri de drum și noaptea e aproape. Am răgaz să meditez în voie. Firește asupra călătoriei mai cu seamă.
Mergem la Berlin, la un congres internațional al scriitorilor. Din pricini multe, plecarea noastră s-a hotărât în ultimul moment. Până să se împlinească toate formalitățile cerute, a sosit ziua în care la Berlin începe congresul și în care noi de-abia pornim din București. Și ziua aceasta mai e și sâmbătă, adică zi nefastă pentru a începe orice întreprindere! Ca să apucăm măcar ultima zi a congresului, a trebuit să luăm drumul cel mai scurt, care trece prin Polonia – și în Polonia tocmai acuma e război civil! Autoritățile noastre de la căile ferate nu știu dacă trenurile circulă normal în Polonia. Și, ca un suprem memento, chiar în calea noastră, chiar în ziua plecării noastre, arde Bacăul!
Cartea Metropole poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
3,1 rating based on 20 ratings (all editions)
ISBN-10: 9731898476
ISBN-13: 9789731898476
Goodreads: 112407648
Author(s):Publisher:
Published: //
Însemnări de călătorie
Din cuprins:
Itinerariu; Berlin, 1926; Roma, 1927; Paris, 1927
Fragmentul zilei – 6 octombrie 2020: Metropole – Liviu Rebreanu