– Mariaaaaan, hai repede să-ți arăt ceva! Uite ce dulceeeee e!
– Ce mai e și dihania aia? Lamă?
– Nu, e alpaca. Vreau și eu una. Ne luăm?
– Da, uite acum mă îmbrac și mă duc să cumpăr alpaca. Ce culoare vrei?
– Bine că faci mișto de mine! No, lasă!
Am luat discuția ca pe o glumă și nici prin cap nu-mi trecea că peste câteva luni voi avea numai paie și fân prin mașină.
Zilele treceau fără ca Georgiana să înceteze să-mi spună că își dorește o alpaca. Eu îi răspundeam în continuare ironic și nu-i luam în serios dorința, crezând că e un moft care o să-i treacă. Dar nu i-a trecut. Ba chiar s-a intensificat și insistențele erau tot mai dese. Între timp am ajuns să văd, fără să vreau neapărat, toate videoclipurile de pe YouTube cu alpacale de toate felurile și culorile.
„Uite, pe ăsta îl cheamă Alfie! Hai să vezi cum aleargă! Stă în Australia.“
„Uite ce fain e ăsta, e al unei fete din Belgia!“
Astea erau frazele pe care le auzeam când Georgiana stătea pe telefon. Desigur că trebuia să mă uit și eu la videoclipuri. Vizionând multe astfel de filmulețe, au început să îmi apară ca sugestii, așa că într-o zi am dat de un video cu o alpaca ce alerga tare caraghios după stăpânul ei, dând ture prin curte. Am zis să o surprind și eu pe Georgiana și să-i arăt filmulețul.
– Georgiana, hai să vezi ceva!
– Aaaa, ăsta-i Cewpaca! Îl știu!
Chiar le știa pe toate. Văzând că gluma se îngroașă, am început cu contraargumentele.
– O vezi tu așa dulce și drăgălașă, dar joaca aia cu animăluțul e doar ce vezi pe YouTube. Nu vezi și munca din spate. Trebuie curățată zilnic, îngrijită, periată.
– O să mă ocup eu!
– Și cine îi duce fân?
– Tot eu!
– Și bălegarul? Pe YouTube nu îți arată treaba cu lopata și curățatul gunoiului.
– O să-i fac eu curățenie!
– Și unde o ținem? Că doar nu o ții în casă. Nu bagi capra în casă!
– Nuuu, îi facem grajd.
– Îi faci tot tu și grajdul?
– Nu. Pe ăla îl faci tu cu tata.
– Aia va trebui tunsă că are lână ca oaia.
– O să o tund eu.
Fără să îmi dau seama, prin faptul că i-am adus argumentele astea nu am făcut decât să-i dau de înțeles că aș fi și eu de acord cu alpacaua. Dacă aș fi continuat să fac mișto atunci când îmi vorbea despre ea, probabil că am fi rămas la stadiul ăla.
Următorul pas a fost să vorbească cu nașul nostru, care să-i spună că știe el pe cineva care are alpacale de vânzare.
– Uite! Am vorbit cu nașu’ și a zis că știe el unde găsim de cumpărat!
Normal că l-am contactat pe Traian și l-am întrebat. Nașu’ se amuza copios pe seama mea și îi plăcea foarte tare să facă mișto de mine.
– Tu chiar vrei să iei? Pffff… abia aștept să te văd cu capra! Ai pus-o! Să vezi ce cari la fân, aduni rahat de capră… apoi tratamente…
– Ce tratamente? O iau gata bolnavă?
Cred că râdea de mine în hohote…
Până la urmă am ajuns să sun „dealerul“ de alpacale, care mi-a confirmat că îmi poate vinde un pui. Pentru că urma să plecăm la ski în Austria și alpacaua domicilia la Arad, am gândit eu ca un om mare că, la întoarcere, trecem prin Arad, băgăm animalul în mașină și venim acasă cu tot cu capră, scăpând astfel de prețul transportului, de altfel destul de piperat.
L-am sunat pe vânzător și i-am spus cum am stabilit să facem.
– Și băgați alpacaua în mașină?
– Da. Nu merge?
– Nuuuu! Trebuie cu o remorcă, ceva.
– No, bine, așa facem atunci. O aduceți dumneavoastră cu remorca.
În zilele următoare, împreună cu tata socru ne-am apucat și am construit grajdul, sub ochii entuziasmați ai Georgianei care era mai nerăbdătoare să-i vină animăluțul decât să plecăm la ski.
Am plecat spre Austria și, pentru că ne era în drum, am oprit la Arad, la ferma de animale. Georgiana avea niște emoții de parcă urma să se întâlnească cu vreun președinte de stat.
Proprietarul fermei ne-a dus la grajdul în care se aflau patru alpacale. Trei erau albe și unul maro. Georgiana l-a ales din prima pe cel maro și părea că acesta înțelesese că îl vom adopta.
Timpul trecea destul de repede și voiam să conduc cât mai mult din drumul până în Austria pe lumina zilei, așa că o tot rugam pe Georgiana să plecăm, dar aceasta insista să mai rămânem puțin să se mai joace cu alpacaua. Într-un final, am plecat, însă nu înainte de a face cunoștință cu Gastron, un motan portocaliu de la fermă.
Vacanța în Austria a fost prima din care Georgiana abia aștepta să se întoarcă, deoarece stabiliserăm cu proprietarul fermei ca acesta să ne aducă alpacaua cu remorca în Brașov, chiar în ziua în care noi urma să ajungem acasă din vacanță, adică pe 4 februarie 2019.
Întorcându-ne din concediu, am ajuns noaptea pe la ora unu în Brașov, iar la zece dimineața remorca cu alpacaua era în fața porții.
Împreună i-am ales numele Pablo și am încercat să ne apropiem cât mai mult de el, deoarece era destul de dezorientat.
Pentru că timpul a fost foarte scurt, nu aveam urmă de fân acasă, așa că am început să caut. Am găsit undeva și m-am dus să iau câțiva baloți. După cum hotărâserăm de la început, era treaba Georgianei, dar fiind prima zi am zis să o las să se bucure de prezența lui Pablo.
Cartea Pablo, the alpaca. Scrisoarea poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,1 rating based on 179 ratings (all editions)
ISBN-10: 6064404256
ISBN-13: 9786064404251
Goodreads: 48512954
Author(s):Publisher: Curtea Veche
Published: //2019
Lumea animalelor este o lume cinstita, lipsita de rautate, invidie si lasitate, caracteristici foarte des intalnite la oameni. Paradoxul e ca, atunci cand un om e rau, se spune despre el ca are iesiri animalice , iar cand un animal e bland se spune ca are instincte umane . in aceasta carte, animalele sunt cele care vor face binele, reparand astfel raul facut de... oameni.
Fragmentul zilei – 7 noiembrie 2019: Pablo, the alpaca. Scrisoarea – Marian Godină
Momentan nu am citit această carte, dar mi-ar plăcea.Acest fragment chiar mi-a plăcut și am aflat că au cumpărat puiul de alpaca exact din locul de unde sunt și eu :-D !