Mărturia pe care o veți citi descrie o realitate binecunoscută de mine, dată fiind calitatea mea de psihoterapeut. Ea nu are nimic de-a face cu un conflict obișnuit de cuplu sau cu o relație pasională. În povestea Carolinei, la fel ca în multe altele, există un prădător și o victimă, un individ (bărbat sau femeie) care îi manipulează pe ceilalți pentru a-și satisface dorințele, și o persoană, nici supusă nici proastă, care a căzut în capcană. Toate acestea deghizate în mod abil într-o relație amoroasă cu suișuri și coborâșuri, care face ca manipularea să fie foarte greu de observat. De cele mai multe ori, povestea a început ca un basm frumos.
Violență verbală, violență psihologică, hărțuire morală. Sunt termeni care și-au făcut apariția timid, cu câțiva ani în urmă, ajungând între timp să-și croiască un drum în mass-media și în conștiințele noastre. Până acum, hărțuirea morală la locul de muncă este acum cea care a primit cea mai mare atenție; mediatizarea ei a dus chiar la promulgarea unei legi, în Franța, la 17 ianuarie 2002. Informarea și sensibilizarea publicului în privința acestui subiect au permis înfăptuirea unor acțiuni pentru a stopa distrugerea lentă, dar dramatică a victimelor. În schimb, violența psihologică în cadrul cuplului, adică în sfera privată, este arareori recunoscută, ba chiar aproape ignorată. Și totuși, avem suficiente motive să credem că aceasta este la fel de distructivă, dacă nu chiar mai devastatoare, în măsura în care ea se înscrie într-un context marcat de predominația consecințelor și mizelor afective. Această formă invizibilă de violență continuă însă să reprezinte un subiect tabu.
80% dintre apelurile la numărul de urgență dedicat victimelor violențelor conjugale au drept cauză agresiunile verbale. Cum se face că un tip de violență atât de răspândit este în asemenea măsură trecut sub tăcere? Încă mia considerăm oare că nu se cade să ne preocupe ce se întâmplă în spatele ușilor închise atunci când e vorba despre viața privată a oamenilor? O victimă supusă violenței verbale și psihologice în propriul cămin nu are dreptul la aceeași atenție ca victima întâlnită într-un context profesional?
Unii vor spune că femeile (sau bărbații) care suportă acest tip de violență în viața lor de cuplu nu sunt de compătimit. „N-au decât să se apere și să îi spună partenerului să înceteze”, zic ei. „De altfel, puteau să vadă clar, încă de la început, că există o problemă în această privință. Și totuși, ele au rămas… Înseamnă că au ceva de câștigat din asta!”
Astfel de comentarii și o asemenea stare de spirit reflectă din păcate, o lipsă de informații și de cunoaștere a problemei: dacă nu ne sunt clare mecanismele psihologice ale manipulării și prejudiciile considerabile generate de ele, nu putem înțelege. Totuși, pericolul este real și experții admit că violențele psihologice favorizează producerea violenței fizice care poate duce la moartea victimelor ei. Să nu uităm statisticile înspăimântătoare potrivit cărora, în Franța, o femeie moare la fiecare trei zile sub loviturile partenerului de viață (raport OND – Observatoire national de la delinquance). Cum la fel de îngrozitoare este și constatarea inclusă într-un raport al Consiliului Europei, conform căreia violența conjugală ar reprezenta principala cauză de deces și de invaliditate în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 44 de ani, înainte de cancer, de accidentele rutiere și de război. Și tot conform aceluiași raport, în Europa, între 20 și 50% dintre femei, în funcție de țări, sunt victime ale violențelor conjugale.
Să nu credem că există un „portret-robot” al soțului violent, căci nici un mediu social nu este cruțat de existența unor astfel de parteneri. Un studiu olandez a arătat chiar că aproape jumătate din numărul autorilor unor acte de violență asupra femeilor erau titulari ai unei diplome universitare. „Violența domestică, sub toate formele ei (…), este flagelul mondial cel mai răspândit” subliniază Olga Keltosova. O asemenea realitate nu ne plasează oare în obligația de a ne reconsidera pozițiile, ba chiar și unele dintre certitudinile noastre în privința acestui flagel, pentru a-l înțelege mai bine, a-l identifica și, desigur, a-l preîntâmpina?
Deși nu există un „portret-robot” al soțului violent, autorii violențelor conjugale și, în cazul de față, al violențelor în familie, au un profil psihologic foarte specific și din ce în ce mai bine repertoriat. Psihologii specializați în acest domeniu consideră că violența psihologică și cea verbală duc, în mod inevitabil, la manipularea victimei. Tocmai de aceea specialiștii îi califică adeseori pe autorii acestui tip de violență drept „manipulatori”. Acest termen nu a fost ales aleatoriu. E bine să reținem că el corespunde unor caracteristici psihologice foarte specifice. În clasificarea oficială a tulburărilor mentale, „manipulatorul” este prezentat ca suferind de o „tulburare narcisistă”.
Cartea Am iubit un manipulator poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,0 rating based on 2 ratings (all editions)
ISBN-10: 6068560902
ISBN-13: 9786068560908
Goodreads: 211186589
Author(s):Publisher:
Published: //
Fragmentul zilei – 8 martie 2020: Am iubit un manipulator – Caroline Brehat